teama

atata timp cat sunt deschis

in tara mea de cuvinte nu exista teama

acest sentiment a fost creat

pentru dominare si conducere

teama de: delict de opinie, controversa, rutina zilnica, ignoranta, nesupunere si cel mai important lucru URA

in tara mea de poveste

oameni nu sunt ridicati in toiul noptii de vise urate

nu auzi cosmaruri pasind usor pe casa scarii

si mai ales nu ascunzi ziare si carti sub pat

in tara mea ratacitoare

omul moare de batranete

fara a se intreba macar

DE CE?

si fara a-si striga deznadejdea:

Noi nu niciodata! Noi nu. 

despre durere…

mi-e dor de tine!

imi spune copacul incaruntit din poarta

si norul care-si varsa lacrimile pe pamant

asfaltul ce ascunde vietuirea 

si cuta sufletului inchis in mormant

durerea-i amarul ce staruie-n gura

cand viata-si aduna putinul bagaj

e becul ce palpaie-n bezna uitari

e praful si golul din tristul garaj

cuvintele dantuie-n arsita zilei

iluzii pierdute-n desertul de foc

trairi fara chip, schelete vetuste

uitarea ne-nghite, ne scoate din joc

despre iubire

toti cei care m-au iubit

isi au icoana legata-n aur si argint

la loc de cinste in altarul sufletului meu

departe de ura si uitarea lumii

celor care ma iubesc

le cinstesc truda treceri prin viata

si din impletirea umbrelor

le croiesc aureole

sunt multi cei care nu ma cunosc

si lor n-am cum sa le risipesc spaimele

ce le cotropesc seninul cerului

rastignit pe al lacrimei altar

vai celor ce ma urasc

ca-a lor e indiferenta si uitarea

si cu toata durerea ce ma-nconjoara

nu le pot da pacea iertarii

iadul nu-I opera mea

si nici nu pot spune ca-mi face placere

vazandu-i cum isi leapada sufletul

in focul urii si-al indoielilor

fie-ne dat fiecaruia

puterea de a pasi in lumina

calatorind

Eu si Ministrul de externe, vom strabate zarile

respirand acelasi aer dospind intrebarile

impreuna bea-vom cupa nerostitelor taceri

dar in adancimea mintii diseca-vom cate-un ieri

el ma reprezinta-n lume, povestindu-ma-n cuvinte

eu culeg impresii strambe din rapoartele tocmite

eu sunt statul, el supus mi-e si-mpreuna lege suntem

diferiti suntem in moarte dar legati intre cuvinte

sunt desert manat de vanturi ce prin dune ma avant

el imi este purtatorul, strabatand cu-al meu cuvant

impreuna una suntem, el imi cerne tineretea

dulce-i mierea din cuvinte cand te-ncearca batranetea

somnul

somnul meu ca o pedeapsa, ma desprinde din lumina

strop de moarte fara teama si taceri fara cuvinte

somnul meu ca o iertare, pentru tot ce-am facut

lacrima in trupul smirnei luptand pentru-un inceput

somnul meu ca o uitare adancita-n ceruri triste

cand doar vantul impleteste cruci taiate-n ploi deschise

locul in care

fiece inima are un moment de gratie cand recunoaste ca e ostenita

atat de tare o dor cuvintele incat nici o clinica

nu-si asuma responsabilitatea

transplantului.

simt cum ma invaluie tacerea ei

si parca nici sangele nu mai valureste pe buze livide

cu aceeasi putere

undeva, intr-o clinica, patul se preface ca-i ocupat

dar el ma asteapta, stie ca-i voi cadea in brate

asteptand sa ma legene

nani, nani, puiul meu

sa-mi dai inima-n pastrare

s-o feresc de tot ce-i rau, nani pui, somnul greu

sa te-nvaluie usor, fara de pareri de rau, trecand zare peste zare

doar c-o lumanare

reading my code

somewhere, between me and the sun

there is a circle of light

full of signs

sometimes I can read it

sometimes i can’t

but all the signs are waiting

do you believe?

what?

look at me, what do you see?

nothing special,

a man, as stupid as all of us

why do you ask me?

just...because.

the sun is shining

the time is runing

the life is dieing

only the words are stabile

not changing

because...

at the beginning was the word

viata altfel

ce face-un rege cand nu stie ca e rege

creste asemeni celorlalti copii

minunandu-se de taria firului de iarba ce tine-n verdele sau toata roua pamantului

alearga prin baltoace numarand toti stropii de ploaie ce-l ocolesc cu gingasie

scormoneste in nisipul plajelor cautand diamantele nedovedite

se mira, mananca, doarme si creste

trecut si prezent ii fulguie-n viata

si flash-uri ii scanteie-n colt pe sub pleoapa

isi ia colegii de clasa si-n sunet de munte se pregatesc de-o dezlanata agapa

un rege se-nsoara urmandu-si menirea

iubeste si spera, viseaza-ai sai prunci

nu stie ca-i rege, nu stie marirea, iubeste, traieste, munceste pe branci

isi vede de treaba si-aduna-n clasoare

vechi spaime, noi temeri, cuvinte ce dor

el Domnului iese si-si inchina pruncii iar soarele-i sus pe cer

un rege traieste si bune si rele si moare ducand in mormant

un vis, o parere, o vaga sclipire

ca alta-i-e viata in cer decat i-a fost dat pe pamant

dintre randuri...

si da, domnul P are dreptate

o spun fara sa clipesc, fara sa citesc

atata timp cat ochii tai decupeaza realitati

atata timp cat simturile tale aduna locul in senzatii

depozitandu-le-n adanc , departe de alte ravne

incet, incet, locul se topeste-n tine

tu te imbraci luand culoarea locului respectiv

si nici macar Ea, nu reuseste

sa te demachieze

la sfarsit

pentru ca tu si locul una sunteti

raspuns

avalansa nu stie ce se intampla sau de ce

nu stie daca a fost doar o alunecare de lumina

sau poate tipatul de inceput

cand freamatul, nerabdarea, lipsa de coeziune

starge toate barierile nemiscarii

ducand totul, aiurea

cuvintele se astern, acoperind uratul

dar totusi, cat de instabil este acest echilibru

la priveghi

de obicei se discuta vrute si nevrute

mai ales daca mortul a si adunat multa ura si mai ales are multi dinti

ce asteapta sa i se-nfiga-n jugulara ce frumos fremata

pe cand treceau vagoane de emotii

acum ca tot a murit

poate ca ar fi timpul sa ne gandim ce trecem la ferpar

daca ne mai masuram cuvintele sau le dam liber

la aliteratii

de la gat o palma-n jos

sed mainile cuviincios cu icoana-nchinatoare

si festila trecatoare dintr-o zare-n alta mare

cu banii lipiti pe ochi ca sa scape de deochi

sa se duca nebocit, la cati a nenorocit

fara lumini sa porneasca catre lumea-mparateasca

de obol sa n-aibe parte, sa nu-l treceti nici la carte

preotul sa nu-i ceteasca, sa n-aibe pace lumeasca

si nici ceilalti nu-l primeasca

numa sa se rataceasca, si sa nu se hodineasca

noaptea in care pentru o ora am murit

dupa Apocalipsa toate visele s-au razvratit

si m-au abandonat la marginea vietii

spanzurat intre doua realitati

toata viata a trebuit sa inghit:

povesti, priviri, cuvinte, carti

pastile fara de care se crede ca nu poti supravietui

si-n noaptea asta de care va povestesc

o noapte geroasa de decembrie

am renuntat la tot

am inceput prin a asculta nimicul

si Doamne, cat de plin de este acesta

si cate poate cuprinde

departe de ispitirile si iscodirile noastre

apoi am inceput sa ma caut de cuvinte

si se nasteau fara opintire

si fara teama

iar povestile se-nchegau

bulucindu-se pe marginea netraitului

si a fost o ora din noapte

si a urmat o ora din zi

si am vazut ca este bine

sa ma cufund in ora nefacutelor

si sa m-ascult pana la nefiinta

asa cum numai ea

mai stie sa o faca

fulguiri...risipite...

si a fost...

ajuta-ma s-aprind o candela-n fereastra
si Luna aninata in toate-mi poleieste
dorinta-i implinita iar noaptea instelata
cantarile de ingeri in trepte daltuieste

***

dupa apocalipsa, intr-o zi geroasa de Decembrie,

am fi putut muri, arzand, noi pasarile Pheonix ale ultimelor ere
si universul s-ar fi strans imprastiindu-ne cenusa

luna ca un ban de-arama stralucind in ciocul mortii
se farama-n cercuri-pulberi sfasiind tacerea noptii

ma iubesti?
Te iubesc Doamne
atunci ia toate cuvintele si toate trairile
si-ascunde-le-n adancul sufletului
iar cand vor veni sa darame Templul
toate vor tasni, revarsandu-se
peste tacerea si pustiirea
cetatii

***

dimineata ochi de mort

daca nu ar fi fost cartea cu siguranta ca nu m-as fi privit in oglinda crapata
fix de la o zi la alta. Nu de alta dar…la ce mai ajuta?
dar in dimineata asta am deschis ochii si am privit marea
marea intrebare ce-si tot cauta raspunsul fara istov
ridica pleoapa si priveste-te-n fata
cate zile crezi ca mai suporta sa te vada fara sa se umple de cioburi
doar noaptea mai poate ascunde sangerarea stelelor
ce lacrimeaza tacute…
am strans ceva bani pentru toate pomenile
cuvintele de capataie le-am copt in tihna
gandurilor le-am curatat fitilul
si toate dorintele cu capete taiate asteapta sa fie aprinse
jur imprejurul meu