vineri, 30 august 2013

semanatorul



imi iau cuvintele
in causul palmelor si le vantur
le dau sarutul mortii
si le arunc pe foi neatinse
albe ierni asteptari
ne-mpliniri...
sunt doar decadente trairi

ma uit in jur,
o armata de cuvinte schiloade
carcase fara suflet,
ostile, goale,
oarbe in agonia lor desfigurata
ciunte, oloage, schelete-ambulante

noian de trairi desarte

miercuri, 28 august 2013

semne de întrebare

ciocul păsării de jad sapă în cenuşa morţii

dacă omul şi-ar fi putut păstra turmele de-ntrebări
zămilite şi-nmulţite de-a lungul timpului
toate păşunile Pământului
ar fi pline
de aşteptări

Păstorul îşi plimbă-ntrebările
rătăcindu-le laolaltă cu temerile, care căzute-n prăpastie
care sparte de năvala fiarelor
dar Semănărul, el ce poate spune
când din bobul unei întrebări cresc alte o sută
şi spicele doldora de roadă aşteaptă culesul, sfărâmând hambarul liniştilor
cu preaplinul lor, învârtejind noianul întrebărilor
lepădând pleava neliniştilor
către arderea de tot

întrebările se nasc şi mor după cum le e datul
căci nu tuturor le-a fost scris să cadă în pământ bun şi roditor
(călcate în picioare de ignoranţa celor din jur
sugrumate de trufia necunoaşterii
şi ucise de teamă
cele mai multe întrebări mor

fără să-şi bucure trăirea cu un răspuns)...

luni, 26 august 2013

glasuri, semne, existenţe (1)

azi ploaia

aşa cum cochilia moartă păstrează zbuciumul valurilor
tot aşa urma pe cer închide-n taina nefiinţei amintirea ploii
şi nimănui nu îi mai e teamă de ploaie
pentru că ploaie nu ucide
ea doar spală nepriceperea noastră

oamenii care n-au cuvinte nu sunt săraci ci doar goi
ei se nasc fără drojdia beţiei
şi fără stropul acela de nebunie
care te ridică din colbul necuvintelor
azvârlindu-te printre tăcerile hămesite

buzele murmură a litanie
degetele-şi caută locul pe tastatură
o ultima-ncordare
şi ploaia cuvintelor umple rând după rând

cu preaplinul strâns între marginile paginii de hârtie

duminică, 25 august 2013

miere şi fiere

am bagatelizat cuvintele aruncându-le dincolo de estetica tăcerilor

porţi închise, muze triste, hohote şi lamentaţii
toamna strânge-n frunze moarte
evangheliile toate

ritm nebun, viaţă golită, pală de ventilator
spaţiul se prelinge-alene din spărturi de faguri moi
timpul îşi înghite coada sătul să se depene

e benefică trecerea marilor ape
urmând poteca necurmatelor dovezi
îngropate-n cenuşa uitării


vineri, 23 august 2013

volute nedefinite


peştele de-argint saltă dintre şine ruginite răstindu-se la cuiburile goale
ce numără cocoţate-n pălimar secundele sfârşite
băăăăă, nici măcar apa nu-şi mai află alinare pitulată-ntre oasele dezgolite de vreme
dar cui îi mai pasă că ceasurile şi-au luat zborul săgetând norii osteniţi
de  atâta aşteptare

soarele cu solzi de aur pârâie ca o lubeniţă stârnită-n furia dulcelui
coaja crapă a viol,
miezul se prelinge pe pulpe cuţitului
şi picură usucându-se pe muşama

eu sper să nu citiţi aceste rânduri pentru că
o seară specială se naşte din nostalgia peştelui ce săgetează-n zbor albastrul visului cu pene
iar luna mea a plecat la un training de colorat realitatea
uitându-şi indigourile pe masa din sufragerie

lângă plăcile cu tangouri argentiniene

luni, 19 august 2013

cinema


“din clipa în care se naşte, omul este destul de bătrân ca să moară”

de fapt nimeni nu-şi ia bilet, fiecare-şi primeşte invitaţia
pentru că-n sală nu e decât un singur loc
spectatorul şi maşinistul

filmele nu sunt chiar filme ci mai mult o-nşiruire de fotograme
dar cum nimeni nu s-a mai întors să povestească
e clar că de cele mai multe ori proiectorul se strică sau maşinistul se ridică şi pleacă fără “the end”
cortina cade, spaţiile se contopesc, noaptea se-nvăluie-n blue moon
intrarea se pierde…
în depărtare
uitarea
ritmul ucide povestea
tot mai puţină lume caută semne
negativele nu mai au nevoie de lacrimi
zilele se estompează…
cu voie sau fără

sunt multe poveşti ce merită să fie cunoscute, premiate
aşa că lumea aşteaptă cuminte
să-i vină rândul

partea bună e că niciodată nu se-încurca bobinele

sâmbătă, 10 august 2013

de ce noaptea?

cine se teme de drum, să nu iasă din casă
să-şi zidească sufletul, să ȋnchidă ochii şi să aştepte până când drumul va trece prin inima sa
spulberându-i temerile, alungând tăcerile stoluri şi bătăile inimii

drumul se naşte din tălpile mele
ȋnalţ cerul cu aripile
şi mă ȋnchid ȋn trupul clipei
nimfă pregătind marea trecere
la capătul fiecărui drum aşteaptă spaima
ȋn toata splendoarea, cu ȋntreaga suită
de obicei, pragul e cel ce-ţi smulge ultimul oftat
după care, Sisif neputincios,
te pregăteşti, rătăcind aburul privirii, să cobori dincolo de cuvinte
până-n adâncuri
cu spaima căutătorului

ce scormoneşte sub temelia fiinţei

joi, 8 august 2013

ȋn burta calului

orice călătorie e un ȋnceput, dar ȋnainte de-a pleca
e bine să verifici ruta, vremurile, cerul şi inima…
am fost luat de ceafă şi aruncat ȋn burta calului fără să mi se dea nici un indiciu
zile, luni, ani, peregrin printre propriile spaime
la adăpostul ȋnchisorii
pe un perete o mână a scris:
“ȋn noaptea urgiei, porţile cetăţii se vor deschide şi calul va fi primit ȋn cetate”
peste tot desluşesc semne…
zile plecate ȋn căutarea vestitei nopţi ce nu mai apare
suflete ce-şi lasa umbrele de strajă şi se prăfuiesc ȋn aşteptare
unghii ce-au crestat nerăbdarea ȋn carnea tăcerii
şi aroma ei… nechemată        
chiar dacă totul zumzăie ȋmprejur
presimt că,
ostenită de atâta drum
noaptea se-apropie…
cetatea ȋnsăşi, roasă de-aşteptare
se pregăteşte să-şi ia darul
deschizând porţile
calul va intra biruitor
iar eu, fur de noapte, voi coborâ din burta lui

primenindu-mă cu arderea de tot

vineri, 2 august 2013

scrisoare de ramas bun



invadatorii români s-au întors”
e doar un ciot dintr-un articol amar
pentru ca acolo unde se-ntorc mortii de pe o parte pe alta
nu-s decat radacinile pelinului
uscat de atata uitare
candva, cu siguranta, va veni si ziua in care
o natie invadatoare
isi va lua la revedere parasindu-i pe cei asupriti...

noi cei care ne-am sters picioarele la poarta istoriei
vom deschide usa prezentului strain
si-nvartind stingheri uitarea intre degete
ne vom lua la revede
plecandu-ne ochii muti

sa ne cautam drumul, morti de atata invazie

butonul de panica



cuvintele mele s-au baricadat in spatele unor taceri
si nimic nu le mai poate scoate
din impas
poate ca ar vrea sa strige, sa dea un semn ca mai sunt,
ca n-au pierit, dar nimeni nu poate sau nu vrea sa le spuna cum sa procedeze.
Breaking news: s-a dovedit stiintific ca lipsa aerajului la nivelul cuvintelor de baza duce la pierderi accentuate de mobilitate si si chiar la senilitate
poate ca intr-un viitor oarecare,
cuvintele mele, rapuse de asteptare, frumos asezate,
vor fi descoperite si dupa o minutioaza analiza a cauzelor
lumea va putea prelua din uitatele invataturi ale societatilor atomizate:
pentru a preintrampina orice eveniment nedorit
puteti comanda foarte usor
butonul de panica.
o echipa de specialist va sosi la fata locului
pentru instalare si training astfel incat sa puteti evita

disconfortul spaimelor ignorante…