duminică, 31 martie 2013

ziua in care balenele plang




este o zi banala, poate putin apasatoare din cauza umiditatii
dar cine mai are timp sa masoare vaporii de apa intr-o mare de lacrimi
poate la fel de adanca ca si oceanul potopului biblic
unde se spune ca s-a ascunde ultima thule

din cate am aflat, ele nu au prioritati in viata
si numai faptul ca ara hectarele de krill cu barba lor alba
denota cat de importante sunt in sistem
dar totusi, lipsa bailor termale amplifica durerile reumatice

poate ca dimineata nu era inca decisa daca sa rada sau sa planga
dar pufoseniile albe au alunecat pe artezienele impredictibile
incalcindu-se printre fanoanele periate cu grija
de spaima cariilor si a petelor inestetice

cine ar crede ca soarele ultraviolet
afecteaza retina balenelor
determinand o abundenta lacrimare
de sange?

despre ce vorbeam?
ce importanta mai are atata timp cat volumul bachizei nordice
scade pe zi ce trece starnind nivelul marilor la cresteri precipitate, iresponsabile?

vineri, 29 martie 2013

linişte

quid prodest

poate că nu am mai vorbit de mult
cam de pe vremea când cocorii plecau să-şi caute de sănătate
departe, mai departe decât puteam arunca noi cuvintele
pe când se mai aruncau cuvinte-n lume

Luna, o monedă calpă nici de ort nu mai e bună
ne plătim somnul cu cardul şi sfidăm noaptea nebună
moartea, ultimă matroană, se oferă orişicui
un amestec de otrăvuri, un cocktail, un scaun şui

ce-ţi doreşti când vei fi mare?
să fiu prost. să fiu minţit, viaţa s-o primesc ȋn raţii
mareţie oferită
ca s-o port

…firul ierbii leagănă, gărgăriţa seamănă
floarea moare fără vise, ȋn boboc teme proscrise
o furnică-ţi scrie-n palmă
o sintagmă

joi, 28 martie 2013

pisici negre pe cerul nopţii...




de-ar fi să pictez noaptea castele
ferestrele s-ar naşte departe de ochiul lunii
ascunzând urma dragonilor
ce dispar ȋn pustiu

grădinarii vor ȋndrepta crengile rupte
dând vina pe năluci din trecut
şi vor ascunde sub smocuri de iarbă
urmele tuturor pisicilor negre

promenada zidită-n carnea crenelurilor
urcă, abandonând cornişele şi turlele palide
ȋn braţele străzilor adormite,
pipăind treptele oarbe

poate că niciodată catedralele
nu se vor abandona total şi inconstient
cerului nopţii, păstrându-şi cererile zvelte
pentru lumina nenăscutei zi

şopârle-aleargând pe recile ziduri
scriu taine de nimeni ştiute
uitate-n alcovuri scheletice mâini
ȋn joacă reiau numărarea


miercuri, 27 martie 2013

in nomine




lăsaţi cerul să-şi poarte norii
lacrimile lor nu pot aduce decât bucurie

dacă am apărut ȋnseamnă că am fost cerut
căci şi lumina trebuie să aibă un sâmbure de adevăr
zidit ȋntr-o noapte de-nceput

trupul meu este puntea dintre un trecut irosit
şi un viitor ce nu mai poate să aştepte marea de cuvinte
ţesută ca ultim legământ

carmea mea creşte cuvinte ascunse
ce se cheamă, se atrag, ȋmpingând ȋntunericul
la picioarele tronului

cine are răbdare poate să caute
dar taina tipărită la vedere
e greu de desluşit

dincolo de mine se zămisleşte viitorul
şi din carnea lui se-nfruptă ziua
care va umbri trecutul

pământul se tânguie-n colbul drumului
lepădându-şi sufletul istovit


marți, 26 martie 2013

intre mine si restul lumii




lumea de la capatul mainii e lumea mea
mana de la capatul lumii e singurul lucru care ne mai uneste

legatura dintre mine si lume e o mana
nici mai lunga si nici mai scurta decat altele
dar care stie sa limpezeasca cerul stergandu-l de nori
sa se-nfiga-n coama vanturilor turbate potolindu-le
si sa ma legene, adormindu-mi spaimele

eu sunt gerunziul noptilor tale
si oricat te-ai stradui de mine nu scapi
asa mi-au spus toate verbele, unul cate unul
ridicandu-se din colbul drumului

luni, 25 martie 2013

ca o lipsa la cantar


copii toti au nume fabuloase
si literele stiu sa-nvarta cu folos
cuvintele alearga-n jur si-nlantuie frenetic
trairi pe care n-am stiut ca le-am avut

sunt prea batran, prea prost si prea gresit gramatical
sa-ncerc sa mai indrept pistolul catre tampla
lasa-voi mostenire o rima cam natanga
si lipsa-ntr-un cuvant spectacular

solstitii, echinoctii si-o lipsa prea acuta
in care doar cu-n ego ridicol si sumar
refugiatu-m-am sperand necautarea
da-n cautare inca mai speram

cand salba de cuvinte tacerea mi-o tradeaza
si falsul imi apare spuzeala-n albul foii
asurzitor sigiliu, pecete grea pe buze
venin ce nu omoara dar nici de viata lunga

sâmbătă, 23 martie 2013

La belle époque




daca ma intrebi ce floare are multe petale
poate ca am sa spun o minciuna
cu visele ce-nfloresc pe luna
sau poate ca am sa tac
cu toate ca viata-mi cere un tac
sa loveasca bilele multicolore
cele mai multe minore
ocrotite de lege

viata este o forma goala
pierduta-n priviri cu mainile-n poala
asteptand sa se-ntample
minunea care muta un munte

cerul a sorbit toate culorile
scuipand a boala nuantele, griurile
si parca nici contururile
nu-si mai gasesc cuvintele

uita-te-n urma, o mana te cere
si viata ta scapa-n tacere
ca o durere
inutil de persistenta
pe undeva, chiar contondenta
cine oare se va strecura
seara, in asternuturi cu ea?
poate doar, recea si morganatica…




sâmbătă, 16 martie 2013

joc de cuvinte



între degete, o limbă moartă pipăie un iamb
gustul nu e o noutate pentru cunoscători
poate doar ardoarea lipsei de salivă
stafidire impusă de bivalenţa
unui haiku accentuat
daltă, pensulă, peniţă

vineri, 8 martie 2013

Yo no quiero morir, por favor no me dejen morir



cineva a dat de veste ca Rocinante a cazut
iar cerul si-a pierdut zambetul
Dulcineea a plecat in piata de vechituri
sa vanda ultimele vise
si sparanta
cu gandul ca poate mai scoate-un banut
cat sa-ncalzeasca o inima uscata
nici macar toata ploaia nu mai ajunge
s-o inmoaie
s-o lase sa bata in legea ei
langa scut, sub scut
pe maner, la capatul abrupt al lancei
moartea ma strange de mana incurajandu-ma
Don Miguel, te rog sa nu uiti sa-l platesti pe bravul meu scutier
ce-a pazit cu sfintenie ultimele cuvinte
scapate din ghearele bestiilor
hraparete
poate ca totusi odata, ma voi intoarce
calare pe-un nor, naravas ca si draga mea Rocinante
s-alungam tristetea
si curcubeele inselatoare

violul...



strecurate-n trupul saptamanii
cuvintele ies la ferestre, planturoase,
sau incolacesc pragurile umezindu-le cu roua esentelor
dar de cele mai multe ori
tiptil, unul cate unul
se reped, imi prinde mainile la spate
si ma lasa prada poftelor…
cine poate descrie orgia cuvintelor
ce dau navala, incolacindu-ma, serpuindu-mi limba
ratacindu-ma pana la lacrimi
si frustrari
eu pot cadea dar ele nu,
ele-si pastreaza virilitatea
pentru noaptea nuntii cu maretia
pot doar sa-mi strecor cate un gand sau cate o idee
dar nu mai mult decat o simpla atingere
pentru ca la orice agresiune
inumana
se strang mimoze
tremurand spasmodic
pana cand capitulez
stors si gol
de orice urma de vocala.

ca o ceata bezmetica



se pare ca Diogene a ars toata ceara lumanarilor
cautandu-ma, ratacita neghina-n nisip
toate vorbele au mai fost spuse, toate ideile au mai fost gandite
dar mereu ne e frica sa recunoastem ca suntem legati si dati
frumosului Narcis ce-si cauta un lac sa se-oglindeasca
cine mai are timp sa strige-n noapte:
“cred Doamne, ajuta necredintei mele?”
dar nici desertul nu mai pare a auzi strigatul in pustie
si totul se reseteaza: ctr-alt-del
libertatea este doar a celui ce tace si-n taina le face
toate neganditele, toate nedoritele
toate istovitele

cuvintele cauta omul potrivit caruia sa i se ofere
vestale fecioare cu ochi arsi de soare
si asteptare

-lasa-ma sa te cuprind, gandurile sa-ti desprind
sa le torc pe fus de vis, sa le tes in fir ales
sa croim din panza deasa
vorbe bune pentru casa,
sufletul si cugetul
sa-nconjoare stiutul
citind necunoscutul

plimbare dupa ploaie




luna si-a acordat noaptea si interpreteaza cateva note fugare
iarba-si face de joaca printre picioarele cainilor
caci pana dimineata va trebui sa-si puna cununa de roua
iar crengile alergice s-au umplut de muguri

parcul impleteste zile din povesti inutile
trei pe fata, trei pe dos cu noduri instelate
si taceri dureros de actuale
cum numai noaptea mai stie sa spuna

luminile felinarelor se catara pe zidurile adormite
aerul miroase a ploaie uitata si-a curat
pietrele de caldaram se-ntrec in ocheade umede
iar bordurile, demne, isi vad de treaba ignorand lumina

acum ceva timp simteam nevoia unei stari de normalitate
o traire izolata, alungata dincolo de maretia zilei ratacind printre himere si-nchipuiri
ce doar se preface indiferenta. Inutil sa spun ca ea totusi nu ne paraseste
numai ca nu intotdeauna avem timp pentru noi.

luni




daca saptamana incepe intotdeauna cu-o luni
strecurata prin ferestre inexistente
te intrebi ce rost mai au toate cuvintele
care ar trebui sa descrie inutilul

sertarul cu poeme, versuri, rime si catrene
coboara tacticos catre nivelul nonverbal
acolo unde spatiile goale te ajuta sa vizualizezi
toate gandurile care nu pot fi rostite

1
2
3
4

cine ar crede ca poezia se formeaza ca o coada
pe baza de numere de ordine crescatoare
atatea cate pot avea loc printre rime-ncrucisate
pana cand vine binecuvantarea unui.

vineri, 1 martie 2013

răspunsuri nerostite



ce vrei să te faci când o să creşti mare?

dacă voi spune piatră s-ar putea ca lumea să-şi piardă răbdarea
şi să nu m-aştepte până când viaţa mă va eroda făcându-mă asemeni ei
şi-atunci ce rost ar mai avea întrebarea
sau mai ales, răspunsul?

cui îi pasă oare dacă spun că mă văd sămânţă
aşteptând prima ploaie, jerfindu-mi viaţa pe altarul schimbărilor profunde
pe care numai moartea le poate aduce în tiparul fiecăruia
pentru a reveni în lume, altfel?

prea puţină lume îşi poate imagina bucuria de a fi nor
despărţind lumini şi umbre cu sufletul plin de preaplinul lacrimilor
plângând alături de toţi cei însetaţi
redând verdelui sublimul bobului de ploaie

nimeni şi nimic nu pot schimba
drumul de carne şi os zidit în jurul sufletului
la fel cum nimeni nu poate opri năvala ploilor ce vindecă
şi a verdelui ce-şi uită coaja seacă a precedentului