Viaţa la ţară

Era o vreme când copilăria se mânca cu lingura de lemn din străchini smălţuite

şi laptele prins avea gust de rai tremurând de nerăbdare

iar candela spunea Tatăl nostru împreună cu mătăniile noastre

fânul din pod te învelea în mireasmă de trecute veri ţesând firele de aur ale prezentului

şi felinarul te-îngâna dând pagină după pagină din carţile ce răsăreau la asfinţit

cuminţi ca nişte sfinţi, îngeri păzitori ai poeziei şi-ai depărtărilor

pârâul îşi întindea braţele firave rugându-ne să-l ajutăm să se ridice

şi punând piatră peste piatră ridicam zăgazuri astupînd trecerile cu lutul crud,

neştiitor în ale arsurilor. şi-atunci, plini de curaj dădeam peştilor lecţii de înot

fântânile vorbeau între ele trimiţându-şi veşti subpământene

şi apele aveau gust de poveste cu gheonoaie şi feţi frumoşi ce urcau de pe tărâmul celălalt

ca să ne cearnă serile ostenite şi căzute pe prag

unde esti copilărie...