de-a joaca (2)

drumul pe care nu l-am facut

pelerin pe calea sufletului meu…nu stiu nimic de primul meu pas cum nu stiu nici despre ultimul… primul pas ca si ceilalti pana la 1000 nu mi-i amintesc tot ceea ce stiu e ca pot sa merg. Multumesc Domnului ca spre deosebire de alti oameni eu pot sa merg. Si merg…ceea ce nu stiu e incotro merg…stiu cam erg dinspre o noapte catre alta noapte, dinspre o zi catre o alta zi ratacindu-mi privirile pe intinderea miscatoare a amintirilor cuprinse inexorabil de ceata uitarii. Dar la fel ca si mirajele uneori intrezaresc imagini, aud voci si miros clipe ce-au trecut invartejindu-ma-n jocul lor. Drumul de la o zi  la alta - presarat cu intrebari, negari, aprobari si multumiri ce nu fac decat sa acopere bucuria unei zile - se reduce la orele in care chiar am respirat si am trait. De cele mai multe ori ma poticnesc in propriile mele cuvinte, visele mele se spulbera asemeni himerelor, renuntarile mele surpa parti din drumul ales sau ridica ziduri de nestrapuns ce ma determina sa fac ocoluri retacindu-mi vorbele. Poate ca multe parti din drum au fost alese, poate ca alte parti au fost impuse sau poate ca pur si simplu s-a intamplat sa aduc o portiune de viata la drumul ce mi se iveste si se vrea strabatut. Si ori de cate ori mi-am dorit sa ma descopar am aflat ca o pot face pornind pe drumul cuvintelor, strabatand cu hotarare drumul viselor sau pur si simplu aruncandu-ma pe partia dorintelor si implinirilor…dar pana acum nu am reusit sa pornesc pelerin pe calea sufletului meu sa-i aflu toate tainele, meandrele, umbrele si luminisurile…mereu ma voi afla la inceput de drum cu dorinta de a ajunge dar se pare ca sufletul nu se lasa chiar asa de usor descoperit si ca bobina filmului mai are inca multa pelicula de derulat…toiagul se toceste bocanind in carnea tacerilor, cuvintele se lasa duse fluturandu-si rimele neinperecheate…zilele, orele, visele raman borne pe drumul acesta catre mine insumi