duminică, 30 iunie 2013

time to go

Cand luna a-nvatat sa mearga si nu-ti mai bate in fereastra
Cand soarelui nu-i mai e frica in mare sa se oglindeasca
Cand ziua-si leapada lumina si-n cer cu stele se imbraca
E timpul sa pornesti la drum

Cand lumea-si doarme somnul osandita
La vesnica si tulbure iubire sparta
Cand soarta se imbraca in armura si isi flutura panasul
E timpul sa te ratacesti in tine

Cand iarba unduie in dansu-mperecherii
Si norii-si vad sfiosi de al lor drum
Cand ploaia spala ura si micimea lumii
E timpul sa iti vezi de drum

Cand totul te impinge de la spate
Si luntrea taie apele si le desparte
Sa pleci e doar o optiune
Cand drumu-n talpi ti se lipeste si uitarea doare

vineri, 28 iunie 2013

exhibiţionism


clima suferă de febră galbenă, a umblat despuiată pe coclauri şi nici vaccin nu şi-a făcut
se credea mare şi tare iar acum capul o doare şi îi crapă de durere, vomă, icter, o plăcere...

am luat o călimară şi-am ascuns în ea o vară
trenurile au tampoane şi-n vagoane ruginite pete mici, milioane, bulioane
sub rugină înfloreşte arta ce-n ascuns iubeşte

în orasul de la mare care moare şi nu-l doare
lumea moţăie la soare gândurind o întrebare: de ce oare
e lumina înşelată şi-i băgată în pahare cu duhoare?

seara când ies cu căţelul, licăreşte, se lipeşte,
de pantof un fir de moarte care vine de departe
şi-mi şopteşte, nebuneşte, că pe el cine-l iubeşte...

cu-cu-bau ziua-i pe ducă a luat seara din ulucă
şoldurile şi le-nfaşă, simplu că nu e trufaşă
ia din cui dorul de ducă, pierde cheia că-i năucă...se topeşte...o nălucă


miercuri, 26 iunie 2013

ciotul din tranşee



ziua în care m-am hotărât să fiu copac
s-a născut după apocalipticele şi interminabilele zile ale potopului
când simţeam, aşa, un tumult, o străfulgerare, o efervescenţă mustindă
care dădea pe-afară, eviscerându-mă-ntr-un fel nedefinit
şi-atunci am decis: m-am aruncat sămânţă
fără căutări prea multe
dar cât mai departe de pădure şi de vreascurile ei
mă ştiam pur, imens şi plin de seve
somnul raţiunii naşte vise
rădăcini, crengi, mâini către mâinele de azi
loc de popas pentru pribegi
şi un strop de umbră ideilor urgisite
cuibul cuvintelor abandonate
şi domn al uitărilor
şi-al tăcerilor


sâmbătă, 15 iunie 2013

intre

ia-ţi crucea omule şi umblă
nu-i timpul şi nici locul tău să ştii

priveam uimit, e-un fel de-a spune
cum visul se preface-n realitate
o graniţă ce se destramă
şi-o realitate ce se pierde-n vis

într-o oază de lumină
răstignită-n mii de chipuri
număr zilele-n rozariul
de lungime infinită

eu sunt mână, ea se lasă
ochii cern nedumeriri
fierul ei îmi creşte-n carne
aducând numai tăceri

mi-am luat crucea, lung e drumul
dinspre-aici spre-nalta zare
doar lumina îmi urmează
şi mă spală pe picioare

acum nici visele nu mai au pace
şi cer să fie ascultate
înşiră-te mărgăritare
prin zile de care n-am parte

ascult tăcerea care-mi picură-n ureche

şi ochii mi-i agăţ de-o oarbă zi

miercuri, 12 iunie 2013

fructe de mare


câţi copaci şi-au plâns uitarea
de-au umplut zarea si marea?

ia-ti radacinile si umbla!
am auzit? mi s-a parut?
m-am smuls din viata cu-ndarjire
si-un drum am luat de la inceput…

sunt unul dintre multii peregrini
ratacitor cu radacini zdrelite
trecut-am multe infloriri
purtand alai, petale innegrite

mi-e frunza palida, saraca
trecand hotare brazda trag prin suflet
prin ceruri mi-am purtat inscrisul
mi-s cercurile val de-nfiorare

gol am venit pleca-voi gol din lume
m-oi desfrunzi de umbra si de vis
las marea sa ma spele pe-ndelete

de tot ce mi-am dorit voi fi dezis

luni, 10 iunie 2013

cititor de amprente



sunt locuri în care frunzele au amprente
în care poți descifra idei, vorbe, trăiri
cu care omizile-şi țes viitorul

sunt zile-n care fluturii cern lumina
adăugând pete de culoare
uitării

sunt verbe cu uşile zidite
în spatele cărora, oamenii se trec
silabisind fericirea

sunt amprentă, sunt culoare
sunt umbra verbului
uitat în deşert

joi, 6 iunie 2013

zile fără număr



de obicei, mă trezeam numărând câte ceva:
prieteni, evenimente, trăiri, zile
apoi am ȋnceput să uit
iar numerele ȋmi  erau tot mai străine
forme goale, năluciri, depărtări

copacul nu-şi numără frunzele
eu ȋmi pierd vorbele
cerul nu-şi numără aripile
eu imi uit trăirile
pârâul nu-şi numără pietrele
eu nu-mi găsesc  malurile

copac de aş fi m-aş desvorbi
cer  de aş fi m-aş destrăi
apă de aş fi m-aş pierde-n iarba deasă
dar cui ȋi pasă
când ajung acasă?


marți, 4 iunie 2013

la vedere…




sa strangi un pom in brate, sa te pierzi printre nori, sa saruti soarele
ce poate fi mai frumos pentru un inceput de zi?

eu sunt copacul ce-a plecat in pribegie
lasandu-si radacinile sa-si caute de drum
despart tacerile in necuvinte
cu frunzele uscate ma adun

in fiecare dimineata
din moarte ma ridic sa privesc lumea
poate ca nu stiu sa zambesc mereu la fel
dar vreau cu mine insumi sa ma-mpac

sa nu ma cauti printre lacrimi
caci vorbele mi-s grele de tacere
mai lasa-ma sa imi continui drumul
un alb murder printre alti nori

invata-ma ce e iubirea, sopteam in fiece amurg
iubirea nu se povesteste, se traieste
ca mersul se invata pas cu pas
saruta soarele, priveste norii si lasa-te imbratisat de un copac