fereastra de la stradă

templele nu au ferestre şi cerul se retrage dintre  coloanele

lăsând celulei tot întunericul şi toată spaima torţelor

dar casele, da, ele au nevoie ca să despartă

 un afară incert de un înăuntru calm

şi viaţa, când m-a zidit a spus: tu vei fi fereastră

şi am rămas fereastră indiferent de anotimp

de stare şi de vremuri

oemenii treceau pe stradă şi priveau prin mine

oamenii din casă priveau afară

dar din păcate

nici unii nici alţii nu vedeau dincolo

m-am deschis cu efort şi cu rezultat nul

m-am luminat înfrângându-mi întunecimile

am ridicat transparenţa la nivel de politică de stat

şi dacă am realizat totalitatea eşecului

m-am întunecat la faţă

alungând răsăritul şi asfinţitul din viaţă

dar lumea trecea în continuare grăbită fără să vadă

şi atunci m-am zidit în uitare

învăţând tăcerea pe litere