săptămâna ȋn care ceasurile au murit

peisaj dezolant, luni dimineaţa, peste tot ceasuri cu limbile atârnând

şi dacă nu aş fi treaz aş crede că-n visele mele s-a strecurat o epidemie temporală

ce afecteaza toate limbile-n mişcare.

din păcate nu visez

iar ceasurile zac anemice, neputând să-şi manifeste poftele

nesăţioase cronofage mereu gata să-şi termine porţia

zilnică…

***

m-am săturat să mi se tot sugereze cât, cum şi de ce “m-am săturat”

e unul din puţinele lucruri pe care le ştiu că suferă de o carenţă cronică

lipsa stării de normalitate duce la ȋmbolnăviri grave ce pot merge

de la refuzul incipient până la cel total, din care nu mai are nimeni de câştigat

m-am săturat de cai verzi pe pereţi şi de toate stelele inutile

ȋn jurul cărora nu gravitează nici măcar o idee

speranţele se-ndreaptă cu viteza luminii către Paştele Cailor

şi parcă nici păpădiile nu-şi mai lasă mijitul puf

să se ia la-ntrecere cu buburuzele

câteodata mă şi mir

că semaforul mai funcţionează-n toate culorile

şi nu se aruncă-n intersecţie strigând “m-am săturat”

sau poate că suntem prea orbi

ȋn ireala noastră lume

interconectată

dar fără contacte marcante

politically correct