luni, 28 martie 2016

povestea fetei de împărat şi a orizontului inversat


aş vrea să-mi aduci un fruct cu totul şi cu totul de aur (zise fata cea mare)
să-i curăţ coaja-n subţire-nveliş şi să-mi fac din ea ghirlande pieziş
să-i tai miezul fierbinte-n felii şi să-mi fac zilele dulci-aurii

eu aş vrea să-mi aduci o floare cu totul şi cu totul  de diamant (zise fata cea mijlocie)
să-mi fie doar mie parfum de-adamant, să-i macin petalele-n zile-ncruntate
să-mi fie de-o seamă frumos luminate

dacă se poate, aş dori o poezie, cea mai neînsemnată şi cea mai bătută de soartă (zise fata cea mica din poarta)
s-o curăţ uşor de toate cuvintele să-i rămână întregi doar simţămintele

să-i sorb cu iubire-nţelegerea toată şi viaţa să-mi fie deplin luminată

vineri, 25 martie 2016

cartier cu luna si camera goale



intreaba-ma daca mi-a placut filmul
si eu voi intreba candid: ce film
apoi voi inchide linistit ochii
si voi elibera ultima rasuflare
din stransoarea carnii

pe partea dreapta cum privesti
este o inima goala
atat de goala ca nici ecoul nu-si mai afla locul
uitand de toate bataile si neuitarile

care au sapat canioane in carnea ei

interschimbabile



hai să vedem dacă suntem vii
faptul că respirăm nu e o dovadă
nici gustul lacrimilor nu mai e
singurele dovezi palpabile
sunt cicatricile de pe dorsala atlantică a inimii
pentru că acolo încă nu au ajuns chirurgii esteticieni
fie lor toată priceperea demiurgică a uniformizării

sunt fizionomii de unde se scot rictusuri şi ticuri
sunt altele la care se adaugă
dar patul procustian este acelaşi
iar limitarile exterioare se păstrează
astfel încât la ultima serată
s-a creat busculadă
şi fiecare a plecat acasă cu ce a apucat
iar partea curioasă e că nu au fost reclamaţii
şi nici cereri de modificare

semn că totul este în limite normale…

din pacate


aceste doua cuvinte nu mai exista
si-au pierdut semnificatia
si s-au stins luand cu ele o bucata din noi

sa lasi linistea sa te cuprinda
ca o apa, ca o armura, ca o imbratisare
si tu sa-I spui vietii in fata: fuck you stoarfa batrana
apoi sa te intorci sis a pleci la brat cu cealalta
cea tanara, cea cruda, cea nesatula
si mereu in cautare de victim

primul lucru pe care il pierdem este vazul
urmeaza cuvantul dupa care se duc toate celelalte
inlantuite, incat te intrebi
la ce ti-au fost de folos

daca de frica nu scapi nici in ultima clipa

luni, 21 martie 2016

niciodata nu a fost usor



intreaba cuiul daca intra fara remuscari in carnea crucii
si spinul daca vrea sa afle gustul sangelui

cat de usor ne e sa aruncam cuvinte-nveninate
sa smulgem trunchiul sfasiind pamantul
dar uitam foarte repede ca numai verdele crud
mai spala din cenusiul unui cer de iarna

nu-ti e usor sa recunosti,
dar de fiecare data cand te sui in pat si stingi lumina
te gandesti cu spaima daca mai prinzi dimineata
si noaptea nici macar nu a inceput

 te-ai intreabat ce simte ghinda cand trupu-I sfaramat strapunge crusta intarita

si cauta sa uite moartea ce-o poarta-n brate catre viata?

desparte-mi cuvintele în culori



te-ai întrebat vreodată ce culoare are moartea?
nu. pentru că eşti încă în viaţă
şi nu crezi că ţi s-ar putea arăta în faţă
dar zborul? ai idee ce culoare are?
sau ce miros?
habar nu ai. nimeni nu ştie, nici măcar Icar
pentru că nu mai scăpa de mirosul ăla de ceară topită
şi de viaţă râncedă
zborul dacă vrei să ştii
are culoarea albastră şi miroase a libertate
sau a primăvară
iar moartea, îţi spun eu, are culoarea aurie
dar din cauza orbirii
cei mai mulţi cred că-i neagră
din câte ştiu, Moartea se îmbracă-n oglinzi
iar ceea ce vezi tu
nu-i decât adâncul sufletului
care pleacă, când pleacă,

târşâindu-şi bocancii scorojiţi

duminică, 20 martie 2016

când ziua începe ca o mare lehamite



s-a ridicat dintre gunoaie ameninţând cerul
cu braţul său descărnat şi mi-a şoptit
ai grijă. viaţa asta e o târfă. dar e superbă, e specială
de câte ori m-a prins, m-a stors ca pe-o lămâie şi m-a aruncat în şant
iar eu trebuia sâ fiu fericit că m-a avut, că m-a zdobit
că m-a supt, lăsănd în pahar doar cuburile
am vrut să-mi zbor creierii
să m-arunc în ape adânci, dar mă găsea
de fiecare data ajungea la timp
âmi trăgea doua palme
după care se lipea de mine
cerându-şi iertare
şi o iertam şi mă iertam
şi viaţa pleca fără să mai privească-n urmă
ştiind cş nu voi fugi din lesă
poate că nu-i prea târziu pentru tine
dăi una-n bot şi pleacă
nu te uita nici măcar o clipă în urmă
las-o sa schelălăie

să simtă şi ea ce-nseamnă abandonul

declaraţie de dragoste



new york, oraşul care nu doarme niciodată
îşi stinge sfielnic ferestrele şi se prelinge
câteva etaje mai jos, să nu-l găsească lumina

oraşul meu, spre deosebire de new york
doarme-n bocanci borându-şi maţele la umbra stabilopozilor
şi nu ştie că a pierdut cel mai bun om din toate timpurile

ca să fii cel mai bun nu trebuie să dai
toţi proştii dau de pomană cât să-şi cumpere respect sau iubire
dar ca să fii cel mai bun trebuie să iei, să smulgi cu forţa să-i faci să urle de durere

ei nu bănuie, oraşul nu ştie, moartea nu a aflat
ei vor dormi încă o mie de ani, oraşul va ajunge o ruină
şi moartea va pleca în exil umilită


oraşul meu, cât de mult am fi făcut împreună

vineri, 18 martie 2016

sa nu iti faci pravalie cu scara



sa nu-ti pui niciodata interfon
ingerii au prostul obicei de a sporovai
cand isi iau zborul
si daca tragi cu urechea
s-ar putea sa afli toate neaflatele


sa nu cumva sa-ti pui interfon
pentru ca risti sa vezi tacerile
celor care te asculta
si vei ajunge sa cresti gandul
care  te va sugruma cu sange rece

interfonul poate fi legatura
cu cealalta istorie
cu istoria invinsilor
cu istoria care n-a mai apucat sa se scrie
pentru ca s-a racit pe buze deja moarte



miercuri, 16 martie 2016

choice



between black and white
don’t chose anymore grey
between hot and cold
don’t chose anymore warmish

all the people know I am predictable
and all the time I chose the right way
but all the people will be surprised
when I chose my way as only way

I am not an angel, I am not a demon
as usual I am a simple man
and all my entire life
I follow the truth on my way

when I stop mean it’s the right moment
where I stop it’s the right place
and for this reason
I am the truth, the way and the life




duminică, 13 martie 2016

take me to the home


toată lumea caută piatra filozofală
oriunde
numai înăuntru nu
toată lumea se laudă că stăpâneşte alchimia
dar alchimia este de nestăpânit
atâta timp cât bărbatul este piatra de temelie
şi femeia este misterul împlinirii
creşterea nu poate fi oprită
miracolul vieţii există
independent de voinţa noastră
şi acolo unde există cuvânt
viaţa continuă

şi iubirea este viaţă

cuadratura



conform ultimelor studii si teoreme
cercul nu stie ca e rotund
el isi aduna toate punctele slabe jur imprejur
si descopera cu surprindere
ca toate pastreaza aceeasi distanta
iar acum, ca o ultima si fireasca mirare se intreaba
oare datorita slabiciunilor mele

am atins perfectiunea?

diavolul si marioneta



as putea sa va spun povestea unei papusi insirata pe sfori
care nu se plictisea niciodata sa faca pasi mici
cand manuitorul tragea usor de sfori
si nici sa faca reverente
plecandu-si capul

numai ca povestea asta s-a terminat de mult
exact in clipa in care papusa
a descoperit ca poate trai si fara ate
si mai ales
cand
mirata
a observat ca-n adacul ei
se ascunde o alta papusa cu alte visuri
si alte asteptari

din cate am auzit, pana la urma
diavolul s-a plictisit
sa tot gaseasca inauntrul fiecarei papusi
o alta papusa ce abia asteapta sa iasa la lumina rampei
sa faca o reverenta

sau sa primeasca o redeventa

educatie sentimentala



hidrogenul si prostia sunt cele mai raspandite elemente
din universul cunoscut
dar nu trebuie sa va sperie imensitatea
deoarece ea este cauza si nu efect
la fel cum iubirea
este ultimul element chimic din reactie
si aici vorbim de reactii hormonale
necontrolate

ca sa fie totul clar pot sa vorbesc
despre inaltimea sifonierului sau latimea patului
pentru ca dintr-o astfel de dimensiune
se naste plictisul
ca efect al incalzirii globale

teme de gandire filozofica:
viata ca o sotie nimfomana – binecuvantare sau blestem
sacralizarea esecului – distanta de la a putea la a vrea

raspandirea prostiei – fenomenul atractiei maselor

constatare



sentimentele se nasc, cresc, imbatranesc si mor
asemeni oricarui lucru traitor
important e sa tii pasul cu ele

pana aici nimic nou
dar trebuie sa ma pregatesc
sa nu raman agatat
undeva,
intre sentimente
sau intre  etape

cine sunt stiu
sau cel putin asa vreau sa cred
dar oare cine voi fi maine,

care vor fi sentimentele mele?

descantec de viata noua



tu esti un fiu al iubirii
si toate ti se dau plecate-n asta viata

sa iubesti cum numai potopul iubeste
acoperind cerul si pamantul
sufocandu-l
facandu-l sa ceara mai mult
pana la istovire

la randul tau sa fii iubit
cum numai norul in preaplinul sau

rasfata potolind arsura

versuri luate dintr-o carte


cred ca am si uitat de cand nu ti-am mai spus te iubesc
si nu pentru ca ar fi pierit dragostea
ci pentru ca in lumea de azi
multe sunt lucrurile care nu se mai spun
cele mai multe se subinteleg

ele sunt pur si simplu

joc in doi



hai sa punem la bataie ceea ce avem mai scump
dar ca sa fim siguri ca nu pierdem nimic
o sa tesem o plasa de siguranta
si o sa ne aruncam toate amintirile
pe rand
de orice te poti proteja numai de dragoste nu
ea se strecoara in adancul fiintei
printre celule adormite
isi face culcus
si se lasa in voia soartei
ori se usuca si moare ori creste si infloreste
de ea oricum nu scapi

chiar daca devii purtator si ii molipsesti si pe cei din jur

amintiri despre un timp obosit


viitorul nu exista
el nu-i decat un prezent ce n-a apucat sa fie trait
la fel cum nici trecutul nu exista
ci el este un prezent putin obosit, satul de viata
si atunci stau si ma intreb ce este prezentul asta nesatul
si eu cred ca nu-I decat o continua pendulare
intre pofta de viata si oboseala cronica


miercuri, 9 martie 2016

culoarea cenuşiu-verzuie a vinovăţiei



a privit obosit cerul încercănat
şi-a scuipat rotund
mormăind:
cineva trebuie să ne spună

de la ce a pornit încălzirea asta globală

singuratatea, o placenta ineficienta



venim pe lume singuri dupa ruperea de ape
si suntem alungati din pat in tarc, din tarc in scoala
pentru a face loc acelor ce semneaza in carnet
dar cei mai multi sunt prea grabiti
si trec prin sufletul tau
uitandu-si umbrelele, tacerile, singuratatile
sufocandu-ne cu totul, luandu-ne aerul
lasand in urma doar marele lor gol
si vestejite asteptari
la sfarsit iti dau seama ca jur imprejur
singuratatea se intinde ca o atmosfera rarefiata

ce nu poate intretine viata

subtilitatea crimei perfecte



se ia o clipă şi se aruncă sub roţile ceasului
lumea va trece nepăsătoare
soarele va apune cu o uşoară senzaţie de vomă
iar noaptea va acoperi binevoitoare cadavrul
nimeni nu va putea acuza
nimeni nu va purta vina

aşa a fost să fie

luni, 7 martie 2016

ipostaze

mariaj în trei

eu, tu şi iubirea noastră
sau sfânta noastră treime ce se regăseşte
în fiecare noapte între noi în pat

alungată, fericirea se cuibăreşte la picioare
şi trage cu urechea toată noaptea
încercând să ne descâlcească tăcerile




analog

a iubi este o artă
recunosc toţi marii mistificatori
după mine, a iubi nu este decât viaţă pură
nu poţi iubi decât dacă trăieşti şi eşti trăit
iubirea nu este ceva ce poti atarna pe perete
iubire inseamna sa simti ca ti se rup toate oasele inimii

si ti se desfac toate rasuflarile intr-o unica inflorire

sâmbătă, 5 martie 2016

roşu cardinal



soarele s-a taiat la rasarit si sangele murdareste cerul
n-a fost sa fie ar spune luceferii luand resturile
sa le-aruce sub scara

palmele bat in retragere stergandu-si lacrimile
a fost un autodafe luminos, plin de culoare
cum nu am mai vazut de mult in arena
                                                                                                       
poate ca la conclavul urmator ma vor alege fum alb
strecurandu-ma prin culoarea ce mi-a purtat batranetea
catre inocenta si puritatea altor culori

perversitate si daruire, ce cuvinte imbietoare
asemeni obrazului oferit palmelor tale

in asteptarea purpurei sfielnice

rosu cordial



sa ne sarutam ca la intalnirile protocolare de trei ori
de doua ori pe obrazul stang si o data pe cel drept
ca sa definim dependenta culorilor

departe de mine dorinta ce-nfloreste sfielnic
in buricul palmei stangi
acolo unde aplauzele ridica nostalgii sagalnice

si mai ales, departe de mine tacerea
care inghite de-a valma toate trairile statute

in care te priveam de departe

joi, 3 martie 2016

roşu intens


a-na ana, a-re are, me-re mere
deci astăzi am învăţat despre adâncimea cerului şi culoarea sa străvezie
în timpul eclozării ouălor verzi depuse de struţul de grotă

taurul, nu ştie ce-i cu el, dar când vede roşu în faţa ochilor turbează.
cerul îi cade în cap şi îi împrăştie minţile, orbindu-l
ce poate face atunci? caută un debuşeu, o cale de fugă,
şi-atunci loveşte ca să se descarce, altfel îi plesnesc coarnele

el uită tot. caută o victimă ce-i va purta culoarea
şi-abia când simte că greabănul îi e plin de moarte
se întreabă unde a greşit, dar lama taie firul întrebărilor
şi nodul gordian se desface între a fost şi a nu mai fi

fericite culorile care-au scăpat din îmbrăţişarea nopţii




marți, 1 martie 2016

ziua în care realitatea a murit



trăiesc din poveşti
afară sunt oameni plătiţi să-mi bage realitatea lor pe gât
în casă mă strădui să vomit tot ce-am înghiţit
în timp ce realitatea
se spânzură de creanga ultimului copac

cât de greu e să mai distingi o umbră vie de una închipuită
şi cât efort inutil depus
aşa că tot ce-mi mai rămâne de făcut
e să plec asemeni lui Oedip
pipăind drumul şi întrebând unde este Sfinxul

buzelor mele
leagăn al întrebărilor
ce-au murit înainte de vreme

fie-le silabisirea uşoara