joi, 24 mai 2012

o gură de aer



viaţa, m-a aruncat din braţe şi mi-a spus: descurcă-te
mâinile lucrează ritmic, fără să ȋntrebe de ce şi cum
privesc ȋn jur:
oamenii respiră, râd, fac sex, mănâncă, dorm
mă adaptez şi-ncep să-i copiez
mănânc şi eu, respir cât de mult pot,
am ȋnvăţat să merg
să mint, să rănesc, să urăsc
şi poate că dacă aş fi avut mai mult timp
aş fi ȋnvăţat şi mai multe
reproducând conştiincios tot ce-am văzut
dar aşa, ţinând cont că-i deja noapte
ochii,
ȋţi caut braţele ţintuite
şi la adăpostul lor
mă strădui să-nvăţ ce-I iubirea

între drumuri



gol am venit pe lume
gură fără aer
doar un strigăt prelung
cât o întreagă viaţă

am trecut prin lume
fulger frânt şi fără umbră
şi-n disperarea mea am ars
până şi amintirea luminii

la capătul unui nerv întins
nu-i decât golul unui strigăt
captiv în propria crusta
şi ochiul împietrit

mă dezbrac de toate ezitările
îmi împart toate amintirile
şi la fel de gol ca la-nceput
mă retrag şi-aştept furtuna




miercuri, 23 mai 2012

cânticel



cât de albastru-i cerul gurii
şi ce bine-i când săruţi
stele cu gust de fragă
se ascund printre mici dinţi

cândva doar lapte şi miere
sânul tău aromitor
azi se-ascunde ȋn uitare
că doar totu-i trecător

ȋntr-o carte de demult
unde Ana mere are
nu scria c-o să mă chinui
al meu nume să-l ȋnghit

un leu o guriţă, doi lei o fetiţă
trei lei mere câte vrei
Ana? Adam?

***


cât de albastru-i cerul gurii
pentru că ori de câte ori te sărut
simt că mă tai într-un colţ de stea

de obicei, locul din care curge lapte şi miere
pe timpuri a fost un sân aromitor
care ascundea uitarea şi ştia să potolească arşiţa

în prima mea carte scria că Ana are mere
dar eu nu ştiam decât de-un măr, mărul lui Adam
şi nimeni nu voia să-mi spună pe nume

un leu o guriţă, doi lei o fetiţă
trei lei mere câte vrei
Ana?

luni, 21 mai 2012

de ce mai fug oare?

caile de comunicare s-au inchis,
se pare ca tromboza afecteaza toate strazile cu sens unic
iar usile si ferestrele au fugit din calea dezastrului
cine oare mai poate opri noaptea?

stelele au pornit in bejenie
urmand calea laptelui pana la origini
acolo unde sfarcul imboboceste infiorat de atingerea
acestei presupuse infometari lexicale

apele, ce-or mai face apele?
incotro mai curg ele? mai tin minte de unde au plecat?
se pare ca noaptea iese pe hornuri pustii
si incepe sa-si semene stele noi

pamanturile toate isi ridica poalele
si fug din calea globalizarii, li se pare cumva ridicol
sa spuna ca nu mai sunt cum au fost
si sa se lase calcate de imagini fara frontiere

undeva, intr-un cires inflorit
pasarea maiastra canta de sfarsit si de-nceput
de parca toata lumea asteapta sa noapte
ca sa poata deschide gura dupa o ultima licarire

joi, 10 mai 2012

mirare...


stau şi mă întreb cum ar arăta o nouă zi fără mine

cred că soarele s-ar căţăra sus pe acoperiş

şi-ar întreba aşa într-o doară:

e toată lumea prezentă?

norii şi-ar ridica neştiutori umerii pufoşi,

păsările şi-au scutura cuiburile de ultimele zdrenţe de noapte

iar plopii şi-ar tremura frunzele murmurând:

sigur că da, suntem toţi

vântul s-ar opinti puţin răvăşind perdeaua 

poarta s-ar legăna, văitându-se c-o dor balamalele

iar florile din grădină s-or juca de-a prinselea cu albinele

ştiu că nimeni şi nimic nu poate opri cursul firesc al unei zile

cu toate că…umbre există…

miercuri, 9 mai 2012

la urmă...,


atunci când va fi, să-mi acoperi ochii

să laşi lucrurile să curgă căci răsuflarea ta

va şti că gheaţa are culori nebănuite



cine va despărţi culorile curcubeului

şi va descâlci toate tăcerile

va fi răsplătit cu toate minunatele oglindiri



poate că nu vei putea s-o faci privindu-mi ochii

dar o să aştept răbdător din spatele legământului
pentru că tu ai ultima lovitura, nu-i aşa?

cu coada ochiului

 
ultima dată când te-am zărit

aveai privirile  captive în laţul unor cearcăne de fum

agăţai un rictus de linia buzelor şi ningeai viscolit

despărţind toate urmele



treptele caută rotundul întregului

iar scara nici măcar nu mai ştie ce vrea

răsuflă tot mai greu sub aripile despărţite

de amintirea zborului căzut



ştiam că n-o să ne mai întâlnim

dar măcar pot să sper că insula mai vâsleşte

împărţind apele şi culoarea înserării

între două zile nicicând trăite…


marți, 8 mai 2012

no name




cartea de pe noptieră are ochelari frumoşi

ochii nu se văd

dar cred că acoperământul cenuşiu

îi vine bine



cartea mea nu se plictiseşte niciodată

cum are câte un moment liber

începe să se răsfoiască

căutându-mă printre file



pe spate, un cod de bare îi zgârie carnea

şi lasă să-i picure contravaloarea timbrului literar

într-un cont

sleita de puteri, se strânge mai bine între coperţi şi-aşteaptă

luni, 7 mai 2012

surprins că…




sunt momente când viaţa se leapădă de mine
mă aruncă pur şi simplu în apă
apoi îşi strânge malurile şi pleacă
fără să mai privească în urmă
braţele inutile se duc altundeva
doar pleacă şi-atât
apa mă-ncearcă
năvăleşte ştergând toate mirosurile
sfărâmă buze, sparge dinţi
cară cu ea resturile
iar timpanele cedează
lăsând sunetele de capul lor
dar partea mai rea
e că nici moartea nu mă vrea
mă scuipă,
sâmbure spart, amărui,
şi continuă să mestece netulburată

duminică, 6 mai 2012

mai trist ca o prietenie moartă...



au fost şi vremuri când…

de piatră-am fost şi am iubit lumina

orbit de taina-i şi de-a ei căldură

izbeam în orice întrebare surdă

şi-n adâncimi de suflet mă cutremuram





în lemn, închis, treceam din cerc în cerc

şi carii decodau tăcerile rotunde

puteam să ard dar cu cenuşa-n suflet

printre cuvinte rataceam





de fier, ars în cuptorul vieţii

îmi scânteiau…

ca doi nebuni...


tu erai o idee frumoasa iar eu un cuvant onest

ne-am vazut, ne-am placut si-am decis ca impreuna

putem da nastere celor mai frumoase odrasle...


din pacate, realitatea a fost alta:

idei din ce in ce mai rahitice si mai slab dezvoltate

cat si cuvinte din ce in ce mai obraznice si mai urate

nimic din visele noastre nu s-a-mplinit

iar tu nu mai esti aceea ce mi-ai rapit continutul

si nici eu nu mai pot sa te sustin in totalitate…

ritual

 

lumânarea e făcută să ardă

şi astfel îşi oferă verticalitatea trupului

pentru a da lumină

dar dacă întorci o lumânare

ea are de ales

între a se stinge cu demnitate

sau a-şi oferi trupul

luminând întunericul cărnii

şi-arzând pe dinăuntru

asemeni multor idei

ca o ultimă tresărire



puteam să-mi scriu lumina lină

dar sunt o lumânare-ntoarsă

într-un ocult şi aspru ritual


miercuri, 2 mai 2012

fulguiri


ca un fluture pe lampă îmi visam chemările //

şi din aripa scrumită certam depărtările

geografie uitata



dincolo de mine începe Marea Moartă

sau poate că acolo se află Marea Poartă

uitarea ca o mamă, tăcerile  îmi poartă

în luntrea-i, pasăre cu-aripa moartă.