chimia singuratatii – Initierea

in dictionarul eternelor inceputuri

paginile isi etaleaza puritatea

si-n agonia ultima

se-ndreapta una cate una

catre lumea plina de mistere

a semnelor

cuvinte imaginare

dureri reale

tacere

the end – Initierea

fiecare cuvant are o istorie

si o viata fara de moarte

ieratate fie-va indoielile

si neputintele

numai ca eterne fiind

cuvintele nu mor

isi sapa fiecare mormantul

ingropandu-si trecutul

apoi,

se retrag in pustie

si fiecare cuvant dervis

isi poarta taina

pana la ultima suflare

tacerea

tiranica picatura

sapa la temelia lumii

naruind-o

cine crede ca marile scrieri

pot apara cuvintele

se-nseala

final – Initierea

mă agățam disperat de cuvinte

unele mai vechi: neam, rădăcină, casă

altele mai noi

mult prea noi pentru a prinde substanță

asa cum numai înecatul

mai spera într-o minune a paiului,

cel ce-și lasă familia, casa, neamul, viața

urmând calea sinuoasa a cuvântului

va pierde sensurile vechi

descoperindu-se pe sine, cel adevarat

parte din întreg

și-întreg

la început am fost sunet

cautând cuvintele

am început să-învăț diferențele

și acum

când cuvintele m-au părăsit

nu-mi rămâne decât să mă redescopăr

același dintr-u-început

sunet pur

fără vocale, fără consoane

străine mine

de sevă

decizii – Initierea

auto-apararea

e puntea dintre eu si spaima

e ceea ce putem folosi drept scut

dar de cele mai multe ori este arma crimei

atata timp cat nu putem intoarce

si celalalt obraz

cum putem crede ca miezul cuvintelor

mai este viu, palpita de viata

si de iubire

pentru ca fara sa se spuna

iubirea este alungata din cuvinte

lasandu-le pustiite

deschide-voi calea catre inima

lasa-voi varful sagetii

sa-si atinga tinta

si ma voi retrage,

departe de tumultul cuvintelor

golite de esenta lor

de viata asta gaunoasa

o carcasa fara auto-aparare

alternative – Inițierea

poti sa ma crezi

sau poti sa te revolti

dar eu sunt cel ce va decide

ce-i alb si ce-i negru

te-nseli amarnic

numai eu o pot face

scotandu-mi un ochi pentru un cuvant gol

sau pe-amandoi pentru o geana de lumina

tu ai in stapanire doar cuvinte moarte

eu am un ochi viu

si un altul pe care il arunc

poti sa te joci cat vrei

mutand piesele albe sau negre

eu ma voi lepada de toate indoielile

purtandu-mi umbra si culorile

si daca nu sti ce inseamna o culoare

poftim inima

joaca-te cu ea cat e calda

indemn - Initierea

ascundeti-va-n cuvinte

rezistati pana la ultima silaba

chiar daca unele sunt vulgare,

nepotrivite sau distructive

chiar daca ele dor,

ranesc

lasa urme

trebuie sa rezistati

pentru ca mai presus de cuvant

e doar iubirea

bine dar cuvantul nu ne-a fost dat

ca sa ranim

ni s-a dat pur, plin de iubire

iar buzele noastre

maculeaza, demoleaza, distrug

sunteti speriati

dar stiti si voi ca buzele

pastreaza dorul

si speranta

intregirii sarutului

prunc e doar un biet cuvant

dar cata puritate aduce

cu rasuflarea sa

concentrare – Initierea

am jucat un rol!

asa ar putea spune fiecare la momentul judecatii

numai ca cei mai multi mint

pentru ca nimeni nu le cere acest lucru

concentreaza-te !

subconstientul iti da cate un sut trezindu-te la realitate

si orizontul se comprima la densitatea unui punct

foarte volatil la stimuli externi.

concentreaza-te !

deschide-te si lasa lumina sa te patruda

pentru a face loc cuvantului…

ratacind prin camarile sufletului

descopar urmele cuvantului

si vad adevarul rostirii :

"cred Doamne, ajuta necredintei mele”

m-oi aduna din resturi de cuvinte

si carapace sufletului ii voi face

lasati-ma sa decantez esenta

ce-n lacrima-si plateste ortul

topindu-se in noapte

inevitabilul – inițierea

de obicei, la sfârșitul fiecărei situații limită

se produce inevitabilul.

acesta pare a fi o scufundare în răceala de moarte

a tăcerilor

sau în arderea de tot a vorbirii…

când carnea se cutremură

și sufletul vuiește

inevitabilul, ca orice sfârșit

pare dureros

dar de fapt el este

germenele eliberator al cuvântului

fără acest inevitabil

cum am mai putea găsi calea către sine

către lumea ce vrea sa te reflecte

reflectându-se pe sine însăși

în mii de paliere oarbe

chiar dacă nu sunt încă pregătit

știu că acesta se va produce

punând capăt tuturor incertitudinilor

voi fi cuvânt 

germinând alte cuvinte

confidente – Initierea

zidurile ma strang, camasi calcate

mirosind a proaspat, a apretat

ce flutura despartind zilele

impletite din fire razlete

peste noptile mele

covoare aspirate mereu si mereu

pana la lepadarea de fire

se asterne ca o pudra

spaima violului continuu

zilele mele

trecute prin filtrul rosu

se zbat sa scape din colivia

mult prea stramta

a tacerilor

pantaloni calcati,

asternuturi aspirate

amintiri filtrate

dincolo de mine, grilaj ruginit

viata isi face un make-up discret

cu putina ploaie, cu putin verde

cu putin asfintit

pentru ca nu-i plac stridentele

si nici abandonul

mereu intrebari – Initierea

vorbește despre mine,

asa cum nimeni n-a mai facut-o inainte

impreuna am crescut fata mica

lasand in urma

zile si nopti in care

ne ascundeam unul de celalalt

crezand ca putem uita tot ce ne leaga

dar pastilele presarate

ne dadeau posibilitatea sa ne regasim

de fiecare data

cine nu a strans noptile la piept

nu poate intelege tumultul zilelor si inutililul lor

in serile grele

deschideam fereastra

si lasam noaptea sa se strecoare

ca o amanta

in visele mele

incercand disperata

sa ma resusciteze

cat de multe mi-ai fi putut spune

daca n-ar fi fost zilele

care sa ne desparta

voi incerca sa rescriu povestea

lui Hansel si Gretel

ce lasa toate pastilele

sa lunece

pe gat

nasterea intrebarii - Initierea

cerul respira lumina strecurandu-si temerile printre nori

ce ma fac daca nu va fi indeajuns ?

dar tunetele ii dau de veste ca-i vreme de odihna

si poate de melancholie

pamantul se framanta nestiind ce sa mai pregateasca

ca sa multumeasca cerului pentru toate cate i le ofera

dar vezi din cutremurarile sale

ca temerile sunt doar ca aburii ce se risipesc alene

apele marilor si oceanelor vin sa legene visurile lunii

ce-si cauta oglindirea, facandu-se ca nu baga in seama cerul si pamantul

dar daca n-ar fi lacrima lor aburindu-se-n ceruri

nici pamantul n-ar gusta ploaia curatitoare

cuvantul se odihneste la picioarele celui ne-nascut

dupa lupta data sa desparta cerurile si pamanturile

ca sa faca loc luminii si ploilor si vantului si lunii

si sa lase soarelui puterea de a cerne mirari

mie, mie ce mi s-a dat de facut ?

pentru ca nimic din ceea ce fac

nu intra in curatenia unui cuvant

uitat in ploaie, abandonat prin noroaie