luni, 29 aprilie 2013

ziua de luni ...din săptămâna asta...


„iată visătorul!”
cine-ar fi crezut că visele pot ucide atunci când le destăinui cuvinte?
visele mele-aveau aripi,
cu ele spintecam tăcerile, tăriile
şi carnea versurilor
acum, după ce mi-au smuls penele
iluzia zborului planat
renaşte
printre sunete...

şi-a fost o moarte şi apoi am înverzit

 „nimeni să nu mai mănânce rod din tine în veac”
nu am fost demn de-nşiruire şi descântec
tăceri bolnave săgetau în gol
şi rădăcinile-mi trăgeau din cer nămol
toamna mă poartă colb încărunţit
nespusele se rup din rostul lor
jur împrejur numai cuvinte sparte
zbateri deşarte
moarte

Lazăre, vino afară!




mi-s rădăcinile adânc înfipte-n noapte
şi-abia mai pot mişca printre cuvinte
degeaba îmi întind crengile-n ceruri
că-mi sunt bobocii condamnaţi la înflorire

prin scorburi doar tăcerile-şi mai fac culcuş
mi-e trunchiul tot, o rană ce dospeşte
degeaba în fâşii de aer cerul
tot cancerul şi scoarţa-mi oblojeşte

e-atâta linişte şi pace-n carte
iar pagina mi-e plină de lumini şi umbre
aş vrea să gust de s-ar putea îmbătrânirea
şi moartea să o pipăi de-aş putea

vineri, 26 aprilie 2013

luna roz




în seara asta, luna o să-şi ascundă paloarea sub un strat de sidef roz
la mine pe strada Fericirii, luna nu a aflat încă de acest lucru
şi e tot palidă, curios cum de n-a aflat
ca s-a dat pe toate canalele
dar cine ştie, poate n-a-nţeles ea cum stă treaba
cu aspectul, cu tabloidele şi cu dezamăgirea celor de la ştiri
cert e că-i rotundă şi plină ca o monedă de doi euro
nici nu trebuie mai mult pentru un expreso

pe strada Fericirii, casele plâng
unele se vaită de bătrâneţe şi zic că-s grele sacoşele primite bacşiş
altora li s-au mătuit ferestrele şi nu mai văd bine strada
sunt unele care nici până la poartă nu mai ies
s-au rupt cu totul de lume
mai au prin curte câte o floare pricăjită
şi cu ea ce-şi mai trec zilele seci
şi măcar dacă ar mai ploua
atât cât să mai audă streşinile oftând şi burlanele plângând
poate n-o să mă credeţi, dar pe timpuri, când simţeau că le-a venit timpul
casele se aşezau cu capul la stradă
îşi puneau crucea pe trotuar să le ţină de urât
şi mureau aşa pe-ndelete
bătrâneşte
fără să-şi mai bată capul
cui să lase acareturile cu limbă de moarte
mureau încet, biruite de foşnetul mereu crud al lăstarilor
plânse ninse în fiecare floare de cireş

luni, 22 aprilie 2013

rogvaiv




fiecare isi poarta spectrul dupa cum il tin puterile…
viate se taie la un deget picurandu-te, ziua sau noaptea dupa cum e scris
si toata curgerea galgaita se pierde ratacind meandrele
pana cand amurgul sfasie catapeteasma
violeta
ziua-n care-am adunat miere-n inaltul cerului
si-a-ntors fata dupa soare
tremurandu-si voalurile
turnate-n aur
si am fost muschi ridicandu-ma sa-ti arat nordul
zidit in lumina rece, polara
ca sa nu ratacesti
drumul catre poarta cerului
ultima culoare ce mai desparte malurile
strange toata mirarea
sub vasla luntrasului nins in neplata

sarpe alb lumina lina, rasucind spirala vietii


locul in care nu poti sa te plictisesti




daca vrei sa faci cuiva o bucurie, daruieste-i o coala de hartie
poate parea extravagant sau chiar aberant
dar e cel mai frumos cadou
ce astampara setea de libertate
intr-o coala de hartie se ascund atatea mistere incat nu-ti ajung nici zece vieti
sa descoperi radacinile aeriene ale albului
ca sa nu mai vorbim de-ntreg
sunt atat de multe ganduri si atat de multe cuvinte ce-si cauta locul intr-un azil de noapte
incat nici macar toate petalele din lume nu pot acoperi urma nespusa a zilei
fiacare ora vine cu spectacolul sau
imbracat in cuvinte, culori, miscare, sunet sau pura lumina
foaia mea de hartie e primitoare
fiindu-le gazda tuturor
incat ii pot pune chiar mottoul celebru:
“voi cei care intrati aici, lasati-va toate spaimele si durerile…s-astepte”

sâmbătă, 13 aprilie 2013

o ȋntrebare care macină




să nu-mi cauţi urmele
lasă-le să-şi doarmă uitarea
ȋngropate alături de toate neputinţele
unui simplu trecător

printre cuvinte, m-am semănat
qui prodest? mărăcinii au dreptul la viaţă
chiar daca nu ajută nimănui

am auzit că spinii plâng ȋnainte de a muri
şi nu pentru că-i doare uscăciunea
nu, nu de uscăciune se tem
ci de inutilul din viaţă

dacă cineva ȋţi spune că are nevoie de linişte
ȋnseamnă că ȋi este frică
de toate tăcerile

oare noii spinii, suntem buni numai ca să rănim?

vineri, 12 aprilie 2013

şi a fost…iarnă




de obicei sunt convins că perfecţiunea ȋmi aparţine
dar ȋn ultimul timp m-au părăsit ȋncet, una după alta, toate convingerile
şi nimic nu mai e ce pare, răstălmăcindu-mă

bătăile inimii sunt poveşti
pe care nu le auzi ȋntr-o viaţă-ntreagă
dar pe care le poţi vedea
ȋn ultima secundă

cei care ştiu, cei care pot, cei care tac
apar şi dispar,
muguri pe crengile vieţii
ȋncât iarnă de iarnă nu faci altceva decât să numeri
ochiurile din care nu vor mai izbucni bobocii

joi, 11 aprilie 2013

murmure...


hai la baba sa-ti ghiceasca…
tainele din asta lume,
clipa ce-o sa-ti schimbe viata
si tacerile-ti nebune

vorbeam de dragoste copila,
nimic nu e mai frumos decat nebunia de-o clipa
atunci cand nici cuvintele nu mai rasufla
iar stelele se retrag sfioase
parca rusinate
dar ce conteaza… viata
e o continua incercare de a-ti tine respiratia
si doar cei ce ce pot s-o faca
reusesc sa moara
nu-i asa ca e frumos?

dar pentru ca esti tanara, nu trebuie sa-ti tii respiratia
respira normal, bucura-te si mai ales
iesi din tine
lasa-ti temerile,
adulmeca viata, sfasie spaimele
ce te-nchid ca-ntr-un cocon
uita-te-n oglinda
si zambeste

miercuri, 10 aprilie 2013

Dileme/ nelinişte




ce te tot uiţi ȋn urmă? e vreo problemă?
eu culegând ciuperci, eu bălăcindu-mă-n pârâu, eu ciucit lângă foc, eu căutând ȋntr-o carte
mereu mă urmăreşte câte un eu, sau poate că nu-i decât spaima mea
că i-am pierdut pe toţi cei ce mă urmăreau
ȋn fiecare zi mai moare câte un eu, ȋn fiecare zi renaşte altul
şi parcă tot acest du-te vino ȋmi dă puterea de a merge mai departe
un orb conducându-i pe alţii
evitând pe cât posibil gropile imaginare ale uitării

***
ceea ce vă spun acum e din altă poveste
şi nu are nici o legătură cu ceea ce se-ntâmplă-n jur
pentru că, nu-i aşa, ne lăsăm uşor manipulaţi şi ne expunem cu nonşalanţă rănile
devenind modele, să inveţe lumea cum poţi evita situaţii diverse
dar viruşii, viruşii nu se văd
şi Doamne cât rău fac ei ȋn micimea lor
care pănă la urmă este parte din noi
fărâmă inseparabilă
şi asta pentru că noi ȋi lăsăm să ne cotropească
umilindu-ne integritatea
şi discernământul

marți, 9 aprilie 2013

săptămâna ȋn care ceasurile au murit




peisaj dezolant, luni dimineaţa, peste tot ceasuri cu limbile atârnând
şi dacă nu aş fi treaz aş crede că-n visele mele s-a strecurat o epidemie temporală
ce afecteaza toate limbile-n mişcare.
din păcate nu visez
iar ceasurile zac anemice, neputând să-şi manifeste poftele
nesăţioase cronofage mereu gata să-şi termine porţia
zilnică…

***

m-am săturat să mi se tot sugereze cât, cum şi de ce “m-am săturat”
e unul din puţinele lucruri pe care le ştiu că suferă de o carenţă cronică
lipsa stării de normalitate duce la ȋmbolnăviri grave ce pot merge
de la refuzul incipient până la cel total, din care nu mai are nimeni de câştigat
m-am săturat de cai verzi pe pereţi şi de toate stelele inutile
ȋn jurul cărora nu gravitează nici măcar o idee
speranţele se-ndreaptă cu viteza luminii către Paştele Cailor
şi parcă nici păpădiile nu-şi mai lasă mijitul puf
să se ia la-ntrecere cu buburuzele
câteodata mă şi mir
că semaforul mai funcţionează-n toate culorile
şi nu se aruncă-n intersecţie strigând “m-am săturat”
sau poate că suntem prea orbi
ȋn ireala noastră lume
interconectată
dar fără contacte marcante
politically correct

luni, 8 aprilie 2013

ziua fara parasuta




Sari! tipa toate frustrarile stranse in spatele meu
cuvintele vor intinde plasa de protectie si nu vor lasa sa ti se intample nimic
vor avea grija de fiecare oscior, de orice fir de par
hai, curaj…n-are rost sa te-ndoiesti

eu imi cunosc cuvintele si aleasa lor lucratura
dar in acelasi timp nu pot sa trec cu vederea multimea tacerilor
si golul istovit ce ramane-n urma 

pleaca-te-n fata inevitabilului si te vei scalda-n curgerea versurilor
vei fi printul cuvintelor iar seva lor te va spala de toate nelinistile redandu-te tie-ti
in toata stralucirea si slava

cuvintele nu sunt si nu vor fi doar ale mele
ele rasar din aceleasi seminte ori de cate ori lumea le seamana
fara a se supune, fara a abdica de la principii. ele sunt.

vorbe goale. litere moarte
ce-ar fi cuvintele fara seva pe care le-o dam?
ele sunt slugile noastre si noi le spunem cui sa-i lumineze trairile
si cui sa-i intunece privirile, poticnindu-i vorba

plecati va rog!
uitat vei fi de-a pururi si fara de-ndurare noi vom fi. adio

duminică, 7 aprilie 2013

ziua in care am uitat sa ma nasc




poate parea ciudat, dar uneori simt ceea  ce inca nu pot sa va spun
acum sunt la treia incercare… primele doua dati am ratat la mustata cum se spune
si nu pentru ca as fi fost prins cu nu stiu ce treburi personale sau cu firitiseli diplomatice
Nu. pur si simplu am uitat sa pun ceasul sa sune: si pana ajung ecourile sus
cate nu-s de facut: ba un traznet rezonabil, ba o ploaie mitocaneasca
sincer nu stiu daca e corect sau nu, dar imi asum responsabilitatea
asta e, se mai intampla. si daca tot m-am vanturat de colo colo asteptandu-mi randul
nu am putut sa nu vad roiurile de cuvinte ce-si cautau locul de roire
sa-si faca o casa, un rost si-un loc pentru dulceata zicerilor
dar ca orice stup intors de la țâță, multe roiuri se agatau de cate o frunte
cautand sa-si faca loc pe dedesupt,
sau de cate un suflet in adancul caruia sa praseasca
rime si otravuri fine, trantori, musterii, regine
fara success. inutil process de aderare
dupa care plecau in cautare
acum ca tot sunt in lume, astept, fara sa ma cred mai bun (cu toate ca stiu ca-s destept)
mi-am lasat urdinis sub pleoapa cea stramba
sufletul atarnat, cauş şui, pe o rima-ntr-o dunga
inima cu toate patru gurile deschise
asteapta cu-nfrigurare
roirile promise

sâmbătă, 6 aprilie 2013

alungat...



toate-au putrezit sub tine, urla vantul suparat
si-mi fulger tacerile, revarsandu-mi ploile

spune-mi s-a intamplat sa ramana nemiscat, tintuit pe cer senin, norul?
cine oare te-a-nvatat si de ce l-ai ascultat?
nimeni nu mi-a povestit, nimeni nu a apucat sa-mi spuna ca-i un pacat
sa stai tintuit in cer…prins in ac ca un mister
ce te-a-ndemnat sa ramai, plecare sa ti-o amai? 
ce a fost in mintea ta de nu te-ai dus undeva?
n-am putere sa vaslesc, eu pot doar sa potopesc
in ploi sa ma potolesc si viata sa mi-o jelesc?
fara vant sa ma goneasca si soare sa ma slabeasca cin’sa-mi ia durerile 
sa-mi aline dorurile...

asa plangea un nor pe cer, uitat in lumea lui, stingher
ploaia-l spala de-ndoiala
ia cu sine bolile si toate durerile, apa vietii i-o aduna
si o cerne pe-nserat pe pamantul insetat ce-i asteapta sangele
sa-nmoaie semintele, sa zgarie crengile, durerea sa-mboboceasca si viata sa infloreasca

de-ar sti cata suparare strans-am cat am stat in lume
n-ar mai spune cate spune…

vineri, 5 aprilie 2013

ca o boare




undeva departe de mine
asteptarea
ratacind printre cutele sufletului
teama
intre cele doua carari
prapastia adanca si nelegiuita
a viselor

dincolo de mine se-asterne taramul intrebarilor
si daca ai viata inainte te poti astepta se-l strabati in totalitate
cu toate ca pana si-n ultima clipa
piciorul ti se va afunda in carnea unei intrebari
de ce tocmai mie?

se cununa robul Sufletul Mortii cu roaba Moartea Sufletului
si impreuna vor dainui pana cand pribegia ratiunii
prin tinutul intrebarilor se va sfarsi
istovitorul chin
punand capat ultimei rasuflari

joi, 4 aprilie 2013

necontrolat


Salbaticia unui suflet meloman

Bunul simt spune ca nu e bine sa-ncepi cu daca
Dar in acelasi timp bunul simt omoara bucuria navalnicei salbaticii
Intre o sonata de Chopin si muzica lunii interpretata la valuri
Distanta se pierde printre voaluri si dantele

Niciodata Wagner nu va putea concura
Cu muzicalitatea tunetelor unei furtuni dezlantuite
Tonurile fiind asemeni
Doar vibratoul facand diferenta

ȋn cerc




dacă viaţa nu este un cerc, atunci drumul către casă trebuie să fie lung
mai lung decât ultima zi a unui condamnat
ce-şi pune toate spaimele pe scaunul de domnie al morţii

creşterea şi descreşterea unui drum nu depind de maree sau de forţe telurice
care nici nu au timp şi nici nu vor să bage de seamă temerile drumului
ele ȋşi văd de luna lor iar restul, ducă-se

dacă toate drumurile sunt marcate de vorbe azvârlite, ȋnfipte ȋn carnea unei zile
poate că nu-ţi va fi prea greu să mă găseşti şi să mă aduni dintre amintiri
spărturi şlefuite pe o plajă pustie

eu ştiu că noaptea toate pisicile sunt negre
dar dacă asculţi liniştea nu se poate să nu desluşeşti
furişarea fantomatică a spaimelor printre mormintele uitatelor cuvinte…

miercuri, 3 aprilie 2013

doar timpul




eram la mii de ani lumină
compunând puzzle-ul ultimei frontiere
fără nici cea mai mică tresărire

privirile trasează linii de forţă
mâinile ȋntârzie a mângâiere pe marginea secolelor
şi lasă arhitectura viitorului să mă cuprindă

arheologia cuvintelor ȋşi extinde perimetrul
şi scoate la iveală noi şi noi urme monosilabice
erodate de curgerea tăcerilor

fie că trăiesc, fie că mor, eu sunt!
am pătruns ordinea şi-am devenit parte ȋn ȋntregul ei
răsar din trupul ordinii,

cu toate cuvintele mele

intr-o dulce sagetare




daca fruntea mi se-nclina sub a somnului povara
pacea, tihna si lumina ma imbraca-n giulgiu scump


cine ar fi crezut in maretia creatiei
in bucuria ei de a se darui ochiului
si-n tainica ei asteptare…

drumul izvorand din adancul ochilor
curge suvoi purtandu-ma pe-ntinsul miriadelor
departe de fiintarea trecutului omenesc

marea de lumina palpita
tresarindu-si sanul feciorelnic
infiorat de asteptare

poate ca au mai fost si alti ochi
poate ca si alte maini au descantat lumina
dar cui I s-a mai oferit cu atata placere?

dragostea depaseste limitele infinitului
lumina mi se cuibareste la san ostenita
abandonare plina de farmec si candoare

marți, 2 aprilie 2013

si mi s-au dat trei...




diferenta dintre o viata reala si cea imaginara este de circa doua ore
un interval in care sunt adunate evenimente de-a valma
nerespectand aliniamentul careurilor de fuga

in adancul vietii mele magii-mi inchinara daruri,
fiecare cate unul, fiecare din ce are:
cupa plina cu durere, picatura de placere si o grea eternitate

acuzat de lacomie
luat-am darurile toate, ferind lumea de alegeri
de caderi si de pacate

cu durere bea-voi cupa zilelor ce ma urmeaza
bucuria o las lumii roua inpodobind lumina
presarand eternitate peste viata ce-nceteaza

deci alunga-voi frica ce-si face loc in mine
ghetar ce lasa-n urma carcase de minciuna
si-oi rasari in urma-i purtandu-ma in brate