adevăruri inventate

să fie lumină!

dar pentru că nu era nimeni să aducă fosforul alb,

lumina nu s-a mai aprins în acel moment

şi istoria a traversat o perioadă incertă

până când omul

şi-a luat inima în dinţi

(de fapt muşcase din trupul vecinului de grotă)

şi a frecat două beţe până la arderea de tot

ca să se ştie ca partea bună

trebuie dată

ofrandă celui mai tare

cerul spânzură de crengile vinete de frig

şi ca să-şi treacă de urăt se dă cu capul de trunchiul solzos

făcând lemnul să sune prelung, vestind alte şi alte chestii

care nu se mai auziseră nicăieri până atunci

şi pentru că tânguirea nu avea nume

iar lemnul nu ştia cuvintele

s-a spus că cerul

şi lemnul

vorbesc o limbă străină, moartă

copacii se-agaţă de toartele cerului

încercând să-l tragă-n jos

pe pământ, să fie de-o seamă

dar cerul, în vrăşmăşia lui

muşcă degetele noduroase

şi coaja crapă fîăcând loc bobocilor

să spele cu frunze şi flori

amăgirea urâtă a iernii

undeva, într-o noapte căzută între lumi

cerurile curăţă lemnul răstignit

de toată truda

şi pustiirea

dar ce folos, dimineaţa

se freacă la ochi,

îşi trece picioarele prin rouă

şi calcă iarba

tot mai departe de casă