vineri, 11 octombrie 2013

superbe inutilele metamorfoze



transcenderea ca armă inutilă a luptei griului amorf
cu tot ce-nseamnă apriga culoare
visul pupei de a săruta soarele
se pierde într-o mare păstoasă greu de descris în liniile curbe
lumina coboară să spele picioarele culorilor
topindu-le-n izvoare scânteietoare
timpul preaplinului întuneric se lasă cernut de aripi terne
fluturi de noapte ce nu cunosc culoarea
mediocritatea culorii scânteiază
doar când aripile
se dau ofrandă flăcărilor
căci rostul neculorilor pierdute-n mediocritate
e să mângâie-n tăcere fruntea nopţii
şi să alunge în sclipiri de-o clipă

spaima cenuşii ce ar fi putut să fie...

***

superbe inutilele metamorfoze (varianta finala)

transcendere...

e visul pupei de a săruta dulcea lumină
şi lupta griului amorf 
nedefinitul ce visează linii curbe 
scăldarea în lumina ce mă spală de păcate
...
sunt fiul nopţii ce-n aripă ternă
cern întunericul şi mă visez lumină
nu-i ştiu culorii gustul şi mă dau ofrandă
pe-altarul flăcării ce-n tumult mă alină
...
mi-e tot mai greu să tai felii din noapte 
şi să îi mângâi fruntea înnourată 
să-i alung spaima rătăcirii spre neunde

şi măreţia clipei efemere

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu