și știu că voi primi o veste

 

 cuvintele se strâng la sfat să hotărască ce și cum să-înfățișeze

 iar vestea caută să mă ajungă...

 

 nu se publică. nu ai audiență. nu ești vandabil.

 am răsuflat ușurat. îmi era teamă că e Moartea-n telefon,

 cu toate că ne-înțelesesem să mai aștepte

 

 filele se usucă și cad... cuvintele plâng în streșini

 e toamnă... nu, nu a patriarhului

 e o toamnă banală și tristă ca multe altele

 

 copertele caietului, semnul de carte, creionul bont

 mașina de scris, noaptea, liniștea, somnul

 totul se prelinge în uitare. ar mai fi testamentul... dar cuvintele sunt prea obosite

 

 și dacă mâine va mai fi... poate mâine...