nasterea intrebarii - Initierea

cerul respira lumina strecurandu-si temerile printre nori

ce ma fac daca nu va fi indeajuns ?

dar tunetele ii dau de veste ca-i vreme de odihna

si poate de melancholie

pamantul se framanta nestiind ce sa mai pregateasca

ca sa multumeasca cerului pentru toate cate i le ofera

dar vezi din cutremurarile sale

ca temerile sunt doar ca aburii ce se risipesc alene

apele marilor si oceanelor vin sa legene visurile lunii

ce-si cauta oglindirea, facandu-se ca nu baga in seama cerul si pamantul

dar daca n-ar fi lacrima lor aburindu-se-n ceruri

nici pamantul n-ar gusta ploaia curatitoare

cuvantul se odihneste la picioarele celui ne-nascut

dupa lupta data sa desparta cerurile si pamanturile

ca sa faca loc luminii si ploilor si vantului si lunii

si sa lase soarelui puterea de a cerne mirari

mie, mie ce mi s-a dat de facut ?

pentru ca nimic din ceea ce fac

nu intra in curatenia unui cuvant

uitat in ploaie, abandonat prin noroaie