Yo no quiero morir, por favor no me dejen morir

cineva a dat de veste ca Rocinante a cazut

iar cerul si-a pierdut zambetul

Dulcineea a plecat in piata de vechituri

sa vanda ultimele vise

si sparanta

cu gandul ca poate mai scoate-un banut

cat sa-ncalzeasca o inima uscata

nici macar toata ploaia nu mai ajunge

s-o inmoaie

s-o lase sa bata in legea ei

langa scut, sub scut

pe maner, la capatul abrupt al lancei

moartea ma strange de mana incurajandu-ma

Don Miguel, te rog sa nu uiti sa-l platesti pe bravul meu scutier

ce-a pazit cu sfintenie ultimele cuvinte

scapate din ghearele bestiilor

hraparete

poate ca totusi odata, ma voi intoarce

calare pe-un nor, naravas ca si draga mea Rocinante

s-alungam tristetea

si curcubeele inselatoare

violul...

strecurate-n trupul saptamanii

cuvintele ies la ferestre, planturoase,

sau incolacesc pragurile umezindu-le cu roua esentelor

dar de cele mai multe ori

tiptil, unul cate unul

se reped, imi prinde mainile la spate

si ma lasa prada poftelor…

cine poate descrie orgia cuvintelor

ce dau navala, incolacindu-ma, serpuindu-mi limba

ratacindu-ma pana la lacrimi

si frustrari

eu pot cadea dar ele nu,

ele-si pastreaza virilitatea

pentru noaptea nuntii cu maretia

pot doar sa-mi strecor cate un gand sau cate o idee

dar nu mai mult decat o simpla atingere

pentru ca la orice agresiune

inumana

se strang mimoze

tremurand spasmodic

pana cand capitulez

stors si gol

de orice urma de vocala.

ca o ceata bezmetica

se pare ca Diogene a ars toata ceara lumanarilor

cautandu-ma, ratacita neghina-n nisip

toate vorbele au mai fost spuse, toate ideile au mai fost gandite

dar mereu ne e frica sa recunoastem ca suntem legati si dati

frumosului Narcis ce-si cauta un lac sa se-oglindeasca

cine mai are timp sa strige-n noapte:

“cred Doamne, ajuta necredintei mele?”

dar nici desertul nu mai pare a auzi strigatul in pustie

si totul se reseteaza: ctr-alt-del

libertatea este doar a celui ce tace si-n taina le face

toate neganditele, toate nedoritele

toate istovitele

cuvintele cauta omul potrivit caruia sa i se ofere

vestale fecioare cu ochi arsi de soare

si asteptare

-lasa-ma sa te cuprind, gandurile sa-ti desprind

sa le torc pe fus de vis, sa le tes in fir ales

sa croim din panza deasa

vorbe bune pentru casa,

sufletul si cugetul

sa-nconjoare stiutul

citind necunoscutul

plimbare dupa ploaie

luna si-a acordat noaptea si interpreteaza cateva note fugare

iarba-si face de joaca printre picioarele cainilor

caci pana dimineata va trebui sa-si puna cununa de roua

iar crengile alergice s-au umplut de muguri

parcul impleteste zile din povesti inutile

trei pe fata, trei pe dos cu noduri instelate

si taceri dureros de actuale

cum numai noaptea mai stie sa spuna

luminile felinarelor se catara pe zidurile adormite

aerul miroase a ploaie uitata si-a curat

pietrele de caldaram se-ntrec in ocheade umede

iar bordurile, demne, isi vad de treaba ignorand lumina

acum ceva timp simteam nevoia unei stari de normalitate

o traire izolata, alungata dincolo de maretia zilei ratacind printre himere si-nchipuiri

ce doar se preface indiferenta. Inutil sa spun ca ea totusi nu ne paraseste

numai ca nu intotdeauna avem timp pentru noi.

luni

daca saptamana incepe intotdeauna cu-o luni

strecurata prin ferestre inexistente

te intrebi ce rost mai au toate cuvintele

care ar trebui sa descrie inutilul

sertarul cu poeme, versuri, rime si catrene

coboara tacticos catre nivelul nonverbal

acolo unde spatiile goale te ajuta sa vizualizezi

toate gandurile care nu pot fi rostite

1

2

3

4

cine ar crede ca poezia se formeaza ca o coada

pe baza de numere de ordine crescatoare

atatea cate pot avea loc printre rime-ncrucisate

pana cand vine binecuvantarea unui.