astă noapte, pe când se scurgeau stelele de lumină am ieşit pe prispă şi-am urlat cât m-au ţinut baierele: mamăăăăăă! e lună plină! şi-nfrigurat, m-am dezbrăcat, de toate visele, frumoasele, mi-am sfâşiat pecetea gurii şi mi-am înfipt colţii în gâtul întunericului... sorbind până când, oglinda m-a-nvaţat să mă pipăi să-mi cercetez fiece crestătură pe faţă. căci nu ştiu dacă numai eu sunt pui de zmeu dar pe lună plină numai sângele nopţii m-alină... felină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu