vineri, 30 martie 2018

Peter Rabbit – Aventuri din (i)realitate




-       Iepuraș coconaș a fugit peste imaș
-       Nu. Nu-i adevărat. Iepurașul nu a fugit.
-       Nu a fugit? Dar ce face?
-       El apară grădina de zarzavat și pe frumoasa Prințesă de Varză Acră pentru că Omul cel bun travestit în Omul cel rău vrea să fure grădina cu totul...
-       Deci așa.
-       Da.
-       Dar cine ți-a spus ție de acest Iepuraș?
-       Păi toată lumea știe că Peter Rabbit este iepurașul cel fermecat care a plecat din pădure și a venit la oraș ca să aibă grijă de oameni să nu cadă în plasa Amăgitorului cel Rău.
-       Am înțeles. Ați... povestit la Grădi despre asta? Ați văzut vreun film?
-       Da, am vorbit. Copii au început să povestească despre el și unii au început să se laude că au și văzut trailerul filmului. Atunci Doamna a promis că mâine mergem cu grupa la cinema ca să vedem filmul, așa că o să trebuiască să îmi dai bani de bilet și bani de autobuz.
-       Pot să mă reped eu să te duc la cinema.
-       Tati te rog. Trebuie să merg cu grupa. Tu ai treabă așa că nu trebuie să pleci de la serviciu ca să mă duci la cinema. Și apoi vezi bine cum e traficul dimineața la zece: o nebunie. E suficient să nu ajungem în același timp și totul e pierdut. Și ar fi păcat să nu văd comedia asta drăguță cu grupa. Chiar dacă e un film pentru întreaga familie nu aș vrea să vă oblig să stați în sală numai de dragul meu
-       Bine Alexa. Cum spui tu.
-       Auzi tati? Hai să nu mai citim poezii, mai bine citim o poveste.
-       Ultima și gata:
„Cu sfială-n ochi și-n pași,
A sosit un iepuraș,
Îmbrăcat în haina nouă
Și în brațe-un coș cu ouă.”
-       Păi măi tati, Peter Rabbit nu e nici sfios și nici fricos. Doar ți-am spus că el se luptă cu Omul cel Bun ce fusese fermecat ca să devină Omul cel Rău, da el nu era rău deloc. Doar că era fermecat.
-       Dar cine l-a fermecat?
-       Păi cine alta decât Vrăjitoarea Varză Creață care l-a pedepsit pentru că nu a vrut să-i dea o roșie.
-       Zău?
-       Da. Așa mi-a spus Carlos, da el spus-o mai jucăuș, a zis că Omul cel Bun a făcut-o de oaie și a dispărut de parcă l-a-nghițit pământul și în locul lui a apărut Omul Rău.
-       Acum am înțeles. Deci ce mai citim?
-       Aaaa...
-       Uite am adus cartea cu „Iepurașul care voia să doarmă”.
-       Bine, înseamnă că e ca mine, că și eu vreau să dorm ca să fiu odihnit mâine când o să mergem la film.
-       A fost odată ca niciodată...
-       Tati, da de ce toate poveștile încep cu a fost odată ca niciodată?
-       Dar nu toate poveștile încep așa. Sunt povești care încep altfel...
-       Uite, „Povestea iepurasului curajos” începe așa: „Dincolo de gardul de piatră al satului, acolo unde câmpul își arată puterea, își făcuse adăpostul Iepuroaica Cenușie. Și din vizuina ei, putea să vadă tot ce se întâmplă afară și să știe dacă vine Cumătra cea Roșcată sau Vulturul gheară de piatră ca să-i sperie puii. Căci Iepuroaica Cenușie adusese pe lume zece pui pufoși și frumosi de mai mare dragul...”
-       Asta începe altfel dar sunt...
-       Alexa știi că nu încerc să vând castraveți la grădinar. Ți-am spus că sunt povești și povești și nu toate încep la fel.
-       Da. Dar toate poveștile lui Ispirescu încep cu „a fost odată ca niciodată”.
-       Așa e. Dar Frații Grimm au povești la fel de frumoase și ai văzut că nu toate încep cu...
-       Tati? Nu vrei să căutăm pe youtube trailerul filmului?
-       Nu mai ai răbdare până mâine?
-       Mâine pe 30 martie 2018 este lansarea oficială. Dar dacă putem să vedem măcar puțin cred că voi dormi mai bine.
-       Și ce o să spună mami când o să afle că ne-am uitat la calculator înainte de culcare?
-       Păi o suni și vezi ce spune. Dacă ea nu este de acord, atunci nu ne uităm
-       Tu chiar vrei să o sun? Sau tragi nădejde ca ursul de coadă...
-       Tati eu nu sunt urs și nu trag nici o nădejde. Dar credeam  că vrei să știi ce o să zică?
-       Păi, vreau.
-       Atunci sun-o.
***
-       Ai sunat?
-       Da
-       Și ce a zis?
-       A spus că ea mai întârzie așa că o să te culc eu.
-       Nu tati, ce a spus de film?
-       Păi a spus că dacă e vorba numai de un promo de câteva minute nu e nici o problemă.
-       Știam eu că așa o să zică.
-       De unde știai tu Alexa?
-       Am ghicit.
-       Bine. Hai. Și pe urmă la culcare.
-       Hai.


Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018

miercuri, 28 martie 2018

Gerovital Beauty – Mai mult decât culoare



 Primăvară, din ce rai
 Nevisat de pământeni
 Vii cu mândrul tău alai
 Peste crânguri şi poieni?
 Pogorâtă pe pământ
 În mătăsuri lungi de vânt,
                                            Laşi în urmă, pe câmpii,
                                                      Galbeni vii
                                                      De păpădii,
                                            Bălţi albastre şi-nsorite
                                                De omăt topit abia,
                                              Şi pe dealuri mucezite
                                                  Arături de catifea.”

Legenda continuă, povestea se țese mai departe sub mâinile îndemânaticei Penelopa. Dacă ar ști Ulise ce surpriză îl așteaptă nu ar mai  căuta vânturile și valurile potrivite ci ar porni înot către casă. La curțile frumoasei Penelopa se strânge-a pețitorilor armie ce-așteaptă ca mândra Regină un soț să își aleagă în locul celui dus Ulise. Dar jurământu-i jurământ și toți așteaptă ca lintoliul lui Laerte să fie gata într-o zi. Dar cum e vorba din poveste ceea ce ziua țesea noaptea se deșira și pânza nu se găta. Dar nimeni nu poate sta în bătaia soarelui și-a vântului așteptând, fără să vadă apărând umbre ce dăltuiesc chipul așteptării. Dar frumoasa Penelopa aflase printr-un curier de promoțiile oferite de Gerovital și a decis că nu poate aștepta altă șansă, așa că a hotărât și a comandat într-ascuns “noua gama de machiaj Gerovital Beauty  iar martoră îi era oglinda ei cea fermecată, căci nu voia să scape nici măcar adierea unui gând ce ar fi putut ajunge la Ulise. Își dorea ca surpriza să fie totală. Nici măcar slujnicele sau doamnele de onoare nu știau de existența acestor minuni diamantate și spera ca Ulise să se întoarcă la timp. Pentru că dacă apuca să se răspândească vestea în regatul Itacăi nu ar fi putut opri dorințele tuturor femeilor de a se bucura de „beneficii certificate: hidratare, protecție, rezistență îndelungată, matifiere”. Câteodată ispita îi dădea târcoale și era gata gata să-i cadă pradă, alegându-și un domn să-i fie însoțitor. Dar nu. Se jurase să își aștepte soțul și nu putea să-și calce jurământul în picioare. Ducă-se înapoi toți pețitorii, toți prinții și toți cei care așteptau în curțile palatului momentul ei de răscruce și teamă când – sperau ei – ea ar abandonat așteptarea și ar fi fost dispusă să accepte o nouă cerere în căsătorie.
Închise ușa la iatac cu grijă, se așeză în fața oglinzii și deschise sertarul secret, meșteșugit cu îndemânare și lua cu grijă fiecare cutie, flacon și baton. Gama cea nouă era cu adevărat o minune ce “acoperă toate necesitațile unui machiaj complet”. Primul pas, regula de aur: indiferent de prospețimea sau uscăciunea boiului acesta trebuie pregătit aplicând o cremă hidratantă sau o bază de machiaj specială. Așternu apoi un suflu fin de Pudră luminozitate cu conţinut de pudră de diamant ce conferă machiajului un aspect delicat şi natural coborând o rază din lumina zeului Soare pe chipul neasemuit. Ah, deliciul buzelor pârguite este dat de însuși conturul lor, așa că Penelopa ia un creion contur de buze ce o ajută nu atât să corecteze cât să evidențieze forma buzelor, prevenind pătrunderea rujulului între liniile fine de pe marginile buzelor. A ales un creion rezistent la apă, cu care a trasat conturul buzelor după care a aplicat puțină pudră translucidă peste creion și abia apoi a folosit rujul. Buzele au parte de atingerea delicată a rujului cu rezistență îndelungată H8 descoperindu-le frăgezimea, volumul și culoarea de cireașa coaptă. De la buze trece ca o adiere peste linia fermă a nasului și se oprește în valea umbrită dintre sprîncene. Ochii, poartă a sufletului său înfrigurat de așteptare, nu mai au nevoie de nici o adăugire căci strălucirea lor reflectă dorul sfâșietor. Poate că ochilor le este hărăzită strălucirea, dar genele merită puțină atenție. De la rădăcină până la vârfuri, Mascara Supreme Lash le definește, le intensifică senzația de volum și alungire și le conferă un styling perfect, datorită pensulei deosebite. Se privește și nu-i vine să creadă cu toate că repetă acest ritual de o săptămână.  Era #Maimultdecatculoare, era prospețime, strălucire și intensitate. O umbră ca un nor se abătu întunecându-i pentru o clipă strălucirea: „Oh Ulise, unde ești dragostea mea? De ce nu-mi vii, de ce mă lași s-aștept? Deja oastea pețitorilor mă silește să-mi caut soț căci vestea c-ai murit s-a răspândit... Oh Ulise... Tu Euriclea, mi-e sufletul mâncat de-o neagră presimțire și cerșetoru-acesta mă-nfioară cu privirea lui... ce aş putea să fac de mi se cerne amânarea?

„Copila mea, e drept ce-mi spui tu mie
Te du şispune şi nimic n-ascunde
La fiul tău. Ci-ntîi coboară-n baie
Şi unge-ţi tu obrajii cu miresme,
Să nu te duci cu faţa-aşa zoită
De plîns. Urîtă-i veşnica bocire.”

Povestea preafrumoasei Penelopa și a soțului rătăcitor pe mare s-ar fi sfârșit ca orișice căsătorie în taina nopţilor cernute în iatac, de n-ar fi fost chiar mândra și-înțeleapta Atena ca să lungească noaptea aceea într-atât încât să le dea răgaz să-și povestească toate acele întâmplări trăite.
Dar pentru că totul e bine când se termină cu bine, trebuie să spunem că mândra Penelopa nu a mai renunţat la produsele oferite de Farmec – Gerovital și chiar dacă s-au terminat cumva, cu siguranţă că a refăcut comanda iară și iar strălucind și aducând bucurie iubitului Ulise și întregului Ragat. Bucuraţi-vă de frumos ca să rămâneţi frumoase doamnelor!


@farmec.romania
Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018

luni, 26 martie 2018

e-trad.ro – Primul magazin online de traduceri din România





-          V-ați pregătit temele?
-          Daaaaaaaaaaaa.
-          Doamna învățătoare, eu nu am putut să-mi pregătesc tema de casă.
-          De ce Cătălin?
-          S-a oprit curentul pe stradă, a fost o defecțiune și nu am avut lumina. Și masă de  seară am luat-o la lumânare.
-          Ținând cont că astăzi nu va predau o să te las să îți faci tema aici în clasa în timp ce eu o să verific caietele și o să scot câțiva elevi la tablă. Ai înțeles?
-          Da doamnă.
-          Și după ce termini tema de casă o să te rog să scrii de 10 ori cu diferite stiluri și caligrafie următoarea propoziție „e-trad.ro – Primul magazin online de traduceri din România”.
-          Da doamnă.
***
-          Cătălin?
-          Da tati.
-          Cum a fost azi la școală?
-          Bine. I-am explicat doamnei că s-a oprit curentul și mi-a dat voie să îmi fac tema în clasa.
-          Bravo.
-          Și ne-a pus să scriem cu diferite caractere și grafii „e-trad.ro – Primul magazin online de traduceri din România” 
-          I-auzi. Ciudat. Și eu chiar aș avea nevoie de o agenție de traducere.
-          De ce tati?
-          Am găsit un anunț despre un job la un teatru și am trimis un email.
-          Și?
-          Și am fost acceptat.
-          Bravo. Super.
-          Da. Am dat un interviu online pe skype și cei de acolo au fost mulțumiți. Am discutat și despre condițiile de muncă și despre salariu.
-          Wau. Și mami știe?
-          Nu am apucat să îi dau detalii. Dar sper să nu fie nici o problemă.
-          De ce? Teatrul este în alt oraș?
-          Da.
-          Și o să trebuiască să ne mutăm?
-          Ne-ar fi mai ușor. Am fi împreună. Ai idee dacă magazin online de traduceri chiar există?
-          De ce?
-          Pentru că trebuie să îmi traduc documentele și să le apostilez.
-          Nu știu, dar cred că un search pe Google are răspunsul
-          Corect. Ia să vedem dacă au și un număr de telefon.
-          Trebuie să aibă.
-          Uite că am găsit. 0747.111.367 - office@e-trad.ro. O să dau un telefon.
-          Dar poți să te înscrii și să vorbești pe chat.
-          Știu, dar prefer să verific mai întâi. Alo? Bună ziua. e-trad.roMagazinul online de traduceri din România?
-          Da. Spuneți vă rog.
-          Sunt interesat de câteva traduceri în limba engleză. Puteți face și apostilarea documentelor traduse?
-          Da. Bineînțeles.  Dacă intrați pe pagina noastră oficială puteți vedea toată gama de servicii pe care le oferim: traducere acte pentru înmatricularea mașinii, asigurare obligatorie RCA, asigurare Casco, certificat de naștere, certificat de căsătorie, diplomă școală generală, diplomă liceu, diplomă universitate, diplomă masterat, diplomă doctorat, foaie matricolă, website, descriere produs, flyer, broșură, catalog, pliant, etichetă, reclamă, ambalaj de produs, comunicat de presă, știri și articole de presă, newsletter, manual de branding, manual de identitate vizuală, asigurare medicală, asigurare de sănătate, asigurare de viață, asigurare de călătorie, analize medicale, acte medicale.
-          Deci acoperiți cam toată gama de documente necesare.
-          Da.
-          În cât timp?
-          În funcție de dificultatea documentelor. Dar cu siguranță că vom depune toate eforturile pentru a avea documentele în timp util.
-          Deci scanez documentele și vi le trimit iar dumneavoastră mi le returnați prin poștă? Sau îmi  trimiteți scanurile?
-          Depinde de cerințele angajatorului. Țînând cont că documentele sunt apostilate o să vi le trimitem prin curierul rapid la adresa menționată.
-          Da, așa cred că e cel mai bine. Vă mulțumesc.
-          Nu uitați, suntem la un click distanță.
-          Într-adevăr. O să-mi fac un cont de utilizator și o să va trimit documentele. Sărut mâna.
-          La revedere și succes.
-          Mulțumesc.
-          Mami, mami.
-          Ce-i Cătălin?
-          Tati o să se mute cu noi la noul job.
-          ??
-          Ioana, am aplicat pentru un post de mașinist și am fost acceptat.
-          Unde?
-          Londra. Royal Albert Hall.
-          Glumești.
-          Deloc.
-          Într-o săptămâna trebuie să-mi pregătesc actele traduse și apostilate. Într-o lună ne mutăm.
-          Și eu?
-          Nu știu, căutăm. Dar dacă nu vrei... renunț!
-          Nu. Asta nu. O dată în viață, ai o ocazie că asta.
-          Deci?
-          Plecăm!
@etradro
Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018