miercuri, 27 august 2014

fuga de singuratate


microbuzul a venit cu intarziere
gol
fara pic de aer
doar transpiratia sutelor se suflete
purtate prin pantecul zilei
asfaltul decrepit
se taraie
cautand sanul alb al iernii
afara puhoi
in mine gunoi
ore putrede mancate de lepra
si o mare bolnava
si pustie
microbuzul sunt eu
asfaltul sunt eu
marea
si toata singuratatea
sunt tot eu

mereu

silabe...

”Furu ike ya                         balta cea veche
kawazu tobikomu                 sunetul unei broaşte
mizu no oto                          sarind în apă“.

 Matsuo Basho 

fulguiri...


lumină clară
ciocul păsării albe
înroşind frunza

întunericul
o pensulă uitată
picături de tuş

lumină tristă
parfumul zâmbetelor 

strânse în album

luni, 18 august 2014

hotul de cuvinte


numai cel ce nu-si vorbeste limba cade-n pacatul avaritiei

dulce ca mierea e trupul cuvantului
si plin de arome e cerul gurii
atunci cand gandurile se preling in vorbe
insiruite molcom in lungul serii

sunt multe cuvinte violate
si aruncate-n strada fara pic de aparare
iar mai nou, unora li se scot vocalele
pentru a le-nghesui in corsete stambe

si eu mai am caderi
ma trezesc cateodata in fata unui cuvant
ratacit de el si de lume
caruia nu-i mai stiu radacina si sensul

ca sa-i dau viata inapoi
il invit in casa, la masa si-i pregatesc haine noi
ii pregatesc baia rituala a botezului
si dex-ul se bucura de-ntoarcerea fiului ratacitor


dintr-un pantece artificial


alergi, gafai, sangele iti bubuie in timpane
sudoarea sapa albii noi
ridici piciorul cu intepenita spaima          
caci haul pare a fi purgatoriul
clipa se scurge in eternitatea de melasa
plamanul suiera a parasire
din tot ce-ai fost
un numar si o umbra
ce te numesc uitata amintire
si un respiro care-nghite ani

viata-i un maraton continuu
cu puncte de control ce iti bifeaza fisa
de multe ori nu sti ce ai alaturi
caci tumultul te-mpinge, te alunga
consumi si asta trebuie sa iti ajunga

fericiti cei pot sa iasa in décor
privind cu-aviditate imprejurul
dar si mai fericiti cei ce-si ridica ochii
facandu-si timp ca sa priveasca cerul

sub talpa ostenita e pragul de bataie
si aerul se surpa printre dinti
marionetele ramase fara ate
se prind cu disperare de rugile fierbinti

libertatea de creatie naste monstri
caci in curand ne-om ogoi in pantece meschine
invaluiti in zumzet de masini obtuze

ne-om afunda purtand singuratati imune 

fara suflare



e prea multa caldura in cuvinte
canicula de-a dreptul
chiar cu fereastre-n vorbire
aerul vascos se lipeste de cerul gurii  

luna zgrunturoasa
isi taraie burta stearpa
lasand urme baloase
pe cerceveaua noptii

se pare ca nu prea mai ai ce face
respiri si tu ca sa te afli-n treaba
oglinda-si clateste apele
lepadandu-si toate vedeniile

monturile aduna neputinte
ofranda ta asteapt tremurand
printre respiratii sacadate
amintiri cu miros de statut

trupul ti se macina-n gol
umeras ce-aduna taceri uscate
fara  binefacerile plansului
si fara nici o speranta


fulguirii

de o parte si de alta a geamului
sau de partea cealalta

viata asta e un imens culoar
marginit de geamuri reflectorizante
ceilalti te pot vedea fara a fi vazuti

esti doar un soarece intr-un experiment

***

descifrare

fericirea nu are gramatica si reguli
de fapt ea nu-i o limba in adevaratul inteles al cuvantului
e doar o aglomerare de zone luminoase
prinse-n cenusiul zilelor

***

cacofonie

cine-a crezut ca gandurile sunt tacute
se-nseala
nimic nu poate acoperi disconfortul
produs de ele
faptul ca nu dau toate odata buluc
tine de realitate
de fizica elementara a bunului simt

dar asta nu inseamna ca nu-s pregatite
la linia de start
linie pe care nici macar moartea
nu o trece
fara voie


duminică, 17 august 2014

bruta

de ce eu Doamne?

cine are lumina ochilor sa se bucure ca poate privi măreția
cine n-o are sa se bucure ca-n fata lui sade Dumnezeu

cine are sănătatea auzului sa se bucure pentru ca fericirea șoptește
cine n-o are sa se bucure caci dulceata cuvintelor inchipuite nu are seaman

cine are darul vorbirii sa se bucure caci poate descrie fala si nemarginirea
cine nu-l are sa se bucure caci vorbele-i pornesc din inima sagetand cerurile

fericit cel ce-i in plinatatea simtamintelor
caci ale lui fi-vor toate cate misca, susura si ganguresc
dar nici cei lepadati in afara nu trebuie sa le fie teama
caci lor le sunt date spre intelegere marile taine

pentru ca-n fata mi se aruncau toate minciunile
mi-am luat ochii si i-am semanat in noroiul faptelor
sa vada si ei uscaciunea si nerodirea
pentru ca urechile-mi desluseau vaietele lumii
le-am lepadat de la mine cu tot vuietul neputintelor
sa-nvete si ele tacerile rostuite-n samanta
si pentru a stopa izvorul nemultumirilor
mi-am luat limba si-am zvarlit-o-n jarul rostirii
sa-nvete a arde mocnit in noptile lungi de iarna
un singur lucru mi-a mai ramas de facut
sa-mi instrainez inima cu toata navala ei
si sa las pacea stearpa a nevietuirii

sa ma patrunda, igrasie cuibarita-n trupul zidirii 

vineri, 15 august 2014

din vremuri de demult


mai lasa-ma sa aprind focul,
sa spulber rasufland usor cenusa
sa-mi toarca flacarile firul
din caierul povestilor nespuse

sarac e cel ce nu s-a spovedit in fata sobei
si nu s-a-mpartasit cu fumul din tincuse arse
sa susure un bocet cetinii ce moare
lasandu-ne sa ii sorbim incet caldura

in lucruri mici se-ascunde fericirea
in taina amintirilor si in taceri
e-n lacrima ce ti-o ascunde ploaia

in fulguite si uiate adieri

miercuri, 13 august 2014

decontare


noaptea e perna cerului pe care-si intinde stelele-ostenite
iar ziua e locul in care lumina coboara sa se spele
aduna-ma roua in stropii plini
si spala lumea toata rautatea adunata

cine-a crezut ca ma poate-nvinge la scandenberg
uita ca in fiecare zi exersez aruncarea inutilului
si ma umplu cu ceea ce am mai scump
aveam cuvinte si aveam si timp

din fraze peticite si-aruncate
scot cele mai frumoase cuvinte-suvite
le petrec, umpland urzeala tacerilor

pana cand carpete poeme ma izoleaza de recele de-afara

re-numire

vijelios, năvalnic, doar zbucium
această viaţă, continuă mişcare, muscând din carnea timpului
câte o zi, halcă ce trebuie mestecată ore întregi

încet, încet, malurile se dau la o parte
orizontul se deschide
carte rebut, plină de pagini albe şi spulberate întrebări

cineva strigă cerându-mi să mă întorc
aşa cum ai întoarce o altă pagină
dar ei nu ştiu cât de greu e să te calci în picioare

în urmă, meandrele se surpă
izolându-mă-n carnea rece

eu, doar o apă moartă

ca o voce de cenușă


hai cu mine
i-a spus tăindu-i aerul

luna se cațără cu greutate până la marginea ferestrei
e prea plină pentru o noapte atât de vulgară

luați-mă cu voi, singurătatea asta taie-n carne vie
și nici marea nu mai acceptă transfuzii inutile

cineva și-a pierdut vocea
a scăpat-o și tot locul s-a umplut cu vocale

ascunde-mă noapte
nu lăsa tăcerea să mă-încalece trufașă
măcar atât poți să faci

el care ne-a arătat adevărata față
a plecat să se joace de-a îngerul dincolo de ochii goi

cine-i va lua locul
va fi doar o voce de cenușă…


duminică, 10 august 2014

ploaie în august


titlurile ultimelor poeme pendulau nehotărâte
intre o moarte inutila și o uitare scorojita
ceva asemenator sangelui uscat

tin minte ca inainte de poezii scriam scrisori
care incepeau invariabil cu Draga
si depanau evenimente
clipe, arome, gusturi
si culori
neaparat culoarea de cerneala vie
ce traversa randuri si ganduri
chiar si fara cuvinte

cineva ar trebui sa opreasca aparatele
consuma energie si degaja caldura
incitand aerul la revolta

nimeni n-ar putea sa spuna
cum au fost alungate scrisorile
si cum de nici versurile
nu se mai regasesc printre rime
cineva sustinea ca-au albit
ca au orbitele goale
dar cine mai sta sa dezlege
fapte cazute-n desuetudine

ceva asemanator sangelui uscat
crapa sub impresia primelor picaturi
ce penduleaza intre o moarte prin impuscare

si o evaporare trista

sâmbătă, 9 august 2014

sa nu te-întorci pe-același drum


ca de obicei, urc din moarte către viață
îmi iau micul dejun și-mi sorb pe-îndelete cafeaua
după care îmi fac eterna plimbare prin parc
trecând linia de toxicitate a normalității

ne-am întâlnit întâmplător,
m-a oprit și m-a-întrebat dacă soarele mai apune
în același cuib,
pe ultima creangă ce desparte munții
i-am spus
(dar ști cât de greu e sa faci față unei cascade)
fusta ei power-flower se-înfoia făcând pauze de vorbire
bratele ei dirijau curenții telurici ai tăcerii
și tot trupu-i vibra a spunere

tu mergi cu mine a mai zis
întorcându-se grăbită,
vâslind nonșalantă aerul greu
niciodată să nu te întorci pe același drum
și cuvintele s-au prăbușit
în urma noastră.


vineri, 8 august 2014

imuabil


un cuvant la fel de greu ca si uitarea
un cuvant cuibarit intr-o scrisoare, poate ultima,
dar oricum batrana, atat de batrana
ca nici azilul nu-i mai vindeca amintirile
scrisorile au iesit din uz
si-au fost trase pe linie moarta,
calimarilesi-au facut sepuku
rugina s-a aruncat in varful penitelor
iar foile s-au imbolnavit de icter
Enola Gay striga sufletele imprimate-n carnea foilor
propozitii scheletice ratacesc printre gunoaie
frzele se strecoara printre cuvinte
iar ritmul vorbirii
migreaza-n buricele degetelor
poate ca e timp ca sa rad
sau poate ca ar trebui sa plang
dar stiu
ca in curand

voi incepe a scrie iar scrisori

miercuri, 6 august 2014

cântec trist



cred că am devenit invizibil
pentru că nu mă mai regăsesc niciunde
se plânge cel din fata mea
scormonind
prin mormanul de cioburi si ochi storsi
ori de cate ori intalnesc pe cineva
ma uit in ochii lui sa ma caut
si nu ma vad
nici oglindit nici ascuns
in spatele ochilor
oglinzile
crapa si ele, nu mai suporta
tacerea ce le macina
iar cioburile nu ma arata
nici apa nu ma baga-n seama
aratandu-ma asa cum sunt
i-am intins ochii mei plini de lacrimi
ia-i si priveste prin ei
poate ca nu-ti vor arata mare lucru
dar macar vei putea privi lumea

cu alti ochi

luni, 4 august 2014

despre…


confort, incredere si sinceritate

se iau cele trei axe de simetrie ale unui duet
si punctele temporale definite sau care definesc
o relatie de lunga durata
rezultatele, indiferent de oscilatiile
caracteristice fiecarui element
vor fi in oglinda
redefinind
tendinta exponentiala

a sublimarii

duminică, 3 august 2014

înger cu gheare și coadă


am pătruns în camera ta răvășita
răni de țigară strivită, zațuri uitate şi cărți
şi parcă tot mai multă dramă trecută de ciclul primar
dormeai răstignit între cenuşiu şi uitare
căzut într-o agonică penumbră
printre perne ostenite
să mai ţină piept avalanşei
din care tot încercai să te salvezi
în colţul pleoapelor
umbre, lacrimi
eşec
dependenţa
o sudoare purulentă
acoperea partea din moarte
în care te căuta somnul
de inimă rănită
ghearele mele strâng
în răpăit de tobe
pulsul buimac
ce uitase de sine
e bine când totul se termină cu bine
acum pot să mă desprind
cu un plesnet de coadă
întinsă arc