luni, 21 august 2017

fereastra de la stradă



templele nu au ferestre şi cerul se retrage dintre  coloanele
lăsând celulei tot întunericul şi toată spaima torţelor
dar casele, da, ele au nevoie ca să despartă
 un afară incert de un înăuntru calm
şi viaţa, când m-a zidit a spus: tu vei fi fereastră
şi am rămas fereastră indiferent de anotimp
de stare şi de vremuri
oemenii treceau pe stradă şi priveau prin mine
oamenii din casă priveau afară
dar din păcate
nici unii nici alţii nu vedeau dincolo
m-am deschis cu efort şi cu rezultat nul
m-am luminat înfrângându-mi întunecimile
am ridicat transparenţa la nivel de politică de stat
şi dacă am realizat totalitatea eşecului
m-am întunecat la faţă
alungând răsăritul şi asfinţitul din viaţă
dar lumea trecea în continuare grăbită fără să vadă
şi atunci m-am zidit în uitare

învăţând tăcerea pe litere