miercuri, 23 octombrie 2019

lampa fermecată și duhul memoriei



 
 să fie lumina! și atunci am văzut trupurile ostenite
 strălucind în roua bucuriei împărtășite
 și răsuflarea curgea alene
 și atunci am înțeles că este bine
 
 o clipă de singurătate! și orele plecau în pribegie
 convoi gârbovit, ducând puținul salvat
 și cerurile plângeau tăcut
 și m-am bucurat regăsindu-mă viu printre vii
 
 cântă! și frunzele țeseau vălul pe care stelele clipeau
 trilurile punctau diminețile senine
 iar adierile purtau notele până dincolo de noi
 dincolo de liniștea de început a ninsorilor toarse
 
 a fi și a avea, două puncte cardinale ce se supun
 marelui eu, steaua cardinală
 sub care carnea tremură de spaima uitării
 și amintirile se destrăma, ceață purtată dincolo de întuneric

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu