depărtări

atât de departe m-au dus picioarele că nici umbra nu mi-o mai zăresc

cu toate că sufletul se scaldă în lumină ca-n ziua dintâi

când s-au despărţit trăirile de netrări

cuvintele rătăcesc alungate-n pustie

pierdute sunt cărările bătute

şi colbul plin de spaimă cade-n urmă

zborul şi moartea nu sunt compatibile

căci primul transcende realitatea povestind înălţare, plutire, visare

iar celălalt se reduce alchimic la cădere, la plumb

în scutec de pământ mă-mbracă umbra

uitându-mă cu toate care le-am  trăit

mă alăptează cu lumină lină în somn curat şi primenit