duminică, 30 septembrie 2012

de profesie... ratat




mă gândeam să-ţi povestesc inutilitatea unui demers. dar ce rost?
când totul a dospit şi a fost copt şi-a fost mâncat de multe mii de alte guri flămânde
deci: combinări de mii de cuvinte luate de milioane de ori ca interpretări
nu fac altceva decât să te arunce în lumea imposturii fanfaroane

câteodată simt că m-am născut liană târâtoare
datoare să cresc şi să unesc lumea cu rădăcinile simţirilor mele
fără să mă gândesc la consecinţe
şi fără să sufăr dacă îmi pierd frunzele
sau mugurele de creştere.

alteori ştiu că-s fiul luminii
născut după furtuna răsturnărilor de situaţie
în care numai curcubeul mai are curajul să spulbere monotonia  divizată-n alb şi negru
fără recunoaşterea niciunei nuanţe de gri.
şi-atunci mă las bob de rouă
pe sterpe aşteptări

alteori, ca acum de exemplu,  măcelăresc timpul şi spaţiul
cu umbra cuvintelor mele,
sterpe din naştere
fără bucuria rodiri şi a-mpliniri

şi totuşi,  Doamne, am văzut tăcerea luând forma buzelor
într-un continuu şi imaterial sărut

vineri, 28 septembrie 2012

unde e ruptura?


la moartea fiecărei răsuflări
retrăiesc momente...şi stări..( „oh happy day”)
şi dacă bucuria îmi aduce o pală de somn, înseamnă că am fost iertat?
dar am uitat să spun că somnul poate să-mi aducă vise sau coşmaruri grele
aşa cum numai moartea mai poate pune-n scenă...

mergeam aşa lelea şi m-am trezit niciunde
drumul se terminase, poteca murise-n ierburi
frunzele cărau galbenul să ţină cerul curat
şi ploaia se uita pe fereastră: cât de senin poate să fie...

încet, încet, ne strângem în uitarea pietrei
şi ne-ntrebăm de ce ne lasă soarele în întuneric...

joi, 27 septembrie 2012

e felul meu de-a spune NU




astazi am citit ceea ce va apare maine
si microbul acestei surprinzatoare puteri
m-a cutremurat si m-a surpat in mine insumi
alungandu-ma cu toate spaimele
in desertul uitarii
de ce tocmai eu Doamne?

nu vreau sa stiu
pastreaza cartea de bucate
si lasa-mi fiecare zi sa-i sorb aroma.

miercuri, 26 septembrie 2012

undeva, cândva...



când termometrul explodează în cuvinte jerbă
şi geamurile curg, melasă nedospită
pe chipu-ţi, sarea lacrimilor duse
răsfrânge-apusul
care s-a sleit.
umbra suspinelor
cerşeşte-n colbul secundelor
răcoarea...

pe o petală de cireş
ţi-am scris ultima răsuflare

un tramvai numit dorinţă




de obicei, în fiecare dimineaţă, mişcare înseamnă un tramvai după care alerg
şi asta nu pentru că aş întârzia undeva
sau pentru că trebuie să-l prind pe unul anume
nu. totul se rezumă la dorinţa de a putea alege după ce vreau să fug.

a fost o vreme când îmi doream să trec linia
şi puneam în calea indecentelor stavila sfintelor
dar vorbele se căţărau până sus pe creastă
înconjurau liniştea de trei ori
deschizând calea spaimelor
după care cădeau amorţite în uitare,
abandonându-mă

apoi am vrut să fiu inodor, incolor şi fără pic de sare
şi m-am spălat în marea cuvintelor anoste
am luat vomismente şi purgative
m-am curaţat de toată pucioasa
şi-am zidit noua cale de fugă a lacrimilor
inundând valea reproşurilor
până la nivelul maxim admis

mai nou iau lecţii de dans
şi de strip-tease
pentru că vreau să-mi desfăt moartea
cu un spectacol nemaivăzut şi nemaitrăit
aruncând-o în cea mai neagră melancolie (undeva la limita disperării)
pentru ca apoi să-i dau cu tifla
(sau poate reuşesc să mi-o fac amantă)

dar ce mai contează atâta timp cât încă mai alerg?

duminică, 23 septembrie 2012

PRINCIPESA




Sau feţe ale femeii eterne

(penumbră punctată de albastru; voce din off):
-   cine eşti? cum vezi lucrurile? de ce parte eşti? ce declari? cum te cheamă şi ce vrei?
-   pui prea multe întrebări şi toate deodată. cine, cui îi pasă? EU sunt cine sunt, asemenii vremii sau vremurilor. Sub mine bărbatul geme şi se zbate între viaţă şi moarte. Eu sunt! Prin tot ce-am fost m-am dat pe mine.

Şi am fost Cleopatra

(mişcarea de step se poate împleti dacă se găseşte o bucată care să facă trecerea de la flamenco la belly dance în timpul monologului)

Învăluită de căldura lui, primeam ca bună mamă omagiul fiului iubit. Deşertul înverzea când mă revărsam peste pieptul luiînfrigurat de spaimele mărunţite. Cerul cu tot albastrul ochilor mei se înfige spintecându-i măruntaiele. Eu am fost însăşi istoria măririi şi decăderii aşa cum numai măritul Ra mai ştie a muri şi a renaşte din braţele mele. Nilul se unduie căutându-mă, deltă a splendorilor şi revărsării. Sânul meu sparge întunecimea istoriei cu lumina pârguirii. Unduirea trupului meu ascunde muşcătura tulburătoarelor încolăciri. Veninul sărutului meu dezlănţuie agonica rătăcire. Dorinţa mea cutreieră întinderile interioare. Dogoarea mea răsuceşte şi usucă aburul privirilor. O istorie pătimaşă îşi pierde capul printre perdelele baldachinului. Laurii se aruncă la picioarele mele sărutându-mi brăţările încheieturilor iar mâinile mele se joacă visătoare cu soarta. Şi am fost istorie, şi am fost femeie, şi am fost iubită...

Cântarea cântărilor

2.
De dormit dormeam, dar inima-mi veghea. Auzi glasul celui drag! El la uşă bătând zice: Deschide-mi, surioară, deschide-mi, iubita mea, porumbiţa mea, curata mea, capul îmi este plin de rouă şi părul ud de vlaga nopţii. 
3.
Haina eu mi-am dezbrăcat, cum s-o-mbrac eu iar? Picioarele mi le-am spălat, cum să le murdăresc eu iar? 
4.
Iubitul mâna pe fereastră a întins şi inima mi-a tresărit. 
5.
Iute să-i deschid m-am ridicat, din mână mir mi-a picurat, mir din degete mi-a curs pe închizătoarea uşii. 
6.
Celui drag eu i-am deschis, dar iubitul meu plecase; sufletu-mi încremenise, când cel drag mie-mi vorbise; iată eu l-am căutat, dar de-aflat nu l-am aflat; pe nume l-am tot strigat, dar răspuns nu mi s-a dat. 











(penumbră punctată de roşu intens; monolog):
Viaţa mea este şi a fost o culme a altruismului, a jertfei de sine. Eu femeia, dispar în lumea creată de mine. Trupul, cugetul, sângele meu sunt cărămidă şi mortar împlinind zidirea. Eu nu am dat ci m-am dat.

Şi am fost Maria Antoaneta

Multe femeiuşti s-au bătut ca să ajungă sus în vârf, să fie primele „în ceva”, dar prea puţine şi-au dorit să fie ultimele, să fie încheietoare de pluton, ghilotină ce separă vremurile. Ei bine, eu m-am născut ca să fiu ultima. Au mai fost regine care au murit răpuse de dragostea lor sau de nefireşti porniri dar niciuna nu a fost Regina Ghilotinată. „Prima crimă a Revoluţiei a executarea Regelui. Dar cea mai îngrozitoare a fost uciderea Reginei”. Da, eu am făcut tot posibilul, am pus cap la cap toate iţele pentru a avea această frumoasă împletitură de sumbru şi luminos. „Nu au pâine? Să mănânce cozonac atunci!”.
Care altă Regină a mai intrat în conflict deschis cu ţara? Defăimarea ironică, subtilă a înaltei societăţi, a omului de rând m-au ajutat la împlinirea planurilor mele. Scepticismul pictat în zâmbetul dispreţuitor vis a vis de capacitatea „neştiutorilor” de a-şi orândui viaţa a iritat, a aţâţat, a adus la paroxism  tulburarea şi turbarea. Eram lesbiana lor, mâncătoarea de bărbaţi ce nu-şi putea potoli foamea animalică, incestuoasa lor demonică. Ghilotina, această catapeteasmă a sfinţeniei mele m-a ridicat în rang pictând cu sângele meu sfârşitul unor lumi, a unor destine, a multor vise. Am luat trena morţii şi mi-am făcut voal. Iar ei priveau şi nu înţelegeau. Sângele meu coboară în stradă răscolind oroarea. Zâmbetul meu, rătăcit printre nori se oglindeşte în toate apusurile mizere. Viaţa schilodită de roata istoriei se cuibăreşte sub amintirea mângâierilor mele. Am condus şi am fost condusă. Am primit şi m-am oferit. Ochiul stăpânului îngraşă vita iar istoria a crescut sub privirile mele. Numai că odată scăpată la aer şi loc liber a luat la arat toată viaţa sfărâmând totul cu nepriceperea şi nestatornicia ei.

sâmbătă, 22 septembrie 2012

„non nobis, Domine, non nobis. „


şi au fost ţări de pribegie ce nu m-au vrut
ale căror deşerturi le-am străbătut cu lacrimile mele
aducând seminţele la viaţă
dar urâciunea le-a ars feţele
iar ura le-a schimonosit sufletele
şi alungat am fost fără de vină
ducând cu mine
liniştea pierdută

şi au fost ţări cărora le-am fost indiferent
mă priveau de la înălţimea balcoanelor
şi murmurau din colţul buzelor reci
uscate de indiferenţă
iar clopotele băteau fiecare oră
ce le despărţea de taina iertării
şi-n urma mea creşteau munţii nemulţumirilor
măsuraţi de limbile mărilor furioase
până când oasele trosneau sub povara
nepurtatelor

dar au ţări care nu m-au iubit dar nici nu m-au alungat şi nici indiferent nu am fost
ţări al căror rege eram, purtat în litiera muţeniei
ţări în care mi se făcea loc să-mi plâng toate visele moarte
locuri în care rădăcinile mele vorbeau cu tine Doamne
ţări cu aerul cărora mă-nveleam
dovedind muşcăturile tăioaselor geruri
şi-n acele ţări, pe-acele plaiuri
îmi purtam crucea
prin deşerturi de indiferenţă
dar totuşi fericit că-s acceptat cu bunele
şi cu toate uitările.

şi toate acestea le-am trăit
nu pentru a-mi desăvârşi trăirea

Sed nomini Tuo da Gloriam”

sâmbătă, 15 septembrie 2012

amăgiri




pentru toate trăirile mi-am zidit o casă în miniatură
la ferestre am renunţat pentru că lumina nu ajută la nimic
am renunţat şi la uşă pentru că intrările şi ieşirile nu-şi mai au rostul
hornul nu poartă nici o umbră aşa că am renunţat şi la el
iar acoperişul fără horn nu ajută nimănui
casa trăirilor mele e doar un colţ prăfuit dintr-o idee moartă
ce trebuie să treacă testul tăcerii

vineri, 14 septembrie 2012

răspuns către niciunde




spre deosebire de tine, eu împart totul în trecut şi prezent
trecutul trece în cutii de pantofi îmbătrânite sub o etichetă inutil de clară
1989.08.23 – ultima defilare la care nu am mai participat
iar prezentul  îmi intră pe geam, gârbovit de neploaia moartă

cărarea pleacă fără să ştie către unde
vorbele ostenite se culcă pe margini pentru o eternitate
mă-ntreb: cine mai are timp de poveşti?
Când lumea umblă cu globalizarea conectată la aparate
(am aflat că ultima revoluţie a sucombat la coadă
îşi uitase cardul de sănătate...)

ca donator îmi caut locul ce mă aşteaptă
cuvintele curg prin tuburi de plastic
către alte versuri ce nu s-au scris pe nici un perete
plata? un tichet de masă şi un bilet de călătorie către mâine

pustiirea mă ajunge din urmă
ploaia a murit, soarele îşi cere tainul
alungat, cerul se scurge printre cuvinte inerte
caută-mă,
la marginea lacrimilor
unde oglindesc capacul unei cutii vechi de pantofi

despre viitor vom vorbi data viitoare


miercuri, 12 septembrie 2012

pentru o viata sanatoasa



indicat e sa nu consumati nimic fara avizul nostru
pentru disfunctii sexuale s-au inventat: viagra, filmele si site-urile specializate
pentru cei obezi sau grasi s-au inventat programe de lucru  si benzi de alergare
pentru autisti s-au inventat psihoterapeuti si programatori de timp
pentru sangvini s-au inventat drogurile si alcoolul
pentru flegmatici s-au inventat armele si otravurile aromate
pentru melancolici s-ai inventat depresiile cu alaiul lor depastile  zoloft
iar pentru colerici s-au inventat salile de sedinte
in care lumea trebuie sa-si ia angajamente
descurajante
si inutile
din pacate,
o singura stare,
moartea,
a ramas fara insotitori si fara sustinere morala
fiind trimisa la marginea vietii
acolo unde agonizeaza visele

luni, 10 septembrie 2012

al treilea...




toamna trece prag de aur
prin inel de funigei
telegrame pleaca-n graba
dinspre mine catre ei
voi cadea sa-mi trec dormirea
intr-o brazda nenuntita
radacini in viata moarta
si pieiri in rod deplin...

duminică, 9 septembrie 2012

multumesc

sunt zile, sunt momente, sunt stari
cand un simplu multumesc
arata cat de mult ai nevoie
de mana care iti intoarce paginile
descifrandu-te asa cum esti
om de zi si om de noapte
cu luna pe un umar cu soarele pe celalalt
si ci cei doi luceferi plini de intrebari
boltind viata si petrecand moartea
multumesc ochi ce ma strangi sub pleoapa
multumesc gand ce ma cuprinzi
asa cum ma traiesc
printre aceste cuvinte

gaura de vierme




Dumnezeu si-a trimis primul mesager: Viata
si mi-a spus ca ma iubeste, caci daruit ii sunt dintr-u-nceput
si viata m-a luat, m-a alintat, m-a-mbaiat si m-a alaptat la sanul ei
cu  numai ele, mamele stiu s-o faca.

pe cand ma credeam uitat si parasit
Dumnezeu mi-a trimis cel de-al doilea mesager: Moartea
si-mpreuna am descoperit alte frumuseti, alte spaime si alte uitari
iar viata ramasa pe partea cealalta se uita disperata
cautand drumul catre mine

dar pentru ca totul incepe cu alfa si se termina cu omega
mi-a fost trimis si cel de-al treilea mesager
al carui nume nu se poate rosti si nu se poate scrie
si-mpreuna ne-am strecurat afara, am tras linia orizontului dupa
si am inceput marea aventura.