joi, 26 iulie 2018

Aventurile unei banchize



O banchiză plutitoare, nici prea mică nici prea mare
A plecat în lumea largă, să vadă, să înţeleagă

-          Cine sunt eu?
Eu sunt Povestaşul sau  Albatrosul Călător ce străbat întreaga lume de poveşti culegător. Vreţi să vă spun ultima poveste pe care am auzit-o?
Da? Sigur vreţi? Bine, asezaţi-vă comod în scaune şi ascultaţi ceea ce nu am apucat încă să povestesc nimănui...

Albatrosul  Călător:  A fost odată ca niciodată o poveste adevărată, că de nu ar fi nici nu v-aş povesti. În îndepărtatul nord acolo unde sunt numai gheţuri, apă şi cer, departe de orice ochi omenesc, trăiau laolaltă puzderie de insule de gheaţă strâns unite între ele pentru ca erau fraţi şi surori de gheaţă. Şi zilele treceau asemeni nopţilor lungi şi mii de poveşti se depănau la lumina soarelui sau la lumina stelelor. Poate că ar fi interesant să ştim ce-şi povesteau între ele insulele de gheaţă dar cum nu cunosc  limba vorbită de gheţurile nordului nu voi putea spune mai mult, cert e că într-o zi peste întinderea mării s-a auzit o melodie vrăjită la auzul căreia până şi învelişul de gheaţă a prins a tremura. Şi melodia aceea a plutit multă vreme purtată din val în val până când ecourile ei s-au stins şi pe deasupra gheţurilor a rămas doar liniştea. Numai că liniştea de acum nu mai avea acelaşi gust ca liniştea poveştilor de dinainte. Dar ceea ce e mai important e cǎ muzica a fost auzită şi de Moş Martin Blană Albă care venea deseori în vizită pe insulele de gheaţă ca să depene amintiri cu vechea sa prietenă Vulpea argintie. Şi de fiecare dată bătrâna şi înţeleapta Morsă Colţ Alb ajungea la ei mânând cîte un banc de heringi. Şi după ce mâncau pe săturate, cei trei se aşezau comfortabil povestind toate cele auzite între timp. Şi dacă vă spun că întâlnirile lor se prelungeau cât era noaptea de lungă nu o să mă credeţi, dar aşa cum noi oamenii ne strângem la gura sobei spunând poveşti aşa şi prietenilor noştri le plăcea să stea la taifas. Şi nu mai trebuie să vă spun că cei trei s-au întâlnit exact atunci când melodia noastră măiastră a plutit peste întinsul apelor vrăjind totul cu sunetele ei.
-            Eu cred că am mai auzit muzica asta, zise Moş Martin Blană Albă. Ştiu că eram puiandru şi curiozitatea m-a adus aproape de oraşele oamenilor  şi acolo am ascultat vrăjit sunetul muzicii. Cred că dacă nu mă trăgea de ceafă fratele meu Marele Alb aş fi rămas să ascult ca vră jit muzica aceea  minunată.
-            Aşa e. Şi eu am păţit-o odată zise Vulpea.Mă strecurasem pe străzile mai dosnice ale oraşului în căutare de mâncare şi de foarte aproape am auzit muzica revărsându-se în valuri pe străzile oraşului. Aş fi rămas o veşnicie ca să o ascult dar norocul meu a fost ca muzica s-a oprit şi am auzit roţile trăsurilor clănţănind pe caldarâm şi vraja s-a rupt. Aşa am putut să fug în afara oraşului ca să mă pun la adăpost.
-            Eu nu am norocul vostru şi nu pot să mă apropii de locurile oamenilor, dar uneori îi văd cum alunecă pe ape înconjuraţi de lumini şi de muzică. Bineînţeles că la lumina stelelor stau şi ascult ca vrăjită sunetele minunate ale muzicii şi nimic din ce aud nu se aseamănă cu muzica oamenilor.
-            Dar cum pot să fac eu, o bucată de gheaţă, să ajung iar să ascult aceasta muzică divină spuse în şoaptă insula de gheaţă pe care stăteau cei trei prieteni la taifas?
-            Sincer, eu nu stiu cum, răspunse Moş Martin Blană Albă. Nu cred că poţi face ceva tu o insulă de gheaţă strînsă în braţe de fraţii şi surorile tale.
-            Şi eu zic să aştepţi că muzica sigur se va mai auzi, răspunse Vulpea. Altceva ce ai putea să faci?
-            Vai de mine şi de mine, vă plângeţi ca nişte morse fricoase. Eu înot toată ziua şi toată noaptea. Plutesc şi dorm. Mănânc şi plutesc. Visez şi privesc cerul. Sun t atât de multe de văzut încât mă mir că îi spuneţi să stea şi să aştepte.
-            Şi atunci ce mă sfătuieşti Morsă Colţ Alb să fac?
-            Eu nu îţi dau nici un sfat. Eu doar povestesc câte am văzut şi am auzit. Tu trebuie să hotărăşti ce ai de făcut. De exemplu, de multe ori în plimbările mele am întîlnit surate de ale tale desprinse din îmbrăţişare care au avut curajul să plece să vadă lumea.
-            Deci tu îmi spui să mă desprind de lângă fraţii şi surorile mele şi să plec în lumea largă?
-            Este doar o posibilitate. O opţiune. O alegere. Depinde de tine ce hotărăşti.
-            Şi ce o să fac eu singură?
-            Colţ alb de ce o înveţi să se despartă de familie şi să plece zise Moş Martin.
-            Dar tu Blană Albă ce faci? Unde sunt ai tăi? Unde e mama ta? Unde e fratele tău? Unde e tatăl tău?
-            Nu mai ştiu nimic de nici unul din ei. Ne-am despărţit cu mult timp în urmă. Mama ursoaică ne-a spus că noi nu suntem făcuţi să trăim la un loc. Şi după ce ne-a învăţat tot ceea ce ştia şi ea ne-a spus că e timpul să ne despărţim. Eu am plecat către locul de unde vine soarele iar fratele meu Marele Alb a plecat împreună cu soarele către locul în care acesta dispare. Mama ursoaică ne-a spus că poate o să ne mai întâlnim în viaţă dar e mai bine să ştim că fiecare viaţă se petrece asemeni lumini ce aşteaptă cât e noaptea de lungă ca să poata ajunge iar să umple cerul. Chiar dacă suntem mai mulţi fiecare îşi are drumul său. Şi a avut dreptate. Pe ea nu am mai vazut-o niciodată, iar cu Marele Alb m-am întâlnit doar o singură dată. Viaţa nu are timp să ne ţină de mână. Ne dă drumul în lume şi ne spune doar unde ne aşteaptă ultima suflare.
-            Şi atunci eu ce fac, întrebă insula de gheaţă?
-            Păi depinde de tine ce vrei mai mult: să cunoşti lumea sau să asculţi aceleaşi poveşti spuse de fraţii şi surorile tale?
-            Dar ce vor spune fraţii şi surorile mele?
-            Poate că nici nu vor băga de seamă că ai plecat. Poate că nici acum nu ştiu cine eşti şi de ce eşti aici, spuse Vulpea.
-            Cum aşa? Cu siguranţă că fiecare ştie ce se întâmplă cu celălalt. 
-            Ia spune te rog, tu de câte ori ai văzut răsărind soarele? Întrebă Colţ Alb?
-            În toată viaţa mea?
-            Da!
-            De foarte multe ori. Dacă te uiţi la faţa mea vezi ca de fiecare data când vine lumina, mi se subţiază cutele de pe frunte şi de câte ori vine noaptea alte cute se aştern.
-            Şi în tot acest timp fraţii şi surorile tale ce au făcut?
-            Au spus poveşti. Sau au tăcut şi au privit cerul.
-            Şi erau mereu aceeaşi?
-            Adică ce vrei să spui?
-            Eraţi mereu aceeaşi cînd venea noaptea şi vă strângeaţi la poveşti?
-            Păi... de unde să ştiu eu? Sigur erau aceeaşi.
-            Poate că erau, poate că nu. Aşa cum tu nu ai văzut cine este lângă tine zi după zi cu siguranţă că nici ceilalţi nu vor observa dacă eşti alături de ei sau e altcineva.
-            Şi ce voi face eu singură în lumea asta mare?

marți, 3 iulie 2018

samariteanului… mulțumire





după ce traversasem sute sau poate mii de ani de istorie
când cu bocceaua în spate, când cu turmele risipite
am crezut că mă pot așeza la umbra zilei
să-mi trag și eu sufletul
numai că nu a fost să-mi fie
căci o ceată de tâlhari au năvălit
răscolindu-mi sufletul, răstingnindu-mi pământul
și furându-mi până și lacrimile
am rămas între șleaurile drumului și ale istoriei
fără să fiu ajutat, fără să fiu băgat în seamă
până când am zărit moartea
ce dădea târcoale
ploaia mă spăla, soarele îmi vorbea
și stelele mă vegheau an după an
până când am obosit să mai număr
mulți veniți (să vadă), puțini aleși (să ajute)
dar și mai puțini chemați
și rănile puroiau  dezgolindu-mi oasele
oare, e adevărat că pe aici ar trebui să treacă
samariteanul cel milos,
dispus să mă scoată din mâinile deznădejdii?
cred că istoria a uitat să-și mai citească hristoavele
sau poate că a prins frica hoților…


duminică, 22 aprilie 2018

la belle laide



ce frumoasă ești tu, mireasă a lumii
îmbrăcată în tainice nopți înstelate
de toți cântată dar de nimeni dorită
cât de frumoasă ești

tu ești împăcarea
tu ești răsăritul și-asfințitul
și până și soarele cu toată măreția lui
se strecoară în brațele tale

da. lumea te respinge. da. lumea te alungă,
chiar dacă o tu ierți, ea tot te vede hâdă
hai, prinde-mă de mână că noaptea stă să cadă
și din cereasca poartă doar stelele-or să vadă

vineri, 20 aprilie 2018

orice ar fi sa iti pastrezi credinta




si cat trebuie sa cred,
intreaba copilul ce-asteapta la portile vietii
cat toata viata si cat toata moartea
dar daca tot am atat de multa credinta
de ce sa mai traiesc?
pentru ca asta este incercarea cea mare
prin care trece fiecare
dar eu va iubesc
trebuie sa crezi
iubesc pe toata lumea, tot cerul si tot pamantul
da, dar tot trebuie sa crezi
iubesc si cred. cred si iubesc
atunci copile poti intra in viata
cu moartea pre moarte calcand

bună, dacă m-auziți




linia de start strălucește în lumina asta primăvăratică
și cuvintele se pregătesc, își fac încălzirea
pentru că în curând, pistolul va da startul unui nou marathon
maratonul cuvintelor... frumoase

poate că…
da. acest val de indiferență vrea să acopere speranța
dorința secretă de reușită (give me five)
like, like, like, like, like…

zumzetul vetii se stinge-n depărtare,
tăcerea e o artă și-n artă nu-i trădare, doar focul stinge arta
și brutele, și uitarea
am ales să iubesc viața, durerea și tăcerea

de obicei la maraton se mai și moare


să renunț… să nu renunți




de cele mai multe ori, timpul se strânge covrig
să lase locul îndoielilor
iar confuzia răsuflă, maree neputincioasă
am renunțat la verde, am renunțat la albastru
am renunțat la auriu și la căldura focului
și numai sângele mai pâlpâie prin amintiri
ca o geană de lumină încercănată
am renunțat să mai răsuflu, am renunțat la tot
și aș renunta și la trupul acesta uscat
dacă aș găsi un puf de păpădie
să mă ridic din mine fără regret
dar cine oare îmi șoptește
trecându-și răsuflarea peste neputința mea?
să nu renunți că nici eu nu am renunțat la tine…


să apuci să trăiești înainte să mori



un enunț foarte generos dacă ne gândim la realitatea cea de toate zilele
dar, de multe ori stai și te întrebi: oare chiar merită?
în jur sunt atâția oameni morți care nu-și dau seama că sunt morți
și-i vezi că pot să-și târâie zilele, așa morți cum sunt

un copil arde în incubatorul ce-ar trebui să-l apere,  de parcă ar fi aflat că s-a născut degeaba
un câine flămând sfărâmă capul unui cățelandru abia fătat și astfel mai câștigă o zi
la un club tinerii iau foc în semn de protest și ard de vii, târând după ei o mare de urlete
o pădure se cere tăiată, o albie se cere secată, un deal se cere surpat, un munte se vrea nivelat

gunoaiele se întind, mătreață zburând pe sub giulgiul morții
otrava se cerne în cer și pe pământ și pe ape și țipă că o doare
tăcerea își scrie zâmbind simfonia când totul în tot își scrie uitarea
și-atunci privești și te-ntrebi: viața sau moartea își cere iertarea?


vineri, 13 aprilie 2018

Cum îmbătrânim frumos?


  

Făt Frumos, Ileana Cosânzeana, Frumoasa adormită... poveștile sunt pline de modele care nu știu ce-i bătrânețea... numai că noi, cei neîncăpuţi în povești nemuritoare trebuie să ne acomodăm cu ideea că bătrânețea nu ocolește pe nimeni.
„– Nu încetăm să ne jucăm pentru că îmbătrânim. Îmbătrânim pentru că încetăm să ne jucăm. Există numai câteva mici secrete pentru a te menține tânăr, a fi fericit și a deveni un om de succes. Trebuie să râzi și să guști umorul fiecărei zile. Trebuie să ai un vis. Atunci când rămâi fără vise, mori. Suntem înconjurați de oameni morți și nici nu ne dăm seama.”
"Toată lumea îmbătrânește. Nu e nevoie de talent sau pricepere, pentru asta." Totul e să știi cum să îmbătrânești, adică să îmbătrânești frumos. Frumos pe dinăuntru și pe dinafară. Lumina radiază din interior, frumusețea se vede din exterior. Un suflet frumos e plin de lumină și strălucire.
Trecerea anilor ne îndeamnă să fim mai precauți pentru că haina face pe om. Și dacă omul acordă atât de multă atenție hainelor, de ce nu am acorda aceeași atenție sau poate chiar o atenție sporită fetei și trupului? Tenul, pielea, este cel mai frumos lucru pe care-l poate îmbrăca viața. Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului și tenului nostru să-i dăm totul căci fără frumusețea, moliciunea și catifelarea lui nu am fi decât niște bătrâni morocănoși, uscați și evitați de toţi.
Secretul unei îngrijiri deosebite este la un click distanță:


Da, specialiștii au creat ceea ce nici o împărăteasă, regină sau prințesă nu au crezut că pot avea: minunea unei atingeri catifelate. Pentru că dintre toate gamele și produsele acestei companii dedicate frumuseții „Gerovital H3 Hyaluron C”este cel mai prietenos produs al tenului și cel care pune umărul la îndreptarea micilor erori. Noutatea acestui produs constă tocmai în serul din fiole, un ser bogat în acid hialuronic pudră și lipozomal și vitamina C care ajută la îndreptarea cu efect de estompare semnificativă a ridurilor, hidratarea şi regenerarea pielii.
Orice procedeu începe cu o e acțiune de curățare a tenului, iar minunea începe cu apa, o „apă micelară Hyaluron C 400 ml” care  nu face decât să aducă un plus de prospețime și strălucire. Acest produs se bazează pe acțiunea micelelor formate (formațiuni chimice cu o structură specială), care au capacitatea de a atrage în același timp apa și uleiul, reușind astfel să curețe în profunzime, ajutând la antrenarea și eliminarea delicată a tuturor impurităților acumulate la suprafață şi în profunzime. Astfel curățat, tenul respiră, trăiește, se simte bine. Avantajul apei micelare, spre deosebire de alte produse de curățare, este că nu necesită clătire și este un produs noninvaziv căci nu acționează asupra chimismului și pH-ului pielii. Poate că te întrebi dacă și tu poți folosi apa micelară. Răspunsul este scurt și cuprinzător: Da. Apa micelară este potrivită pentru toate tipurile de piele și care se adresează atât tenului uscat cât si celui gras, mixt sau sensibil. Inițial,ea a fost concepută pentru persoanele cu tenul sensibil, dar acum gama a fost lărgită pentru toate tipurile de ten, pentru că ”merităm”cum ar răspunde marea majoritatea a tenurilor. Și pentru că tot am pregătit tenul pentru odihnă și somn, cel mai indicat pas următor este crema antirid de noapte Hyaluron C, prietenul tenului la vreme de noapte. De ce? Simplu: crema conține ingredienți care asigură regenerarea pielii în timpul repaosului nocturn, atenuează ridurile și previne apariţia ridurilor noi. Aplicând o cremă de noapte intens hidratantă, cu o formulă eficientă şi ingrediente active, vei obţine o piele mai frumoasă, mai catifelată şi mai radiantă. Tot ce trebuie să faci în timp ce ea acţionează este să dormi şi să visezi frumos. Cât de mult și-ar fi dorit oricare Cenușăreasă sau Albă ca Zăpada acest tip de creme? Ce-i drept că nici Împaratesele fie ele bune sau rele nu s-ar fi dat în lături de a o avea și folosi. Dar nu orice lucru de azi se potrivește poveștilor de demult.
Doamnelor, ca să fiți frumoase, strălucitoare  și proaspete mereu nu aveți nevoie de soluții scumpe sau operații chinuitoare. E suficientă o gamă de produse de calitate care corespund cerințelor și stresul dispare, șters cu buretele/disketa. Frumusețea unui zâmbet nu poate fi egalată de nici un buchet de flori și strălucirea tenului nu poate fi eclipsată de nici o furtună întunecată.
Bucuria primăverii se rezumă la prospețime, catifelare și strălucire. Fiți frumoase doamnelor și surâdeţi. Oferiți zâmbete și veți fi iubite și apreciate. Bătrânețea nu este o vârstă ci o starea de spirit. Fiți tinere și bătrânețea se va înclina în fața dumneavoastră.

@farmec.romania
#GerovitalH3HyaluronC
PS: citatul de la inceputul articolului a fost preluat de pe pagina aceasta: http://www.psihohipnoza.ro/povestea-lui-rose/
Articol acesta a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018

miercuri, 11 aprilie 2018

Pledoarie pentru cauza sufletului tău



    

„O LUME MAI BUNĂ, construită cu sârguință prin contribuția fiecăruia, acționând ca o societate UNITĂ care slujește BINELUI COMUN.”

Succesul începe din fotoliu. Incredibil dar adevărat. Acesta este titlul unei cărți care așteaptă să fie scrisă, povestită sau discutată.
Atunci când ne gândim cum să abordăm viața, de cele mai multe ori, fugim de adevăruri dureroase. Adevărurile dor și chiar dacă “minciuna are picioare scurte” preferăm să ne mințim și să-i mințim pe cei din jur. Nu știu cât de mult conștientizăm acest lucru, nu știu cât de mult ne dor aceste “clipe de viață” cert este că de cele mai multe ori reușim să trăim și trăim până la capătul vieții și poate că abia la final recunoaștem în fața celor din jur, a noastră și a lui Dumnezeu că toată viață noastră a fost: “un dureros eșec”. Nimeni nu este vinovat, dar la fel de bine toți purtăm vina vieții și a destinului nostru. Un proverb spune că „Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă.”
Dumnezeu când a creat lumea a știut ce face. Atunci când a creat omul, nu a făcut altceva decât să multiplice ceea ce el știa că trebuie să fie. “Și a zis Dumnezeu: să facem om după chipul și după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peștii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietățile care se târăsc pe pământ și pe tot Pământul”.
Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea Lui, ceea ce înseamnă că fiecare are un sâmbure de Dumnezeire, un miez de sacralitate pe care îl descoperă dacă dorește, îl păstrează dacă poate și îl oferă dacă vrea. Dumnezeu a creat oameni liberi și egali ca șanse căci așa cum se spune, i-a creat pentru a stăpâni toate vietățile și dobitoacele de pe Pământ.
Orice naștere, înseamnă o lupta teribilă, înseamnă o șansă de 1: 1 000 000 cel puțin pentru fiecare nou născut. Cel care se naște este un învingător, un alergător care trece primul linia de sosire. Dar de cele mai multe ori uităm că ne-am născut învingători și ne-am născut pentru a fi învingători. La fel de adevărat este că “perfecțiunea îi aparține lui Dumnezeu, dar omul este dator să caute să o atingă”. Nimeni nu va fi perfect dar fiecare din noi are datoria de a caută permanent, de a învăța, de a se perfecționa și de a oferi din ceea ce a adunat, căci numai dăruind vei dobândi. De ce? Pentru că pilda vine din vechime: cu cât vei dărui mai multă dragoste cu atât mai multă vei primi înapoi, cu cât vei ajuta mai mulți oameni cu atât vei avea mai multă bucurie și recunoștință. Oferă un zâmbet și vei face un om fericit, oferă ceea ce știi și vei face mulți oameni împliniți. Un alt proverb spune: dă-i unui om un peşte și-l vei hrăni o zi, învață-l cum să pescuiască și-l vei hrăni toată viața.
Cel mai greu lucru cu care a trebuit să mă obișnuiesc a fost acela de a oferi. Da. Recunosc acest lucru. Copil fiind și apoi mai târziu credeam că tot ce primesc este un semn de recunoaștere a meritelor mele și întotdeauna mă bucuram de ceea ce primisem. Acest lucru a continuat chiar și mai târziu când am fost obișnuit să primesc un semn de recunoaștere de câte ori făceam ceva bun. Primul semn de întrebare mi l-am pus când m-am căsătorit. Lăsând la o parte festivismul clipei, emoțiile au fost deosebite pentru că atunci în mod oficial mi-am recunoscut, noul statut. Din acel moment am început să ofer: sprijin, înțelegere, iubire, căldură,  totul. Totul pentru a obține tot.
Această nouă ipostază a durat până când mi s-a născut primul copil și am observat că se poate și altfel. Acest copil mi-a arătat că poți oferi fără a aștepta răsplată. Și mulțumesc Domnului că cei doi copii mi-au oferit momente deosebite, clipe de dragoste necondiționată, clipe de tandrețe, clipe de neuitat care erau de altă factură decât cele oferite și primite în cadrul dualității soț – soție. Soția îmi oferă tot ceea ce am nevoie, soția este spijinul clipei prezente, este realitatea de zi cu zi. Copii îți oferă viitorul, tăria de a privi dincolo de clipa prezență. Cu ajutorul lor poți întrezări prin ani, decenii și secole, ei îți oferă tăria de a depăși momentele de îndoială. Cu ei și prin ei treci hotarul timpului și devii nemuritor. Copii m-au învățat că poți oferi mai mult decât primești și primești întotdeauna mai mult decât ai oferit. Dar nici acest lucru nu mi-a dat voie să mă schimb total. Au trebuit să treacă ani și chiar și în aceste memente mă descopăr cumpănind dacă să ofer ceva sau nu. Și de fiecare dată îmi aduc aminte de lecția primită: „dăruind vei dobândi”. Oferă un zâmbet și vei primi un surâs, oferă o mână de ajutor și vei primi recunoștința și dragostea celui ajutat, oferă prietenie și vei fi înconjurat de prieteni. Ce este mai frumos decât să poți merge pe stradă și să primești un zâmbet? Ziua poate fi întotdeauna mai frumoasă dacă o începi cu un zâmbet. Oferă un zâmbet oricui. Pe lângă bucuria de a oferi cel mai ieftin și mai frumos cadou vei observa că ziua poate fi frumoasă indiferent de starea vremii. De ce am ales acest titlu: „Succesul începe din fotoliu”? De obicei în fotoliu ne permitem să visăm. Când începem să visăm ne dăm seama că de cele mai multe ori visele nu corespund realității înconjurătoare. Când ajungem să conștientizăm că visele nu sunt conforme cu realitatea începem să ne întrebăm, de ce? Orice întrebare pusă nu face decât să adâncească această dilema, de ce? Ce-mi trebuie? Ce trebuie să fac pentru a depăși starea actuală? Şi din acest moment intervine ceea ce generic am numit: nemulțumirea. Iar după ea urmează tot ceea veți vedea mai jos... adică: hotărârea, visul, căutarea, analiza, teama, filozofia eșecului, viziunea, decizia, munca, succesul, satisfacția, recunoștința, împlinirea, dăruirea...
Undeva, cândva, visul devine realitate. Depinde doar de tine când... începi să visezi!
„Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018, la proba sponsorizată de brokerul de credite – AVBS Credit: http://www.avbs.ro/, compania de intermedieri credite bancare numărul 1 în România, după cifra de afaceri, în topul companiilor cu capital 100% românesc, în domeniul brokerajului bancar. Visează… Obține cu AVBS!”

vineri, 6 aprilie 2018

În vacanță incognito cu Christian Tour


     

            Sunt vremuri când adevărul nu mai este crezut iar minciuna este cucoană mare. Am să vă spun ce am păţit eu acu ceva timp, adică nu mai departe decât acum două luni. Eram la schi, zilele erau senine, pârtia era bogată în zăpadă şi toată lumea era veselă. La un moment dat, pe pârtie apare însuşi Nenea Iancu. M-am frecat la ochi căci nu-mi venea a crede că însuşi Caragiale îşi făcuse timp să vină să mă vadă.
-          Ce faci Nene Iancule? Cu ce ocazie?
-          Ce să fac măi Brânzovenescule, am ieşit ca albina la soare, poate poate mai găsesc ceva savuros de povestit.
-          Păi şi cum ai scăpat până acum de fani?
-          - Greu neicuşorule, greu.
-         -  Şi? Ai găsit ceva?
-        -   Dom´le, musteşte lumea. Prostia e ca floarea aia ruşinoasă, apare unde vrei şi unde nu vrei. Şi nu numai că apare, dar te sufocă nu alta.
-         - Abia aştept să văd ce-o să mai scrii. Ştii doar că tot ce iese din pana ta, e aur curat.
-        -   Ei lasă, nu mă mai firitisi atât.
-        -   Se poate Nene Iancule? Doar ştii cât de sincer sunt...
-        -   Da, dar şi lanţul slăbiciunilor e trainic şi are zalele nou nouţe...
-        -   Şi cum ai de gând să petreci vacanţa de vară Nenicule?
-        -   Aici am scăpat numai cu câteva zeci de autografe dar la vară daca e să plec la Mamaia la mare nu ştiu ce-o să fac.
-        -  Te pot ajuta eu Nene Iancule. Ai auzit de „vacanțe Christian Tour”?
-        -  Unde să aud monşer? Că la Capşa nu vorbeşte nimeni de vacanţă. Toată lumea face politică şi de-aia se duce ţărişoara asta de râpă. Toţi neaveniţi sunt în Parlament şi care mai de care mai patrihoţ. Da ce face Christian ăsta?
-       -   Ei sunt cei buni. Şi Eminescu dacă ar veni la ei l-ar trimite în sejur incognito. Nimeni nu l-ar mai recunoaşte. Cu atât mai mult pe matale Nene Iancule.
-       -    Ei vericule, nu că-s io buricul pământului dar n-am vazut loc unde să merg şi să nu mă cunoască numeni. Macar că vine să-şi facă un selfie şi tot nu se lasă. Ca să nu mai spun de autografe.
-      -    Nene Iancule, a fost Gică Petrescu la ei şi l-au trimis în insulele Peloponezului. Nimeni nu l-a deranjat. Şi culmea că la o terasă seara aveau muzică la plăci taman cu el. Şi toată lumea fluiera şi bisa de parcă l-ar fi văzut în carne şi oase.
-      -    Păi da...
-     -     Şi Maria Tănase a fost. A luat un bilet împreună cu Brâncuşi şi au plecat tocmai în Tenerife. A fost o vacanţă de vis. Nici măcar la hotel, recepţionerii nu au zis nimic, chiar dacă îşi luaseră camere separate.
-    -      Măi dat chiar toata lumea poate să meargă incognito?
-          Bineînţeles. Asta este adevărata ştiinţă. Să faci totul ca lumea să se simtă bine fără a fi deranjată şi stresată de fani şi iubitori de... suspans...
-     -     Şi tu crezi că s-ar putea...?
-     -     Bineînţeles Nene Iancule. Încearcă şi-ai să vezi. Eu am ales Hotel King Tut Resort în Egipt la Marea Roşie. Am verificat şi am tot ce-mi trebuie: sporturi nautice, aqua park, club de noapte, restaurant, cameră de jocuri, piscină. Şi de când aştept să fac şi eu nişte scufundări ca să admir bogăţia de sub ape. Peşti, corali şi de ce nu... poate o comoară.
-     -     Păi eu zic că tu însuţi eşti o comoară vericule...
-     -      Eu zic să încerci Nene Iancule.
-     -       O să văd. Dar dacă tu spui că nimeni nu o să mă deranjeze atunci m-ai câştigat.
-     -     Şi cel mai important: hotelul este aproape de aeroport aşa că nu trebuie să pierd timpul cu transferul de la aeroport la hotel şi invers. Camerele sunt spaţioase, luminate şi cu vedere la Marea Roşie plus plajă privată.


-       -   Măi, măi, măi...
-       -   Da Nene mai ales că oferă pachete all inclusive: cazare, transport, regim de masă aşa că nu trebuie decât să ridic din sprinceană şi Marea Roşie îmi cade la picioare.
-      -     Chiar că m-ai făcut curios.
-      -      De un singur lucru nu o să mai ai parte...
-      -     Adică? Ce o să-mi lipsească?
-      -      Bucureştiul Nene Iancule. Agitaţia şi moleşeala, eleganţa şi mahalaua, pensionul şi incultura, praful şi noroiul.
-      -     Nu se poate să nu găsesc ceva şi pe acolo.
-      -     Nu o să găseşti Nene, că doar te duci să te relaxezi, să uiţi... dar cu viteza internetului o să ai ştirile calde,  în timp real şi nu o să pierzi nici o perlă...
-      -    Da. Aşa zic şi eu. Nimic nu este mai zemos şi mai gustos decât o zi bucureşteană.
-          Nene Iancule. Ştiu că eşti prea ocupat dar poate că o să ne vedem la o bere să-mi povesteşti cum a fost.
-          Poţi să fii sigur. Acum trebuie să te las pentru că la paişpre trecute fix, mă văd cu Dandanache să facem un wist.
-      -    Să ne trăieşti Nene Iancule şi să ne nemureşti ca să afle şi nepoţii nepoţilor noştri ce ne poate pielea...
-      -    Nimic nu se iartă. Cu atât mai mult prostia, ţâfna şi îngâmfarea.
-      -     La buna vedere Nene Iancule.
-      -    Hai să trăieşti.



Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018