fără soţ...

fiecare îşi poartă muntele de disperare
fără să ştie care-i gustul libertăţii
un punct luminos pe cerul gurii
gustul suferinţei

din carne, din sânge şi din trăiri amăgitoare
croim câte o revoluţie istovitoare
ne aruncăm în valuri fără rost
şi din năvoade pierdem tot ce-a fost frumos

viaţa pare că-i frumoasă
dar în jur miroase-a sânge
moartea plânge şi suspină
când nu poate, când n-ajunge

de multe ori, nici măcar iubirea
nu mai reuşeşte s-acopere
paloarea cadaverică
ce ne descompune în lumini şi umbre

rugăminte :
nu lăsa gerul indiferenţei
să-ţi ronţăie mugurii sufletului