miercuri, 29 ianuarie 2014

poveste

poveste
de adormit timpul

pentru reuşita experimentului vom apela la o inversare:
luăm timpul şi-l răstignim
în cele trei dimensiuni acceptate
iar cea de-a patra dimensiune
plecând dintr-un punct
o vom da spaţiului
eu fiind punctul
definit de coordonate temporale
un prezent continuu
vis trecut
şi dorinţă de viitor
întreb...
dacă ţi-aş cere un sărut
cărei coordonate îl vei oferi

punctând spaţiul cu imensitatea lui?

oraşul nesimţirii noastre

zăpada s-a spălat pe cap, şi-a tras o ploaie dezlânată
fără pic de suflu, dar cu un vânt dispus să bată
băltoacele latră la fiecare trecător
sar dintre roţile maşinilor
şi ar muşca
dar sunt sloiuri ce dor
magazinele îşi strâng cozile
pe când orele îşi pierd nerăbdătoare minutele
cerul e greu ca o ceartă stătută
pensie, vot, pomană
urnă pierdută,
oraşul totuşi nu are nici o vină
el cade-n uitare,
apatică
hepatică mină

de-a uitarea


cândva, cineva spunea că lumina nu poate fi iubită
lumina trebuie trăită
dar ce-ar fi ea fără iubire?
o uitare? o chemare?
vocalize-n rogvaiv
cum poţi fi aşa naiv...tocmai tu
nu, nu spun nu
în lumină să te-mbraci
să baţi toaca-n miez de noapte
întunericul să-l ţeşi
cu lumină
şi cu stele
să-l cerni şi să-l pregăteşti
pentru taine-mpărăteşti
să faci coptură aleasă

să-aşterni soarele pe masă

joi, 23 ianuarie 2014

sentimentul inutil al morții


pojghița amăgirilor se crapă
trecutul se clatină ridicându-se-n coate
mormintele se desprind îşi iau crucile-n spate
stol călător spre soare apune

amintirile nu mai spun poveşti
s-au strâns grămadă pe marginea visului
şi-aşteaptă-n tăcere sfârşitul
prescris pe hârtie cu-antet

chiar dacă mi-am băut frica până la capăt
tot mai sunt goluri de umput
rădăcinile sapă în aer

şi ploaia m-aşteaptă cu-un aer stătut

miercuri, 22 ianuarie 2014

la limita de rupere



sunt locuri,sunt timpuri, sunt fapte…
m-am pregatit! sunt gata!
e tot ce-i mai poti spune-n fata
cand isi ranjeste coasa stirba

vine-o vreme cand cerul se ascunde
temandu-se sa ne priveasca drept in ochi
isi astupa urechile si numara incet
ecoul lacrimilor

soaptele sfasie bezna
pleoapele cad in adancuri
sufletul se ridica ostenit
sleind buza clipei


sâmbătă, 18 ianuarie 2014

sunt locuri şi sunt timpuri


ai tras giulgiul nopţii peste rotundul luminii
faţa ta s-a şters din colţul ferestrei
şi numai răsuflarea-ţi uşoară
mai lasă umbre pe opalul visului amorf

braţele tale sparg tăcerea secundei
şi cât de mult îmi doream s-o aud ticăind
să-i simt seva trecând prin iluzia
rădăcinilor însetate

poate că deşertul ucide viaţa
dar speranţa ştie să aştepte, germene-ngropat,
dansul ploii ce pătrunde ritmul
trezindu-mă la viaţă

degetele mele calcă apa
miraj impertinent trăgând năvodul îndoielilor
şi cred că nici soarele nu mai ştie

de ce te-am alungat din noapte

vineri, 17 ianuarie 2014

dreptul la viata



ziua cand soarele s-a aruncat in mare
si noaptea a acoperit tot cerul a venit
stelele tac nici sa rasufle nu mai au curaj
iar nevisatele asteapta in coconi de timp
o alta noapte cand lumina se va naste

nimeni nu-mi poate lua calea viselor
e scrisa-n carne dar carnea nu poate
si nu vrea sa scape din capcana viselor

sunt sarpele care-si inghite coada...

joi, 16 ianuarie 2014

n-am timp…

rătăcind printre resturile zilelor
am găsit urmele viitorului măcinate de-ndoială
dar cine ştie mai bine decât mine
cu ce putere
vor fi investiți purtătorii …

liniştea se prelinge spălându-mi obrajii
şi stelele se vor ivi
odată cu taina primei întrebări

joia e ziua mea de pasiențe
am tăiat cărțile
şi-am surprins spaima, avea soarele pe brațe
imediat zațul şi-a schimbat configurația
alunecând pe coada unei comete

cine nu are cuvinte
să-şi vadă tăcerile bulucite

şi gândurile răvăşite…

vineri, 3 ianuarie 2014

despre…

liber, fără constrângeri
sunt ceea ce nimeni nu poate ȋnţelege
căci eu sunt cel ce n-are nume
eu sunt

spulberatu-mi-aţi urmele scrise-n nisip
limpezitu-mi-aţi apele ce-am plâns
despicatu-mi-aţi sunetele
şi amintirile
de frică
dar nu m-aţi găsit
n-aţi aflat
ceea ce era bine ştiut
eu nu pot fi alungat
eu sunt sămânţa din semn
urma lacrimilor
miezul sunetelor
carnea amintirilor
şi a trăirilor
eu sunt tu şi tu şi tu
şi voi ştiţi
şi-acest lucru vă macină


joi, 2 ianuarie 2014

apsal modia

lasă-te asediat, lasă-te cucerit
nimic nu se compară cu mirosul impregnat de amintiri
lasă zilele să ţi se culcuşească la piept
soarbe-le fecioria
şi bucură-te că le-ai dăruit noaptea

lasă-mă să-ţi pătrund printre gânduri
să mă strecor, amant adulmecând pulpele ȋncinse
lasă-mă să ar cerurile
ȋmprăştiind stele germinate
cu amăgirile tale

lasă-ne să ne facem datoria
şi cuvintele freamătă atinse de adierea spaimei
frunze risipite cu speranţa jertfei
generatoare de viaţă

prin moarte

miercuri, 1 ianuarie 2014

dedicaţie


cine nu are nici un păcat să ridice piatra
căci pentru cel ce dă
nu există primejdia secătuirii
ci doar neputinţa celorlalţi de a primi
să te doboare preaplinul
aceasta-i cea mai mare durere
căci nerecunoscători vom spune că s-a lepădat de noi
pentru a se păstra sieşi
şi nu vom recunoaşte-n veci
că l-am ucis
cu ȋmpietrirea sufletelor


iar eu spun...

eseu despre rostire

fericit cel ce ştie a mânui cuvintele
alunecând printre realităţi dureroase
căci mulţimea se va-ndrepta
vrăjită
către alte forme
cu sau fără conţinuturi asemenea
iar făuritorul
va putea şopti
ascunzându-şi aripile
priviţi! am mâini!
ridicând privirea fără degete
neȋmpiedicând rostogolirea intrebării
ce-nseamnă mâini?
timpul ȋşi deschide petalele
ȋnflorind vrerea
şi cuvintele se vor ridica
lepădându-şi moartea
săpând fântini ce-or zămisli viaţă

cuvintele mele există
rănile dispar
ȋmbrăcând armura

sunt

pentru asta mă aflu aici...

fals tratat despre

ce trebuie scos ȋn evidenţă?
nimicul
doar el ţipă după recunoaştere
adevarata natură

ȋşi trăieşte liniştită măreţia