luni, 31 octombrie 2016

la boute de diable



frumusetea diavolului nu consta in adancimea pacatului in care te afunda
si nici cei treizeci de arginti cu care-ti cumpara sufletul
adevarata lui frumusete sta in cuvant

drumul spre iad e pavat cu bune intentii
nu am spus-o eu ci a ajuns la noi din om in om
napastuiti fiind de mirajul si puterea lui

un cuvant ucide, un altul viata o reda
si primele cuvinte te leagana spre liniste si uitare de sine
caci atat poate sa-ti ofere ea dupa ce ti-a dat viata

sa nu-ti doresti mai mult decat poti duce

trezeste-ma cand vei muri in Colectiv

trezeste-ma cand vei muri in Colectiv

ne pierdem blestemele printre uitari
si ne ruginesc iertarile in barba
cine va celebra un Halloween carbonizat
si cimentat in durere?

din ceruri curg penele ingerilor
ploaie simbolica peste rani deschise
ochii goi s-au agatat de carnea arsa
si pielea face riduri in noapte

din somnul meu nimic nu poate sa ma nasca
si nici un tipat nu ajunge la lumina
te rog, daca-ai sa mori cumva
sa nu treci vamile fara sa-mi spui adio

poate ca ne vom intalni cand soarta ne-o va cere
sau poate ca nu vrei sa ma-ntalnesti
eu, doar o umbra trista de cenusa
tu inger ce-mi torci firul din povesti


unde te duci suflete?



cineva din mine se lupta pe viata si pe moarte

unde-s toate cuvintele? unde mi le-ati dus? de ce mie?
prea multe intrebari pentru un singur raspuns
esti mort baiete. esti atat de mort
incat nici cuvintele nu se mai agata de tine.
cineva mi-a furat sufletul, mi-a furat trupul, mi-a furat umbra
incat nici cuvintele nu ma mai recunosc.

hai mai omule, du-te.
nu vezi ca nu prea mai ai ce sa cauti pe aici
bine, si eu ce fac? unde sa ma duc?
du-te la un party de halloween
deci asta am ajuns, un bostan gaurit
undeva, departe in mine, oamenii ma copiaza

scurta-i viata omului ca si umbra pomului
scurta si cam fara rost, fara urme sa-l ajunga
si cuvinte sa-l descante, fara aripi, fara zbor
fara sa spuna mi-e dor, ca o coaja descojita
ca o frunza desfrunzita, ca un cantec necantat

umbra unui fost copac

luni, 24 octombrie 2016

n-am timp



da, din ce in ce mai multa lume se vaita si incepe sa recunoasca

erau vremuri frumoase cand ma pierdeam pe culoarele bibliotecilor
printre rafturi grele ca livezile rasufland greoi in toamna tarzie
pasi impiedicati, amintiri rascolite si mulre regrete aburind lentilele
baia de cuvinte, a ramas undeva intre coperti macinate de dor

cand suiai intr-un tramvai sau intr-un autobuz la vreme de schimb de tura
simteai cum aerul iese din incinta pentru a face loc temerilor, gandurilor, intrebarilor
si nici sudoarea nu indraznea sa-si faca loc catre suprafata, ascunzandu-se
intr-o idee...baia de multime te purta de la agonie la extaz in functie de pozitia sociala

Moromete isi petrecea timpui in poiana lui Iocan pentru ca era un loc proprice
cu timpul, poienile au fost rationalizate si transformate in solarii
sau care era mai pricopsita lua in spate un bloc scorojit cu veceul in fundul curtii
iar baia de idei s-a transformat intr-o modalitate de a spiona ce este in sufletul celuilalt

dusurile scotiene au aparut ca o necesitate de a economisi energia
asemeni organismului ce prefera perioada hibernala a somnului prelungit
undeva in adancurile constiintei se da o lupta intre dorinta de a simti imbratisarea apei
si nevoia de a economisi putina energie, asa ca baia simpla devine vis si speranta

de ce tot acest slalom printre cuvinte?
pentru ca nu mai am timp nici de mine, nici de voi si nici de cuvintele ce asteapta afara
noaptea mintii aduce cu ea exodul, abandonul si incrancenarea

frunzele isi cauta locul de compost, radacinile se trag de par si fac poteca prin cer

duminică, 23 octombrie 2016

drumul catre falsa educatie


hai invata! ca numai invatand o sa ajungi mare
si eu invatam pe rupte ca sas nu raman mic pitic in gradina de vara
numai ca invatand am deprins arta plagiatului, si am copiat
am copiat atitudini,am copiat sentimente
si mai ales, am copiat comportamente
fara sa mi se pare nimic ciudat
sau deranjant

astazi am inchis mai devreme ca sa facem inventar la filozofi
eu, care tot timpul am invatat nu prea m-am intalnit cu ei decat fugitiv la ore
dar un amic impatimit in ale filozofiei imi povestea cat de bine se simte
in compania lor incercand sa ma puna la curent
cu ultimele lui aventuri
imi spunea ca luase micul dejun cu Heidegger
cu toate ca ii cam statea in gat
pentru ca fiintarea si ontologia sa fusese prea...
violenta (parca) deoarece rupsese filozofia in doua
cu Schopenhauer fusese la un dineu
dar spunea ca era atat de obosit de viata
incat nici din Upanisade nu mai avea chef sa interpreteze
si se multumea sa recite cand si cand pasaje
amicul meu se distantase de clasici si facuse din Kant baiatul de casa
caruia ii lasa adidasii sa ii curtete de noroi
iar pe Hegel il trimitea la coada la lapte
pentru ca era cel mai tare in tragediile grecesti
in schimb, era innebunit dupa Spinoza
cu care ar fi stat nopti in sir discutand despre comunism, liberalism si unire

ei, asta e... amicul meu are o cultura vasta, este educat
ii stie pe toti,
de la Aristotel cu yahtul de milioanesi pana la Kennedy cu Doamna lui
asa-mi trebuie daca eu am invatat
puteam si eu sa ma cultiv
sa ma educ
dar vorba lui Moromete asta din reclama:
n-ai cu cine dom’le


pilda semanatorului


hai mai omule, nu mai sta pe ganduri
iesi din cochilie ca uite lumea toata steapta sa te vada
cum infigi tu fierul in carnea reavana rascolindu-i amintirile
si cum arunci tu cuvintele sa dea rod bogat

si ma cautau cuvintele inghesuindu-se sa-mi cada-n palma facuta caus
si sa le arunc in brazde urechi si-n brazde inimi
pentru ca cele cazute pe alaturi
nu rodeau
dar cele cazute in inimi curate
isi desfaceau baierele silabelor si incolteau idei
care cresteau itindu-se din noaptea spaimei
in fire de lumina pline de viata
si patos
si mai erau cele ca intrau pe o ureche si ieseau pe cealalta
impinse de valuri de pizma domoala
pentru ca nu oricarei urechi ii este dat sa inteleaga
fiorul soaptei
si astfel lasau cuvintele slobode
sa plece-n pribegie


fericit cel ce-si poarta cuvintele in san aparandu-le de vremelnicia lumii

imbracat - dezbracat


candva imi placea sa las cate trei poeme ca sa limpezesc lumea
astazi am lasat numai doua, oare de ce?
sa fie oboseala? sa fie toamna deasa? sau doar o artrita poetica?

las medicina sa dezlege acest mister
si ies in gradina sa legan cateva frunze moarte
ce negru imi pare pamantul astazi

imi e din ce in ce mai greu sa despart viata de vis
si din podul palatin picatura chinezeasca imi arata cat de multa suferinta
trebuie indurata pana cand fisurile vor fi colmatate

cred ca am uitat ceva, ratacind intre vis si realitate
sa fie oare vorba de spiritul de proprietate
sau doar de pierderea identitatii poetice a ideilor?

poate ca ar trebui sa nu-mi mai dezbrac cuvintele unul cate unul si sa umblu gol...


sâmbătă, 22 octombrie 2016

povestea unui om necesar


voi începe prin a vă spune că de multe ori sunt în dezacord cu mine
şi simt că oricât aş insista tot vor fi momente în care mă voi depăşi numeric
dar cum dincolo de iubire e trăirea, mă voi trăi până la capăt

în sala cuvintelor pierdute răsună scâncetul copiilor
îmi pun palmele la ochi să nu-l mai aud şi las toate visele
să rătăcească printre momente delicate

alungatu-m-am departe de toată nebunia colectivă
să-mi spăl durerea ce mă-mbracă, iar ele, cuvintele catapultate
se sparg de frontonul buzelor surpate

şi va veni o vreme când am să mă spăl în lumină topită
adâncindu-mă şi despărţindu-mă de toţi ceilalţi pentru că
unicitatea mă defineşte şi mă scoate din rând

legenda spune că Dumnezeu îşi face timp şi trece prin viaţă fiecăruia
să nu mă aşteptaţi, vedeţi-vă de treburi şi de viaţă
pentru că nu ştiu când voi putea transforma o linie paralelă într-o intersecţie


pasărea nopţii a luat luna-n cioc şi-a ascuns-o sub aripă

joi, 20 octombrie 2016

stereotip


sa-ti tragi haina zorilor peste camasa somnului

m-am inchinat la timpul ce-a trecut
ma inchin la timpul prezent
si acum astept viitorul

eu stiu ca decalogul are treisprezece porunci
dar nu toate ti se arata ca sa nu te piarda
si asa au aparut superstia si spaima

„căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală
şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut.”

luati deci primele zece porunci si lasati-mi celelalte trei

balada narcisistului ratat



cu siguranta ca te intrebi cum se poate rata un narcis sau un narcisist
atata timp cat el se duce la-ntalnire cu mandra-i moarte ce-l asteapta in afund de lac ?

cu pletele halou de aur si lumina
cu buze voluptoase si-nsetate de iubire si frumos
adasti inca o clipa prinsa in eternitate
pe malul lacului umbros
lasi mana sa se-afunde-n pantece de apa
si-ncet iti mangai ochii alungiti
cand, o minune...
de mana-ti dulce tu pe loc te-ai si indragostit
din unde-ti ridici mana si gales o privesti
lasi apa sa-ti sarute deget dupa deget
si parca iar sarutul ti-l doresti
privesti finetea degetelor ce-s trase-n vers de aur
si nici o poezie nu poate sa le-mbrace
le vrei sa-ti fie aproape
si trupu-ti sa-ti mangaie dar teama
te opreste
de-asa minunatie, nici Zeus prea maritul
nu trebuie sa stie
sunt degetele tale si meriti a lor taina...


eu, mie, îmi, mi, pe mine, mă...



cerul isi trage norii pana sub barbie, stinge luna si incepe sa numere oi
insomniile lui sunt proverbiale, la fel ca stelele verzi
si potcoavele de cai zburatori

daca nu ma spal nici saptamana asta se plange pamantul
o sa mi se crape pielea si o sa-mi cada toata padurea plina de coji
si toate incheieturile si vaile ma mananca de nu ma vad

iarta-i Tata ca nu stiu ce fac, dealul e gol, crucea au taiat-o
si au dat-o la export cruda, mustind a viata
iar cuiele le-au vandut la fier vechi pe cativa gologani

din cate se spune, la inceput a fost cuvantul
dar cred ca inaintea lui au fost literele care se uneau in silabe
si se desparteau luand fiecare cate o limba sau un prooroc

toata lumea se opreste la apocalipsa, incercand armaghedonul cu degetul
dar ce o sa se intample dupa ce dreapta judecata va desparti graul de neghina
oare vom ramane nesemanati in hambare sau vom incolti unda-corpuscul?


elector



sa o arzi constant prin meandrele concretului
sa scoti clisee pe nas precum saltimbancii panglici colorate
si sa jonglezi cu cuvinte seci, fara vlaga

ce poate fi mai politically

marți, 18 octombrie 2016

răstălmăcind



am încercat să înţeleg liniştea
dar marşul triumfalist al timpului
invită lumea la paradă
tic-tac, tic-tac

desparte-mă în silabe ca să-ţi fiu mai uşor
şi tăcerea îşi ridică braţele asemeni lui Moise
despărţind timpul trecut de cel prezent

printr-o pauză mai lungă

bucuria ca anticipare


foamea de cuvânt
insaţiabilă, vorace, devoratoare
ca un post întins până la limita mortificării

nopţile mele, foi negre decupate pe conturul patului
sunt pline de semne, mult prea slăbite
ca să mai prindă lumina zilei

zilele mele nu au nici o decupătură
nedefinit orbitor de alb
ce-mi păstrează urmele paşilor

undeva la marginea răbdării
hârtia tocită de atâta aşteptare
transformă lizibilul în inefabil


inchisu-m-am în forma cuvântului semn

luni, 17 octombrie 2016

despre noaptea mediocritatii si adormirea sacrosanctului


privit in oglinda, trecutul se arata ingenuu
drapandu-si ororile sub voaluri de inocenta creativitate
suntem Dumnezei!
sau cel putin asa ni se tot repeta de doua mii de ani
imbalsamandu-ne egoul cu tehnici precrestine
reinventate si adjudecate tribal
de tatuaje omnipotente desenate pe creier

omul rastignit este dat uitarii
suferinta si indoiala sunt marginalizate,
demitizate si vulnerabilizate intr-o cacofonie feciorelnica
talpa uniformizarii calca apasat in noapte
reducand discrepantele
si astupand nisele si enclavele

alungat din cetate
sacrosanctul ia si umanul abandonat
intr-un periplu diluvial

catre un alt inceput

miraj


privit de departe desertul are culoarea uitarii
si valuri de nisip sparg spuma amintirilor
candva marea se intindea lasciv
oferindu-se ofranda

pana la urma, desertul in sine
nu este decat o insiruire de miraje
dar chinul facerii, focul launtric
ascunde prima intrebare


de ce eu oare?

duminică, 16 octombrie 2016

pasunile raiului



inefabilul ca parte de viata traita si nu citita

lana mieilor mirosind a lapte
mangaie iarba aburita
visele mele toate
oferite ofranda
la masa zeului cuvant

sunt atat de multe
pe care nu le-a spus nimeni
ca nu sunt atatea apusuri care sa le incapa
si nici atata apa-n mare
care sa le curete

the winter is coming
si zapada se strange carlionti
imblanind iarba verde de acasa
pana cand cuvantul uitat

va descoperi dorul

parere



mirajul libertatii
sa poate rezuma in patru cuvinte
o viata fara explicatii
dar oare aceasta libertate asumata
ne ofera raspunsuri la toate intrebarile
sau nu mai trebuie sa intrebam

sa ne intrebam?

joi, 13 octombrie 2016

fulguiri... de toamna

liber alese

viata asta ma ucide as putea spune
dar nici nu am alta
asa ca,
indiferent de locul ocupat
va trebui sa o traiesc

in limitele impuse


formule

experienta sexuala este descrisa in cuvinte
la fel ca orice reactie chimica
exoterma
asemeni alchimistilor
ne place sa credem
ca suntem detinatorii adevarului ultim
dar ceea ce nici o carte nu spune
este de fapt secretul fiecarei experiente

oameni buni,
elixirul tineretii si piatra filozofala
nu pot fi inghesuite in cuvinte
si nici in creuzete sterile
fara imaginatie si credinta
orice experienta este sortita esecului


stampa

din dorinta de a controla viitorul
oamenii tes jur-imprejur panze de paianjen
pline de noduri si evenimente
spre deosebire de voi
eu nu ma regasesc
nici in viitorul meu si nici in vreun alt viitor
si daca nu ar fi amintirile
prinse in pioneze
cred ca nici trecutul nu m-ar recunoaste

nu sunt decat o piatra intr-o gradina japoneza
departe de efortul zilnic al gradinarului
de a redesena
tacute valuri imobile

luni, 10 octombrie 2016

vamă – vămi



când vei află ce înseamnă să fii tu însuţi vei fi liber
sau viceversa

buze strânse, gest obscen, claustrofobic
cuvintele îşi ţin răsuflarea şi aşteaptă
oare vor putea trece dincolo
sau vor fi găsite şi întoarse de la vamă?
ochii obosiţi cad sub pleoape
bile dându-se de-a rostogolul până-n pânzele albe
atâta timp cât eu nu văd nici voi nu vedeţi
şi acel cuvânt trece victorios mai departe

mi-e inima grea sub stetoscop
bate, cu toate că urăşte violenţa
peste tot e numai sânge
şi ceva uitare injectabilă

eu am plătit vama şi-acum vă aştept dincolo
vă târâţi purtându-vă cuvintele
excrescenţe dureroase, înfipte în carne
mici stigmate inutile

hei, uită-te la mine

cândva şi tu îmi vei urma, aşa cum vameşul urmatu-L-a

duminică, 9 octombrie 2016

când nici oglinda nu mai ştie ce să spună

ridurile s-au strâns la sfat descâlcind tăcerile
amintirile bat pas de defilare prin faţa tribunelor goale
uralele duse de vânt sperie porumbeii
adormiţi printre firimituri

defileul fricii desparte o taină de alta
aici pe malul ăsta miroase a iarnă viscolită
numai sângele se zbate în scocuri
răsturnând primăveri uitate

măştile veneţiene se desprind din palisade
cărămizi măcinate de ani şi frustrări
de sub tencuieli inutile
răsar toate îndoielile

oglindă oglijoara,

care-i cel mai frumos vis ce stă să moară?

ignem


undeva la orizont, eşti tu, culoare greu de definit
cernând aşteptări albastre într-o mare debusolată
aici, toamna-mi curge-n vene uitare

răstoarnă-mă brazdă, îngroapă-mă adânc în mine
după somn greu primăvara se înalţă pe vârfuri,
dintre valuri îngheţate de tăcere

să ardem totul, punţi şi corăbii

sfidând culorile ce n-au ieşit din hibernare

sâmbătă, 8 octombrie 2016

căzut în proiect



poate că o să mă întrebi ce caut, sau poate că nu
dar eu ştiu că viaţa în sine este o latenţă
un potenţial în aşteptare
un punct ce trebuie activat
aşa că am pornit în căutarea lui
şi în momentul în care îl voi găsi vei auzi
numărătoarea inversă...


cinci, patru, trei, doi, unu, zero...

vineri, 7 octombrie 2016

primeşte-mă în lumea ta



vor fi alegeri cum de altfel au fost tot timpul
când fiecare este pus să aleagă
şi fiecare îşi va exprima dorinţa printr-o alegere
poate te  voi alege dar vreau să ştiu
dacă am loc în lumea ta

cu tot ceea ce sunt

în căutarea identităţii pierdute



cândva aveam o patrie
ce se chema Republica Socialistă România
ni se povestea o istorie solară plină de figuri seculare
şi aşteptăm să vină Moş Gerilă
pentru că „moş bătrân cu-n iepuraş” încurcase istoriile
şi ajunsese la Canal, sau la Gherla sau cine ştie unde
dar a venit Moş Crăciun cu mâinile pline de sânge
şi spunea că ar vrea să se spele
numai că nu vorbea
aceeaşi limbă

cândva aveam imima plină de iubire
şi capul plin de vise, eternă galaxie plină de lumină
fiecare cuvânt îşi avea orbita şi sateliţii lui
şi niciodată nu încurcau cărările
numai că foarte multe cuvinte au dispărut
supernove pline de lumină
şi urme de silabe
sunt tot mai sărac în cuvinte
şi ideile mor pregătind colapsul universului

non, rien de rien, non, je ne regrette rien
decât faptul că nu mă regăsesc 

marți, 4 octombrie 2016

at the wrong time and in the wrong place


până acum, toate poveştile începeau cu a fost odată
şi depănau întâmplările lui Făt Frumos
începând de azi, poveştile vor începe cu am o întrebare
şi se vor referi strict la Făt Curios
cel ce întoarce lumea pe dos
toţi ştim că orice copil are părinţi,
un tată şi o mamă
dar cel ce se naşte bătrân
când va fi copil va avea şi el părinţi
şi dacă da, îi va alege el sau va fi ales de părinţi
o întrebare pe care trebuie să mi-o pun pentru că deja
mă pregătesc de lumea cea nouă
a uitării de sine
Maica noastră cea de toate zilele
ne primeşte la sânul ei
între brazde
ne leagănă, ne alină
şi ne topeşte-n uitare
aşa cum relele uită
şi iartă.
dacă tai toate cuvintele
din fărâme pot construi alte cuvinte
ca un castel de cuburi
cu feţele scrise

şi da, m-au greşit când m-au trimis în lume
trebuiau să mai aştepte...

luni, 3 octombrie 2016

poate nu crezi


aş putea să ating cerul
dacă m-ai lasă să-mi iau zborul
noaptea ar curge pe lângă mine
râu unsuros, plin de stele
mult prea bătrân
pentru a mai spune ceva
şi m-aş întinde
între baierele lui
lipindu-mi tâmpla de o tăcere
până când ai suspina
despicând împreună cuvintele strânse
să aprindem focuri în iarnă

aş putea să ating cerul

şi el nici măcar nu ar bănui

somnambul



inchide ochii
lasa-ma sa-ti cuprind visele
tesand in jur plase de siguranta
si chiar daca vei cadea, te voi prinde
si chiar de vei fugii, ma vei gasi
lasa-ma sa te sarut
iar schimbul il vei gasi avantajos
voi lua viata si voi da viata
cuvintele  noastre se vor uni
intr-o singura traire

inchide ochii
si iti voi arata drumul

catre libertate

sâmbătă, 1 octombrie 2016

să nu-mi mai spui Cuminţenia Pământului



a fost o vreme când mâinile lui m-au scos din adânc de piatră rece
m-au mângâiat şi mi-au dat drumul în lume îmbăiată-n soare
singură, puţin primitivă şi total nepregătită pentru răutatea rânjită
dar am trecut prin războaie, confiscări şi ignoranţă
fără să-mi regăsesc privirea pierdută
şi fără să-mbratisez iubirea
cumva, azi, trezită din picoteală
m-am simţit târâtă într-o arenă plină cu lei
nu era povestea mea, nu erau leii mei şi nici măcar aşteptările
nu mai cădeau umbră, eram cumva o vorba umflată
pusă-n poartă
mama Geea m-a iubit
chiar dacă nu am fost cuminte tot timpul
mai ales când am fugit de la sânul ei

şi m-am ascuns în palmele lui