sâmbătă, 15 iunie 2013

intre

ia-ţi crucea omule şi umblă
nu-i timpul şi nici locul tău să ştii

priveam uimit, e-un fel de-a spune
cum visul se preface-n realitate
o graniţă ce se destramă
şi-o realitate ce se pierde-n vis

într-o oază de lumină
răstignită-n mii de chipuri
număr zilele-n rozariul
de lungime infinită

eu sunt mână, ea se lasă
ochii cern nedumeriri
fierul ei îmi creşte-n carne
aducând numai tăceri

mi-am luat crucea, lung e drumul
dinspre-aici spre-nalta zare
doar lumina îmi urmează
şi mă spală pe picioare

acum nici visele nu mai au pace
şi cer să fie ascultate
înşiră-te mărgăritare
prin zile de care n-am parte

ascult tăcerea care-mi picură-n ureche

şi ochii mi-i agăţ de-o oarbă zi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu