joi, 14 iunie 2012

cu îndurare



Tată, Eu nu sunt din lume?

"nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul..."
şi Doamne, ca un avar le strângeam de prin noroaie cu mâinile mele păcătoase
le luam acasă, le-ngrijeam după cum mă pricepeam şi eu
le ogoiam şi le-aşezam unul lângă altul,
vorbindu-ne toate nespusele
cu iubire, cu zbucium
cu toată spaima a câte se vor întâmpla,
nerostite şi nebăgate-n seamă


"acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă..."
şi am luat toiagul pribegiei ca să-ţi văd nemărginirea
am străbătut uitarea să-nvăţ ce e singurătatea
m-am sângerat ca să descopăr sfinţenia
am plâns ca să limpezesc cerurile
şi m-am dat plecat să-nţeleg necuprinsul
fiecăruia după câte poate duce
şi mie toate necuprinsele


"dacă Tu eşti cu-adevărat, aruncă-Te dar, că scris este"
şi m-ai aruncat în viaţă cu toate că nu ţi-am cerut-o
dar pentru că vremurile trebuiau vremuite
mi-am luat crucea literelor
şi-am scris iubirea-n urma lăsată
iar oamenii pentru că nu înţelegeau
m-au ţintuit între doi tâlhari, Spaima şi Uitarea
sfâşiind bolta cuvintelor


"nu auzi câte mărturisesc împotriva Ta? "
oare de n-ar fi fost cuvintele mele n-ar fi inventat ei altele
dacă n-ar fi fost pribegirile mele lumea n-ar fi aflat toate câte le are
dacă n-ar fi fost lacrimile mele cine mai spunea oare că amarul e parte din viaţă
dacă n-ar fi fost urmele mele cine mai dădea curaj omului
fie şi numai pentru toate câte s-au spus
şi tot meritau o astfel de jertfă


"la început era Cuvântul... " 
şi-am fost cuvânt scris în pulberea drumului
"nu te osândesc nici Eu"
dar vorbele lor muşcau adânc
şi uitarea se-mplinea în putrezire
zemuind toate spusele
poate că urmele nu se vor ridica să strige
poate că pulberea nu se va împotrivi spulberărilor
poate că lumea nu va uita să iubească
şi pentru toate cîte s-au spus
îndrăznesc şi zic
"Părinte, în mâinile Tale încredinţez... "  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu