indecis

şi-atunci m-am făcut mic ascunzându-mă în punctul de început

am deschis uşile larg şi cuvintele ieşeau de la spectacol  răsfirând evantaie

încurcând trene cu rime, bătând măsuri şi-aşteptând pe trotuar trăsuri

ce nu se îndurau să iasă decât pe dunga palidă a luminii

singura închisoare adevărată e propria ta minte

de care nu poţi să scapi oricât ai fugi de tine şi de trecut

alături, lopata aruncă pământ încercând să ascundă

şoaptele, durerile şi tăcerile cărnii

am luat nisip din clepsidre şi l-am presărat cărare să recunosc drumurile

m-am dezbrăcat, m-am împachetat şi am plecat după prima fată morgana zărită

nu ştiu dacă se mai observă urma paşilor printre cuvinte

dar strâng din dinţi şi mă strădui să nu risipesc nici o secundă

un om, o umbră, o poveste

iubire toarsă din caerele unui asfinţit uitat

mă înfăşor gogoaşă şi aştept

să îmi iau zborul…