vitrina cu jucării

la noi în oraş a venit circul. clovni,dansatoare, îmblânzitori, jongleri, magicieni

totul era permis pentru o suma de doi lei. înfiorător de puţin. nu şi când îţi e foame

şi spectacolele aveau succes de public şi de casă. se putea mânca.

dar marea atracţie a circului era vitrina magicianului. intrai acolo şi publicul vedea tot

mai aleas ceea ce nu ai fi arătat nimănui, nici măcar celui mai bun prieten

cu atât mai puţin părinţilor morţi de spaimă să nu îi faci de ruşine

bineînţeles ca am intrat. ca un exhibiţionist. ca un fur de aplauze. dornic de vizibilitate

şi cuvintele mele se revărsau, fără noimă, fără cratimă, fără diacritice

doar ca să fie şi ele prezente, rânduri, rânduri

mâna mea ştergea vitrina de praf, salutând cei câţiva spectatori indecişi

buzele muşcau aerul cu voluptate bolnăvicioasă şi aerul se strecura şuierând astmatic

iar ochii, ochii cei fără cortină alunecau căutând puncte de sprijin

ce spectacol jenant mi-a spus ultimul indecis, la plecare

mai bine recitai ceva. orice. dar tu ai ales să taci. peşte scos din apele sale

deschideai gura doar ca să te afli în treabă şi să hăpăi tăcerile noastre

doi lei am dat... de doi lei m-am jucat... ăsta-i preţul meu...

o jucărie stricată... şi o vitrină goală acum