răspuns către niciunde

spre deosebire de tine, eu împart totul în trecut şi prezent

trecutul trece în cutii de pantofi îmbătrânite sub o etichetă inutil de clară

1989.08.23 – ultima defilare la care nu am mai participat

iar prezentul  îmi intră pe geam, gârbovit de neploaia moartă

cărarea pleacă fără să ştie către unde

vorbele ostenite se culcă pe margini pentru o eternitate

mă-ntreb: cine mai are timp de poveşti?

Când lumea umblă cu globalizarea conectată la aparate

(am aflat că ultima revoluţie a sucombat la coadă

îşi uitase cardul de sănătate...)

ca donator îmi caut locul ce mă aşteaptă

cuvintele curg prin tuburi de plastic

către alte versuri ce nu s-au scris pe nici un perete

plata? un tichet de masă şi un bilet de călătorie către mâine

pustiirea mă ajunge din urmă

ploaia a murit, soarele îşi cere tainul

alungat, cerul se scurge printre cuvinte inerte

caută-mă,

la marginea lacrimilor

unde oglindesc capacul unei cutii vechi de pantofi

despre viitor vom vorbi data viitoare