cândva, o margine îndepărtată

  

 da. eu am auzit ursitorile țesând în cuvinte pierdute ceea ce numai ele știau să facă

 și chiar dacă am uitat mare parte, știu că nu eram sortit să fiu buricul pământului

 acela fusese destinat altuia mai norocos, fiul preaiubit al Parcelor

 iar mie, drumul, sortit mi-a fost să-l calc și să-mi iau urmele să nu se știe

 zigzaguri, arabescuri, cercuri și uitări, aproape și departe, aici și dincolo de zări

 poate că totuși umbra mea, nelestata, se va ridica dincolo de eul anchilozat

 depășind tărâmul spaimelor, trecând de cealaltă parte a fricii

 pentru că libertatea nu se rezumă nici la formă și nici la fond

 ea este o rețea de trăiri ce unesc centrul și marginile într-un tot uniform