joi, 31 august 2017

ajută-mă să înţeleg



Dumnezeu nu are veşminte
aerul îl îmbracă şi-l dezbracă de toate îndoielile, de toate temerile noastre
arătându-ni-l aşa cum El însuşi se ştie, plin de măreţie şi de necuprins
ne place să credem că îmbrăcând pe cineva îi putem ascunde
defectele sau măreţia
aşa cum facem cu trupurile noastre schiloade
şi pentru că omul nu poate cuprinde necuprinsul
am inventat numerele, simbolurile şi limitele
nu ştiu ce e în sufletul unei albine
dar ştiu că ele duc toată umanitatea în spate
fără să crâcnească
cine înţelege graiul animalelor
ne poate spune ceea ce nu vrem să aflăm:
ne acoperim goliciunea trupului că am uitat cum să umplem

golul ce ne macină la interior

miercuri, 30 august 2017

celui ce duminica


tu vei fi poetul a spus sfânta Duminică legându-şi basmaua strâns
să nu cumva să-i joace vântul prin păr a primăvară
şi de fiecare dată aşteptam cu nerăbdare să vină duminica
să mă apuc şi eu de treabă
dar, ca un făcut, ziua mea zăcea,
bolind fără tragere de inimă
luni mă înghionteau tot felul de gânduri, dar nu cedam
marţi simţeam sărutul ca o apăsare dar mă abţineam
miercuri, cerul îmi făcea cu ochiul, şi florile se uitau galeş
si se făcea joi dăscălindu-mă cu ipocrizie despre cel de lângă mine
vinerea îşi pleca ochii smerită şi nu cerea mai nimic
iar sambăta alungam din suflet toată aşteptarea ca să fiu curat
şi iar venea duminica pustie şi aşteptam cu sufletul la gură
dar minunea, ca orice minune, întârzia să apară
am scris toate acestea în cunoştinţă de cauză
am aruncat mesajul într-un titul
şi l-am infundat cu un dop
ca măcar povestea mea să rămână

după ce eu nu voi fi scris nici o poemă duminicală

vineri, 25 august 2017

urletul



undeva departe de mine, Spartacus, Adagio
lângă mine o mare de linişte
şi la padoc o eclipsă totală de viaţă
freamătă şi bate din picior

cerul sfâşiat urlă de durere
pietre de foc îi ard măruntaiele norilor
lac rimile se ard la mâini incercând să oprească
prăpădul iscat de frumoasele stele căzătoare

dacă aş fi zburat aş fi căzut ca Icar
sfărâmându-mă cu toate visele alături
dar stele cad, piatră în mijlocul drumului
obligând la ocol şi adăstare

ciudat, cum s-au scurs atâţia ani
fără să-mi insemne prezentul trecut
cu evenimente şi amintiri
lăsându-mă curat ca în momentul arderii de tot

undeva în adânc clocotesc
toate neliniştile şi spaimele şi durerea nemişcării
şi când vântul va roade coaja ce mă apără
urletul copt va revărsa, pârjolind tăcerea


luni, 21 august 2017

fereastra de la stradă



templele nu au ferestre şi cerul se retrage dintre  coloanele
lăsând celulei tot întunericul şi toată spaima torţelor
dar casele, da, ele au nevoie ca să despartă
 un afară incert de un înăuntru calm
şi viaţa, când m-a zidit a spus: tu vei fi fereastră
şi am rămas fereastră indiferent de anotimp
de stare şi de vremuri
oemenii treceau pe stradă şi priveau prin mine
oamenii din casă priveau afară
dar din păcate
nici unii nici alţii nu vedeau dincolo
m-am deschis cu efort şi cu rezultat nul
m-am luminat înfrângându-mi întunecimile
am ridicat transparenţa la nivel de politică de stat
şi dacă am realizat totalitatea eşecului
m-am întunecat la faţă
alungând răsăritul şi asfinţitul din viaţă
dar lumea trecea în continuare grăbită fără să vadă
şi atunci m-am zidit în uitare

învăţând tăcerea pe litere

marți, 15 august 2017

să nu mă cauţi


aici nu mai locuieşte nimeni

priviţi templul acesta, acum e gol,
şi până şi umbrele mă ocolesc

cândva eram plin de viaţă, soarele mi se scurgea printre degete
creionându-mi ochii, buzele, neliniştile şi întrebările
dar zilele zburau rupând aşchii de suflet
împutinându-mă până la dispariţie


o pădure de portocali

sufletul meu tânjea după primenire
aşa că am aruncat toate seminţele îndoielii
şi din toată sărăcia şi uscăciunea
a înflorit o pădure de portocali

cine tânjeşte după curăţenie şi puritate

să caute sprijin chiar şi într-un pumn de îndoieli

joi, 10 august 2017

selfie


sunt în viaţă. aşa sună o minciună inocentă
sau o mare scuză pentru cel ce e stăpân doar pe nişte procese fizico-chimice
cum poţi să fii în viaţă doar pentru că respiri, înghiţi şi elimini?
o plantă se chinuie, îşi azvârle rădăcinile cât mai departe
îşi întinde mlădiţele şi frunzele
ea trăieşte cu adevărat
şi produce ceva: oxigen
o pasăre încearcă aerul cu aripa
zboară de colo colo căutând hrană şi adăpost
se agită, dar mai ales cântă, căci asta ştie ea să facă cel mai bine
aducând slavă luminii şi bucurând sufletelor celor ce ascultă
ea nu produce, ea aduce bucurie
o hienă curăţă savana de cadavre păstrând locul curat
şi meritul ei e recunoscut chiar dacă nu şi apreciat
dar o hienă trăieşte, este vie
şi lasă ceva în urmă ei
curăţenia
eu mănânc ce mi se dă
ascult ce mi se spune
cred toate minciunile lor
respir aerul care îmi revine,
privesc detaşat toate gunoaiele din jur
aşteptând cu seninătate eutanasia
şi cu toate acestea
spun nonşalant şi cu zâmbetul pe buze
eu sunt în viaţă


sâmbătă, 5 august 2017

şi mă priveai cu căldură



alarma pusă la o uitare şi un sfert conţinuă să tacă
nu era încă timpul ei, mai avea de aşteptat
până când putea scoate un sunet

dacă te uiţi la mine poţi vedea un om adâncit în visare
un suflet pe care privirea ta îl leagănă şi-l creşte
trecându-l nevătămat prin cercurile nopţii

de fiecare dată când mă trezesc, mă lovesc de privirea ta
ce mă aşteaptă cuminte în colţul ochilor
ca un surâs abia schiţat

numai că, asemeni prinţului din poveste
mie mi-e dat să dorm mai toate surâsurile tale sincere
şi fără să ştiu de ce, căldură îmi face bine, şi mai trăiesc  o zi


în aşteptarea unei nopţi înfrigurate

şi totuşi…


toate cuvintele s-au strâns la poartă sufletului şi aşteaptă
nici unul nu ştie ce, dar aşteptarea electrizează
le simţi fremătând şi… aştepţi şi tu
ceva trebuie să se întâmple
e scris în stele
numai că… stele au plecat de mult
ceea ce vedem nu e decât lumina palidă a ceea ce a fost
şi dacă nu mă credeţi puteţi verifică şi veţi vedea că cerul este gol
nu. cerul nu este gol
poate că nu mai sunt stelele pe care le vedem
dar altele nevăzute le-au luat locul
şi vor lumina peste mii de ani
dar despre ce vorbeam?
despre cuvinte şi despre soarta lor
despre aşteptarea care macină
şi durerea nemişcării


e pur şi muove!

vineri, 4 august 2017

mă rog Dumnezeului din mine


şi asta nu pentru că nu vreau să-L împart pe Dumnezeu cu toată lumea
ci pentru că sunt unii care se cred mai prieteni cu Dumnezeu, mai aproape de El, mai plini de cuvântul Lui
aşa că-mi împart singurătatea şi tăcerea cu Dumnezeul din mine pe care îl ştiu de mic
El mă cunoaşte, mă ascultă şi mă ia în braţe ori de câte ori îmi este greu
Dumnezeul tuturor este o vorba în vânt
Dumnezeul din mine este viu
Dumnezeul tuturor este călcat în picioare de hoarde de fanatici
Dumnezeul din mine îşi lasă capul pe umăr fără teamă şi adoarme ca un prunc legănat
Dumnezeul tuturor este scos din viaţa lor şi alungat în piaţa publică
Dumnezeul din mine priveşte şi nu-I vine să creadă
până unde s-a ajuns
cineva spunea că mai rău de atât nu se poate
dar eu ştiu că răul nu are margini
şi nici sus sau jos
în rău te afunzi o eternitate
şi tot mai rămân locuri prin care nu ai trecut
de aceea mă rog Dumnezeului din mine să-mi netezească  toate spaimele
şi să astupe toate golurile
prin care aş putea cădea în hăul fără de margini al răului


joi, 3 august 2017

zile în alb şi negru



zilele foarte fierbinţi şi-au pierdut culoarea din obraji
soarele arde retina, lăsând un gol imens în suflet
prin care până şi ecoul se pierde
pârjolit de sete

amintirile palmelor prefiră nisip pe mormântul clipelor
erau vremuri când dorul se oprea la umbra lor
împletind nopţile în funii groase

buzele sărută umbra unui gând abandonat
distanţa se aruncă-n hăul dezordinii
adâncind turbioanele sângelui

carnea se scrumeste scriindu-şi paşii în cenuşă
templul suspină amintindu-şi de reconstrucţia promisă
ofrandă uitată pe tâmpla rugurilor

nopţi sufocante dezvelesc sufletul de firesc
dorul se ridică din căţui certând tăria cerurilor
vise lopeţi bat ritmic valurile vieţii

împingând trupul bolnav către o nouă zi