marți, 30 septembrie 2014

il triangolo


în mine s-au ascuns toți trei
Romeo cel visător și credul, Casanova repetitivul
și Sade cel inventiv și invectiv
cerându-și fiecare câte-o sorbitura

la masa de alături, aruncată pe-un spătar
o damă consumată,
o haină de blană pe care n-o mai vrea nimeni
în mijlocul verii

și pentru că exteriorul era complet distrus
m-am hotărât să-l refac pornind din interior
așa cum floarea își pregătește petalele
în adâncul mugurelui

zi după zi, o văd cum se strânge în jurul pistilului
distilând arome uitate în viitoarele petale
degetele mele descoperă armonii
ce niciodată nu au sunat adevărat, în carne

maree de noapte
arpegii colorând crescendouri
căutări febrile, ploi amețitoare, repaos
dimineți paraplegice, rugătoare

eu mă reinventez, ea se descoperă
eu pregătesc ieșirea ea îmbobocește prefigurând înflorirea
eu redevin rădăcina, ea explodează, 

feerie de petale, nectar, arome, așteptare... 

luni, 29 septembrie 2014

il mio nome c'è nessuno



maslinul batran
sobru, rabdator si putin intepenit
ma priveste absent
fara sa auda, sau sa vada
indiferent ce l-as intreba

rozmarinul din dreapta
isi freaca frunzele disperat
ca-si pierde vigoarea
in lumina tragicomica
a zilei de toamna

ziarul imi arunca-n fata
articole, recenzii, intrebari fata raspuns
dornic si el sa se faca auzit si vazut
dar cine mai are astazi timp
de povesti

mucuri de tigara
pline de cenusa si regrete
asteapta Dumnezeu stie ce
caci Judecata de Apoi nu le in seama
lasandu-le sa-si uite neputrezirea

in stanga, peluza suspina
plangandu-si firele cazute la datorie
si alungate-n uscaciune
dar egalitatea si fraternitatea
ascunde toate regretele

paharul plin de aer
priveste indolent
curgerea zilei
prin vasele comunicante
catre sfarsitul de luna

septembrie e pe moarte
nici macar soarele nu se simte mai bine
zilele se grabesc sa intre-n iarna
lasand noptile sa gafaie
intre doua focuri


sâmbătă, 27 septembrie 2014

la bambola morbida



Veneția toată iese-n strada
inundând podurile, piețele și fundăturile
mii de glasuri drese, guturale
care mai neliniștit care mai somnoros
se-împletesc într-o zumzăitoare întrebare:
ce s-a-ntâmplat?
dar ce masca goala, fără suflet
poate descifra răspunsul
pe care nici o gura nu l-a rostit încă
pe canale și canale grande
alaiul EI trece
întunecând zarea cu
spaimele ei

pe vremea când canalele musteau de cadavre
vocea mea avea greutate si cuvintele zburau care încotro
lepădându-se de carnea tare
mult prea sălbatica
si necizelata
încet, încet,
limba mea a-nvatat sa mestece 
si raspunsurile suculente se-amestecau cu saliva
lasandu-se absorbite
digerate in taceri
rareori mai salivam cate o replica
fara putere de convingere
mustul raspunsurilor
transformat
o alchimie limfatica
se depunea in tesut adipos
rasturnandu-ma
mereu si mereu in alta forma
gretos de moale


modul meu de a descrie
una storia morbosa
a esuat


joi, 18 septembrie 2014

despre linii


împreună fiind suntem linii paralele
fiecare ducând către un infinit sau altul
aşteptând evenimentele ce ne împart ăn segmente
eu am mult mai puţine segmente decât tine
iar punctul de intersecţie
ce ne transformă din paralele
în linii ce îşi împart segmentele între
început şi sfârşit
cade aleatoriu, fără raţionament
suntem linii parelele
ce ne intersectăm sinusoidal
în funcţie de evenimentele sociale
ce coordonează segmentarea

mută şi anostă

luni, 15 septembrie 2014

locul în care



sufletul meu era pregatit
pentru toata aceasta lunga iarna
in care viscolirile imi plang pe umarul drept
iar amintirile pe cel stang

primaverile sunt clipe oarbe
ce bajbaie intre doua dimineti somnambule
fara sa lase verdele
sa musteasca-n boboci

imaginarium
locul in care nici moartea nu ajunge
sa-mi dea cu tifla
sau sa stea o eternitate pe prispa

impietrirea nu are radacini
nu are trecut
si nici macar viitor

e recele inchis intr-un prezent continuu

duminică, 14 septembrie 2014

despre nebunie



toată lumea vorbește despre nebunie
fiecare în felul sau
pentru că-n fiecare se-ascunde un mic diavol
și un Dumnezeu
atunci când lumina nu mai țese ore
zilele-s fade, cenușii
iar oamenii se pierd în nebunii
depresii, angoase, furii
sunt tot atâtea mici nerozii
ne ascundem după degetul cel mic
dar ne e teama, nu recunoaștem nimic
nebunie înseamnă să nu-ți placă
nici răsăritul, nici apusul, nici floarea
nici ura nici iubirea
e doar moartea vie, amorțirea
și chiar dacă nimeni nu vrea să recunoască
adevărata nebunie ne scoate din casă
ea iți spune să iubești norii
să lași ura să-și toarcă fiorii
să iubești, să trăiești
să guști, să muști
să arăți că ești viu
și zilei să-i strigi în față
de ieri te știu
trăiește! viața-i adevărata nebunie
ce te alege-culege
cel mai bun dintr-o mie
misterul unei case nu sta în tencuială

ea doar ascunde înăuntrul de afară

miercuri, 10 septembrie 2014

casa cu obloane trase


fiecare suflet isi zideste de la-nceput o casa
dupa firea si priceperea fiecaruia
in drumurile tale treci pe langa tot felul de case
care cu fata la soare, care trase la fata
imprejmuite de garduri inalte
ferecate in turnuri inutile
sau ascunse-n pamant

casa mea se goleste pe zi ce trece
sunt flori ce vor sa-si recapete libertatea
si pleaca pe furis sau refuza apa
putrezindu-se la radacina
sunt ferestre
ce-si trag voalul draperiilor
acoperindu-se sfioase
si colturi luate-n stapanire
de umbre aninate-n panze de paianjen

balamalele anchilozate
se vaita ori de cate ori se umbla la ele
usile sprijina tocurile depanand amintiri
cu maini strecurate susurand a noapte
diminetile trec pe trotuarul de vis-à-vis
umbra se intinde pe fatada mancata de lepra
regretele rod sforile obloanelor
pregatind caderea

in uitare

marți, 9 septembrie 2014

dimineti cu lumanarea la cap



statistica spune ca tot mai multe dimineti sunt déjà in agonie
si multe nici nu mai răspund la tratamente
dar relativitatea ne obliga sa pastram
un minim de decenta : 24 de ore

rezervele sunt pline, aparatele gafaie
iar salvarile nu contenesc
cara, resusciteaza,
predau coletele

astazi, undeva la malul marii
soarele nu se trezise bine
lumina lesioasa se scurgea pângărind cerul
prea multa pentru a putea fi ascunsa si prea grea

din pacate lumea nu realizeaza ce se-ntampla
dar peste tot cafeaua are gust de moarte
si singurele care mai stau la coada

sunt zilele golite de orice continut

toate creioanele merg în Paradis


nu e vina lor ca sunt ascuțite sau boante                   
și nici măcar pentru ca istoria s-a scris prin denunțuri meschine
nu spune nimeni ca cele negre trec în fruntea celor colorate
sau ca cele chimice nu ar fi primite

cioturile roase cu smerenie jur împrejurul  minei
au adus lumina în bezna celulelor
și speranțe în sufletele strivite sub povara istoriei
asa cum numai ultima împărtășanie mai poate

multe cuvinte nescrise pot depune mărturie
ca anchiloza sufletelor și nu înțepenirea degetelor
le-a trimis în arderea de tot a uitării
alături de toate poeziile moarte în coltul buzelor

ghenele și tomberoanele ar fi mult mai sărace
fără miile de schițe și suferințe creionate
iar aticurile demolate de furia buldozerelor
vor avorta și ultimele caiete de maculator

creioanele nu s-au grăbit sa scrie primele cuvinte
"sa fie lumina"
și nici n-au stat la piciorul crucii
dar cu toate acestea și-au căpătat iertarea


luni, 8 septembrie 2014

exhibiționism


te iubesc ca o ardoare
c-un leșin io te ador
pentru a ta fericire
gata sunt io ca sa mor

iubirea nu e tabloul pe care-l expui
în camera mare, deasupra servantei
și nici o arie de opera neterminata
la care sa lucrezi exasperând vecinii

iubirea este un strop de roua
aninat de geana dimineții
prea somnoroasa ca sa se întindă
printre așternuturi cu stele

iubirea este un gest mic
floare strecurata fără cuvinte
printre sfâșierile orelor
pata de culoare spărgând cenușiul

cred ca iubirea poate însemna
și agonie dar și extaz
atât dulce cât și amar
dar pentru ca nu știi vei fi exonerat

poate ca iubire nu-i cel mai frumos cuvânt
dar cu siguranță nu e preșul sub care se ascund gunoaiele
și mai ales, nu e una din măștile urii

pentru ca ea, iubirea, e un trandafir fără spini…

sâmbătă, 6 septembrie 2014

epava unei dimineti gestante

în ultima lună tot mai multe dimineți eșuează pe plaja pustie

nu mi-a venit ciclul
șoptește o dimineață zgribulită
strângându-și  sveterul peticit cu vocale
te duci și te cureți
doar n-o să aștepți să ți se vadă orele
trăgându-ți burta-n deșert

cu cât e plaja mai goală și mai mizeră
cu atât nopțile sunt mai lungi
mușcând din trupul dimineților
până când hoiturile 
vor cerne viscolit
răscolind vocale 

toamna se numără poeziile
abandonate, eșuate…
nescrise