vineri, 29 iunie 2012

Biblia USLie


Biblia uslie sau cartea vietilor sfintilor parinti au Revolutiei Romane

Poate ca nu lipsita de indrazneala aceasta binemeritata aducere aminte si plina de invataminte tocmeala de cuvinte. Caci daca noi ne-om uita trecutele cine oare va mai sti sa povesteasca neamurilor si urmasilor toate cate cele petrecuta de la Big Bangul mamaligii noastre care n-a mai rabdat spolierii si nemarginitei pohte de marire a nechematului si bineuitatului ce-a fost numele lui fie nepomenit decat alaturi de ghiaorii cei facatori de rele…
si-a-ncalecat pe-o coada de brad Mos Ilici Gerila care nici una nici alta, urmand steaua cea rosie de la Rasarit a ajuns in balconul CC-ului si de acolo cu sfiosenie si sfatosenie a cerut sa fie ultimul pe liste…facand prostimea sa uite ca cei din urma se vor catara cei dintai pe gaura din steag strigand cu manie proletara toate fericirile socialiste intinate de nevolnicul si nevolnica lui consoarta…
dar iata ca Mos Ilici Gerila…
mare se tocmira si se sfatuira cu Gelu Voican al mai ortoman,
cu Petrica zece ce-n pulover trece si cu-un Magurean ca e mai viclean
si cu Victoras, mare domn ostas, ca l-apus de soare sa mi-i impresoare cu puscoace-o suta
lumea s-o asmuta, sa le faca turta, turta si colaci sa ii bage-n draci cu spaima-nfundati si gloane dati
sfatul ei nu terminau, ca-n tanc potere soseau si pe sus ei mi-l luat
pe cel raulean cu consoarta lui, spaima visului si a sexului
(o mai urma daca nu m-oi gata)

miercuri, 20 iunie 2012

până nu e prea târziu




din ură, din minciună, din fiere, din blestem
se iscă-n viaţa noastră năpârca nenumite-i spaime
ce se-nveşmântă în culori de curcubeu

năimiţii cu arginţi pentru o nouă ţar'nă
ce nu au nici părinţi nici Dumnezeu
şi-a căror rădăcină e pieirea
să nu le-ajute Domnul să ne facă rău

deschideti-vă sufletul şi cugetul şi spaima
iar inima să bată-n cele patru zări
să ştie nerostitul ca în pace, noi vrem să ne petrecem
şi-n suliţi să-l uităm

Doamne bate la hotare, pietre ce-or ceşte mereu
să îţi poarte-n braţe crucea şi în carne dorul tău

final convulsiv



eu plec şi alţii vor veni în loc, o moarte nu-i un capăt ci un început
durerile sunt scrise-n adn, iar morţii nu poţi să-i spui că n-ai vrut
ea e plutaşu care cară strârvuirea şi mă ajută în culise să cedez
în urma mea rămâne neputinţa  şi-n faldurile ei eu mă drapez

astăzi nici moartea nu pare dispusă să mai transporte inutile firmituri
suntem doar resturi greu de digerat, iar viaţa
imperios ne cere să regurgităm tot ce avem ca zestre să lăsăm

o vomă-i chiar ejacularea când totul e la limita de sus
ne naştem morţi şi toată viaţa nu mai avem nimic, nimic de spus

finalul tuturor rostitelor şi a nerostitelor sunt eu

sâmbătă, 16 iunie 2012

să lăsăm zilele să fulguiască


Da, sângele meu curge blând
ca osteneala râului ce vede-n zare marea
ca seva ce îşi duce-n zori menirea, hranind a frunzei fragilă nervură
ca norul ce-şi desfată destrămarea-n lacrimi
ca binecuvântarea ce încet pogoară

sămânţă sunt şi îmi aştept menirea
de a cădea să mă-nfrăţesc cu brazda crudă
din putred trup să mă înalţ spre ceruri
cu-n suflet pur în verde-nvăluit
mlădiţa care-am fost sortit

vorbele mele scutură din păpădie puful
şi roua o răstoarnă în cupe de-nchinat
tăcerile mă poartă şi spaimele-mi-alină
în crucea nopţii mă ridică şi mă-nchină
iertaţi-mă dacă v-am întristat

joi, 14 iunie 2012

cu îndurare



Tată, Eu nu sunt din lume?

"nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul..."
şi Doamne, ca un avar le strângeam de prin noroaie cu mâinile mele păcătoase
le luam acasă, le-ngrijeam după cum mă pricepeam şi eu
le ogoiam şi le-aşezam unul lângă altul,
vorbindu-ne toate nespusele
cu iubire, cu zbucium
cu toată spaima a câte se vor întâmpla,
nerostite şi nebăgate-n seamă


"acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă..."
şi am luat toiagul pribegiei ca să-ţi văd nemărginirea
am străbătut uitarea să-nvăţ ce e singurătatea
m-am sângerat ca să descopăr sfinţenia
am plâns ca să limpezesc cerurile
şi m-am dat plecat să-nţeleg necuprinsul
fiecăruia după câte poate duce
şi mie toate necuprinsele


"dacă Tu eşti cu-adevărat, aruncă-Te dar, că scris este"
şi m-ai aruncat în viaţă cu toate că nu ţi-am cerut-o
dar pentru că vremurile trebuiau vremuite
mi-am luat crucea literelor
şi-am scris iubirea-n urma lăsată
iar oamenii pentru că nu înţelegeau
m-au ţintuit între doi tâlhari, Spaima şi Uitarea
sfâşiind bolta cuvintelor


"nu auzi câte mărturisesc împotriva Ta? "
oare de n-ar fi fost cuvintele mele n-ar fi inventat ei altele
dacă n-ar fi fost pribegirile mele lumea n-ar fi aflat toate câte le are
dacă n-ar fi fost lacrimile mele cine mai spunea oare că amarul e parte din viaţă
dacă n-ar fi fost urmele mele cine mai dădea curaj omului
fie şi numai pentru toate câte s-au spus
şi tot meritau o astfel de jertfă


"la început era Cuvântul... " 
şi-am fost cuvânt scris în pulberea drumului
"nu te osândesc nici Eu"
dar vorbele lor muşcau adânc
şi uitarea se-mplinea în putrezire
zemuind toate spusele
poate că urmele nu se vor ridica să strige
poate că pulberea nu se va împotrivi spulberărilor
poate că lumea nu va uita să iubească
şi pentru toate cîte s-au spus
îndrăznesc şi zic
"Părinte, în mâinile Tale încredinţez... "  

luni, 11 iunie 2012

îţi mulţumesc


O Captain! my Captain!

de fiecare dată mergeam la culcare împăcat
vedeam urma paşilor tăi şi-n taină
ştiam că nu m-ai uitat
şi că nu mă deteşti

cât de măruntă este bucuria
creşte chiar şi cu un fir de lumină împletit c-o uitare
iar o lacrimă ţine cât un potop zemuind de preaplinul vieţii
încruzind frunza uscată de măslin

mă iartă, căci de fiecare dată am uitat să-ţi mulţumesc
ţie călător ostenit ce-ţi lepezi moartea de-o clipă
pe pragul ce ne desparte
pe carnea vorbelor de jertfă

ţie, uitătorul pedepselor mele, ţie iertătorule
acum mă plec smerit şi-ţi mulţumesc
pentru resuscitarea de-o clipă
fie dar ţie toate câte mi le oferi

(oare ce-o spune marele Walt Whitman?)

duminică, 10 iunie 2012

alegeri




în deşert, linia nemărginirii caută să se închidă
şi orizontul tot răsuflă uşurat
ca un vulcan liniştit după chinurile facerii
cine are urechi de auzit să audă şi să priceapă de va voi

drumurile m-au dus la malul cu florile
şi-am pornit lumea, mergând pe ape
uneori mai tulburi şi mai zbuciumate
alteori mai liniştite ca nefirescul început
cine vrea să-ncerce pescuirea minunată să-mi urmeze

templul mi se umple de spaime
şi toate ţipetele caută alinare şi molcomire
degeaba se pogoară îngerul tulburând apele scăldătoarei
căci nimeni nu mai alege,
limpezindu-şi iubirea de-aproapele

Duhul, el Duhul ce mai face?
în ultima vreme, tot mai des, îl văd numărând
iar numărătoarea nu mai bate ori poate că cineva umblă printre cercuri
şi stinge lumina ce le desparte
întunericul, cade smerit în genunchi
şi plânge

Doamne,  de ce această alegere?
fie dar voia Ta, căci nu eu şi nu voia mea zideşte temelia lumii
şi-adâncimile omului
şi-ntunericul ...