duminică, 7 mai 2017

despre iubire la superlativ


fasii de cer strident se-agata-n gene si somnul cerne, cerne

ne imbracam in cuvinte frumoase si decente fara a friza nonconformismul rapace
ce ne rapeste in duh si ne despoaie cand ne trece pragul
lasandu-ne asemeni lui Adam mirat de goliciunea
ce-i izvoraste dintre pleoape ostenite

cuvintele ne despart ca liniile intr-un nod de cale ferata
lasandu-ne vagoane sparte, ostenite, prafuite
din care lacrimi se preling si uneori ranite sentimente
dar totul se caseaza si uitarea cerne

nevoi primare, ganduri schiopatande
alai de suferinte si bandajate rani
suntem invinsii din razboiul crud al vietii
tarandu-ne intre un front si o uitare


iubesc dar in acelasi timp ma tem, de ranile ce stau in umbra si asteapta

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu