miercuri, 29 aprilie 2015

eveniment


am fost invitat la o intalnire cu poetul
dar ceva nu e clar
ori eu nu am ajuns ori el nu a venit
pentru ca m-am trezit singur in fata mea
penduland intre o mimica stupida si o tacere spectaculoasa
e clar ca nici eu nu eram pregatit sa-I ascult intrebarile
si nici el sa-mi imprumute cuvintele
cum poti ridica pod de cuvinte
intre un mut si un surd ?

tactil

luni, 27 aprilie 2015

mai lasă-mă să-ți mângâi visele


acolo departe de lumea dezlănțuită 
printre obcinele răsuflărilor
voi rătăci acoperit doar de roua visului
ce prinde contur și luminează

poate că mă voi rătăci
printre atâtea lucruri uitate
dar bucuria de a fi parte
acoperă teama reducându-i umbra

ca orice grădinar împătimit
voi săruta bobocul ce aduna seva-între petale
îl voi adăposti de soare și de vânt

și floarea viselor ne va purta spre altă zare

să plângem moartea dulcelui din noi


smogul ne cuprinde suflete în cămaşă de forţă
lăsând vederii cercul vânătului ostenit

am exilat iubirea dintre noi
avem butoane, prescurtări şi chat-uri dese
dar când răsare dintre aşternuturi spaima
ne agăţăm de răstignite amintiri

cândva trăiam experienţe în real
gustam, vedeam şi auzeam punctând prin voce  
tactilul era parte componentă-n ritual
intrând în viaţă cu-o senzaţie atroce

prezentul ne-amăgeşte cu miraje
trăieşte clipa la picioarele viţelului de aur
ne aruncăm cu capul înainte
şi-abandonăm tot ce înseamnă amintire

dulceaţa clipei rătăcită-i chiar pierdută
printre sipete şi clondire prăfuite


sâmbătă, 25 aprilie 2015

pe vremea când eram femeie

sunt atâtea lucruri pe care le-am făcut
dar au rămas atâtea nefăcute
încât nici eu nu mai disting între amintiri și déjà vu
poate că nu am avut niciodată portjartier
şi nu am fumat cu port țigaret
dar îmi aduc aminte
că-mi lăsam capul pe umărul drept
şi priveam lumea
prea goală pentru acel început
stau şi mă întreb

care lume este adevărată?

vorbind de bine



iubirea se strânge-n mine
rugându-mă s-o iau în braţe
ca prima oară
prima dată eram prea mic ca s-o-înţeleg
dar soarele mi-a deschis ochii
ploaia mi i-a spălat
şi vântul mi i-a şters
ca să pot vedea iar clar
fără poticnire
vai de cel căruia îi e dat întunericul gol
fără o stea măcar
pe care s-o urmărească
cu preţul nesomnului sau chiar al vieţii
şi mai ales vai de cel
ce nu-şi crede urechilor sau nu cuvântă
sub impulsul inimii
căci ale lui fi-vor rătăcirile
disperate

în căutarea iubirii

vineri, 24 aprilie 2015

invitaţie



citeşte-mă ca pe o carte
nu te opri în semne, cute, riduri şi-amintiri
mi-e sufletul poveste ce se scrie
iar inima o călimară
în care-am strâns cenuşă din pustii

citeşte-mă în zori de zi
când lumea se adună dintre cioburi sparte
ori răsfoieşte-mă în asfinţit
şi-n clar de lună
tu, desprinde-mă dintre coperte moarte

descoperă-mă printre resturi de cuvinte
nu te opri la titlul mort demult
nu căuta cuprinsul şi nu te-aştepta
să vezi ce nu am putut scrie

când viaţa în tăceri trecea

joi, 23 aprilie 2015

privind cu detaşare


moartea nu poate fi privită,
pentru a fi înțeleasă ea trebuie trăită
până la ultimul licăr
pentru a fi cunoscută ea trebuie provocată
astfel încât
cu ultima răsuflarea să-i poți spune
sunt gata

nu am ştiut că viața-înseamnă

să poţi să dai şi să ştii să primeşti

miercuri, 15 aprilie 2015

gloanţe pentru fluturi morţi - varianta



suntem plini de inspiraţii şi odată cu aerul
tragem pe nas linia curbă a decepţiei
ce precipită întru orbirea
glonţului de-argint

orice expirare creează golul primordial
în care eclozează toate tăcerile
din care vor lua naştere
spaimele şi încrâncenarea nerostirii

cuvintele ies la foc automat
reculul scrie noi forme de comunicare
convenţional substituit
de mereea nonverbală a semnelor

dicţionarele îşi smulg foile şi biţii
cuvintele sunt abandonate pe treptele uitării
iar viitorul scormonind printre ruine

va întrebacum e sa ai fluturi in stomac?

marți, 14 aprilie 2015

e scris în genă...



omul e predispus la moarte încă de la naştere
dar până atunci el trebuie să înveţe
în câte feluri se poate muri

şi mai ales cum poate rata actul final

gloanţe pentru fluturi morţi


suntem plini de inspiraţii şi odată cu aerul
tragem pe nas linia curbă a decepţiei
ce precipită întru orbirea
glonţului de-argint

dacă dragostea ar pluti în aer
polen alungat de vânt
atunci fluturii
nu ar mai trebui să zboare
dând ocol întregului pământ

spaimele lor pun cătuşe grele
libertăţilor noastre adultere
cuvintele toate sunt fugărite
iar gândurile sunt pironite
pe crucea tăcerii

bezna nopţii se întinde
florile se ofilesc
din stomac nu urcă fluturi
leşuri putrede roiesc



luni, 13 aprilie 2015

it’s time to do


there are things about we talk
and things about don't talk
things digging the pain foundation
but which buries cries

let the world behind you
abandon this crazy earth
and go deep inside
to find yourself

maybe someone will cry
maybe someone will forgot
but for sure they will not forgive you

the power to choose the freedom

antipoezie 1



atunci când nu mai nimic de spus
sau când prea multe gânduri  te ajung
zazen i-o stare de uitare şi confort
când tu alungi sămânţa ultimului gând

libertatea e o stare nu-i o coajă de cuvânt
nu-i sămânţa de fasole ce-ti arată alt pământ
libertatea este mugur, este floare, legământ
libertatea-i sensul vieţii pecete pe al tău gând

din cuşca zilei strimte, din chinga socială
nimic nu te salvează când toţi cer socoteală
sădeşte-ţi pacea-n suflet pe pleoape cerne-uitare

şi doar în adâncime tu vei găsi scăpare

vineri, 10 aprilie 2015

singur


deşertam cuvintele, rânduri, rânduri
şi eram mândru că mă ascultau
şi se-nşirau născând poezie
dar cuvintele erau coajă seacă
sufletul lor era mort
şi nimănui nu picau bine
credeam în ele, în puterea lor
dar orbirea îmi arăta faţa pe care voiam s-o văd
nu faţa lor adevărată
binecuvântaţi animalele şi copii
că sufletul lor nu caută cuvinte meşteşugite
spun ce e de spus
şi-şi vad de drum

oriunde ar duce

joi, 9 aprilie 2015

odată şi odată

să citim cuvântul pe litere:

sătul de mizeriile strânse la colţurile gurii
face gura mare cât un ooo imposibil
încât până şi sufletul năpădit
reuşeşte să-şi facă loc
ștergând urmele
ispirilor
toate la timpul lor


cu sau fără de veste

adevăruri inventate


să fie lumină!
dar pentru că nu era nimeni să aducă fosforul alb,
lumina nu s-a mai aprins în acel moment
şi istoria a traversat o perioadă incertă
până când omul
şi-a luat inima în dinţi
(de fapt muşcase din trupul vecinului de grotă)
şi a frecat două beţe până la arderea de tot
ca să se ştie ca partea bună
trebuie dată
ofrandă celui mai tare

cerul spânzură de crengile vinete de frig
şi ca să-şi treacă de urăt se dă cu capul de trunchiul solzos
făcând lemnul să sune prelung, vestind alte şi alte chestii
care nu se mai auziseră nicăieri până atunci
şi pentru că tânguirea nu avea nume
iar lemnul nu ştia cuvintele
s-a spus că cerul
şi lemnul
vorbesc o limbă străină, moartă

copacii se-agaţă de toartele cerului
încercând să-l tragă-n jos
pe pământ, să fie de-o seamă
dar cerul, în vrăşmăşia lui
muşcă degetele noduroase
şi coaja crapă fîăcând loc bobocilor
să spele cu frunze şi flori
amăgirea urâtă a iernii

undeva, într-o noapte căzută între lumi
cerurile curăţă lemnul răstignit
de toată truda
şi pustiirea
dar ce folos, dimineaţa
se freacă la ochi,
îşi trece picioarele prin rouă
şi calcă iarba
tot mai departe de casă


miercuri, 8 aprilie 2015

leprosul



ce nevoie ai de un om ca mine?
cuvintele mele sunt bolnave
tăcerile-mi zac în mizerie
visele putrezesc pe fundul desagilor
şi nici zilele nu-ndrăznesc să se apropie
dar mă urmează că n-au dezlegare
de ce-ai venit la mine?
ce pot eu să-ţi ofer?
nimic din cele ce mi-ai spus nu vreau
nici visele, nici cuvintele şi nici tăcerile nu-mi sunt de vreun folos
ce vreau eu e sufletul tău, pacea lui, umilinţa lui
lumina ochilor tăi sfâşie bezna
iar fricile fug mâncând pământul
pe tine în tot te vreau
să-mi fi şi să-ţi fiu
iar zilele tale pot aştepta la poartă

nouă ne rămân nopţile

e scris în ADN


închisoare pe viaţă.
zidurile se mănâncă în timp
lemnul putrezeşte şi el
chiar fierul se macină
numai închisoarea trupului
nu se ruinează fără de voia ei
vai de cel aruncat în adâncul ochilor
având reazem doar cerul gurii
şi cernerea tăcerilor
căci chinurile îl vor năpădi
să vezi toate ispitele dând năvală,
pe frunzele zilelor
rupându-le din tihna lor
nevinovată
poftele cu ochi lăcrimoşi şi dulci
târându-se la picioarele lui
cerşindu-şi iertarea
şi bunăvoinţa
lanţuri invizibile
reduc gradele de libertate

până la limita uitării

luni, 6 aprilie 2015

scrisoare


să nu te superi că nu ţi-am scris mamă
dar pe aici timpul a stat în loc şi n-am băgat de seamă
despre mine să ştii că-s bine şi nu-mi lipseşte nimic
adică dorul nu se pune, că-i din altă lume
am auzit că te pregăteşti şi tu
vino mamă că unde-i loc de mine
s-o face loc şi pentru tine
tu vină şi ne-om descurca noi cumva
că după ce-oi hodini şi ţi-oi trage sufletul
poate mergem să-i vedem pe toţi moşii şi unchieşii
să le mai stingi arsura cu veşti noi
şi vorbe meşteşugite
te pupă mama
...
Copile, timpul ţi-a trecut şi-o ultimă duminică te-ajunge

da Tată...acuma vin

vineri, 3 aprilie 2015

serenitate



„Scrieți, băieți, orice, numai scrieți!”
dar Doamne unde sunt cuvintele? şi despre ce să vorbesc?
la început am fost cuvânt aşa că n-ai de ce să te plângi
cât despre subiecte ţine de tine ce alegi
eu doar voi judeca la final

schimbă-te mi se tot spune, mi se repetă obsesiv
până la pierderea de mine însumi
până la transparenţa totală
eu, omul celofan

adună-te, poartă-te într-un singur chip
fără toate pleonasmele astea
de nu mai ştie lumea
cine eşti tu cel adevărat

alungă-te dintre cuvinte
lasă-le să respire
să te uite
să învie

cine-s ei să mă judece Doamne
dar dacă aşa e socotit
dăruieşte-mă

vas în care se scaldă cuvintele

în ambele sensuri


poveştile vin din ţara poveştilor
care nu are nici o legătură cu lumea noastră
cu viaţa asta cenuşie
în care bestiile colcăie alături
de cetele îngereşti
pentru că griul nu-i decât un amestec
dintre negru şi alb
ca atunci când ziua se-îngână cu noaptea
murdărind pleoapele
grele de atâta aşteptare
poveştile se nasc din vise nespuse
şi numai câteva
reuşesc să treacă pragul
pe care fiecare

îl bate când face marea săritură

joi, 2 aprilie 2015

antipoezie


dadaismul scotea cuvintele din pălărie
tot aşa cum la pumnareta-pumna-pi nu apucam niciodată sfârşitul
pentru că ceilalţi alergau deja de cuvinte bune
lăsându-mă să număr
de parcă numerele nu ar fi tot cuvinte
numai bune de făcut versuri
rupte de stereotipie
mamă ce de poezie aş scrie
unu doi trei
2015 ar fi poezia anului
dar eu nu ştiu să scriu
şi o poezie trebuie scrisă
pentru a fi citită
dar dacă nu mă citeşte nimeni
voi rămâne un necitit
şi nescris totodată
deci puteţi considera că
ne-am uitat împreună

la necitire

miercuri, 1 aprilie 2015

printre rânduri



cineva citeşte din mine
unde? cine?
acel cineva a plecat aseară devreme
atât de devreme că luna nu apucase încă a se cerne
şi a căzut în cameră pe fereastră
de nu puteam să mor de la lumina albastră
cuvintele mi s-au rărit atât de mult
că nici de-o coadă nu am avut îndeajuns
despicate la vârfuri, tocite pe-o parte
mă şi întreb dacă au fost vreodată pe-o pagină de carte
pe coate literele sunt şterse
să muşti, să împingi, să loveşti, să striveşti
cariile poartă urmele silabelor
ce-au căzut
mestecând aerul într-un ritm doar de ele ştiut
ameţitor de lent şi incoerent
ca uitarea la timpul prezent

suflete cum te prezinţi la Marea Judecată

fără dinţi, fără coate, cu pielea uzată?