noaptea, când pisicile sunt negre

poezia are formă liberă,

fluidă aş putea spune

se naşte, trăieşte, dispare, revine

departe de constrângeri

de noi, de nefasta putere,

de seducţia şi influenţa celor care

oricine vrea să pună stăpânire pe ea

să nu uite că poezia caută calea minimei rezistenţe

lăsând vremelnice urme,

secată albie

a nestăpânitelor  temeri

penitenţa ca opţiune, liber aleasă

în timp ce a impune înseamnă tortură

mi-am ales singur închisoarea

zidindu-mă între cuvinte

realitatea, uşă falsă fără chei

dincolo de care lumea,

zbucium inutil

voi respira liniştea cuvintelor

voi sorbi din urma fiecărei zile

şi-mi voi reaminti mereu

că sunt prizonierul unei închisori de lux

doar eu, o tăcere