cinci pâini şi doi peşti

îmi lăsasem capul pe piatră şi toate gândurile
curgeau săpând canale, şanţuri şi uitări în carnea rece
eram pe muntele căpăţânii şi soarele ardea nemilos toate vorbele

foamea scutură lacrima pârjolită
iar setea trage seceta din vârful rădăcinilor
moarte

vorbele se târăsc anemice
încercând să-şi obţină liniştea şi formele pierdute
prin sms-uri şi abrevieri bolnave

lăsaţi verbele să vină la mine aş fi vrut să strig
dar privirile curg într-o lălăială sterilă
târând foile albe

poemele ostenite caută scăpare
iar tastatura freamătă a schimbare şi a tipăritură
oh deşertăciune a deşertăciunilor şopteşte inima purtându-şi bătăile

am luat tăcerile şi uitările
şi-am început să le frâng şi să le împart în versuri,
în strofe şi-n rime, săturându-mă cu toată această singurătate