când fiara-şi face loc în lume

din şirul Fibonacci m-ai ales, un simplu număr

m-ai scos din rând fără să-mi spui ce rol mi-ai dat

şi mai ales fără să-mi ceri părerea

mi-ai dat cuvintele şi-n lume m-ai lăsat

vorbeşti în pilde chiar de lumea nu-nţelege

mă torni în litere şi-alcătuieşti cuvinte vechi dar totuşi noi

mă semeni şi dau roadă, când pârgul mă cuprinde

culege-m-or şi vor păstra doar bob şi boabă

cuvînt am fost şi am născut cuvinte noi

când fiara vine şi îşi face loc în lume

cu lacom ochi şi mână hrăpăreaţă

adună pleava şi o toarnă-n alte forme noi

dar totul se desface şi tot ce-a fost rămâne

o simplă, spulberată, grămadă de gunoi

când zidurile pleacă şi-şi lasă rădăcina

crenelurile mai plutesc preţ de-o visare

se strâng apoi în umbra înserării

şi cad răpuse-n şiruri de silabe ştirbe, goale