ceva

omul în nestatornicia lui

nu caută lucrurile acolo unde sunt

el inventează cuvinte cu care ascunde realitatea

aşa cum umbra ascunde urma

şopteşte-i cuvântului .. nu ştiu ce-am fost

şi-ţi va răspunde ostenit... ce-am fost

pentru că ecoul nu răspunde

oricum

şi mai ales

nu reflectă tăcerea

triptic - bătrâneţe

final

azi mă doare un cuvânt

mâine o să mă doară o frază

poimâine o să mă doară toată rostirea

şi uite aşa vine bătrâneţea

ca o epopee ori saga

în care zilele se întrec

să se facă noapte

sau moarte

necunoscut

un cuvânt al nimănui

venind de cine ştie unde

s-a oprit în faţa mea

şi mi-a surâs

noaptea e lungă

luna ne-aşterne

şi între noi

se naşte o poveste

poate aşa e datul

omul şi cuvântul

fără vorbe

viaţa, un caiet deschis

cu file albe

pline de cuvinte albe

şi tăceri la fel de albe

presărate ca puncte, puncte

la un moment dat

coperţile se rup

şi întunericul se prăvăleşte

acoperind totul

cu liniştea lui

cu noaptea pre noapte călcând

mi-ai cerut să-ţi aduc un ban de aur

şi-am plecat călcând colbul zilei

cu cât urcam suliţele cerului

soarele se strângea

subţiindu-se

până mi-a-ncăput în palmă

şi l-am ascuns în sân

mi-ai cerut să-ţi aduc un ban de-argint

şi noaptea se strângea sub mine

adunându-şi stelele

şi sânul ei era o mare de lapte

dulce ca-nceputul

iar luna se topea de fericire

strecurându-mi-se ban de-argint în san

apoi mi-ai cerut să-ţi aduc un ban de aramă

dar ziua nu mai avea soare şi umbla de bezmetică

nopţii îi secase izvorul laptelui

şi nici eu nu mai ştiam pe cine să caut

bocancii mei străbăteau lumile

de la un capăt la altul

fără să se uite

pe unde mai calcă

alte... fulguiri

 oras dezolant

ploaia numara trecatorii absenti

cufundati in trista orbire

plini de neputinte

autobuzele clampane inghitind in sec

baltile-si trag sufletele

déjà ingropate

cainii lipaie zoaiele zilei

ciori intrate la apa

anunta posibile dezastre

in timp ce frunzele

se trag ostenite in muguri

asteptand un pasaport cu viza de emigrare

peisaj

leagana-te suflete

carma franta, panze smulse

trupul sfartecat de spasme

ratacind intre un ieri obez

si un maine inconstient

cu cenusa netoarsa

din cauza ploilor de cuvinte

debut

intreaba-ma orice doresti

dar nu-mi cere lamuriri despre primele cuvinte

lasa-ma sa le stiu peirdute

alergand prin lume

asemeni hotului

ce-si vaita pagubasul

sugestie

priveste-ma ca pe-ultimul cuvant

rece-n adanc, fierbinte pe afara

neterminat si transparent

ca un cuvant imprumutat

nascut cu mult inainte de a ma naste

traitor in amurgul timpurilor

deplangand pustiirea

si uitarea

cine e chipul tau

cum de-ai ratacit in adancul linistii mele

unde nici macar sufletul nu indrazneste sa intre

te-au prins in mreje cantecele nerostitelor

sau tacerea te-a ademenit

hotul de litere

cineva se joaca la supapa de siguranță

o deschide și literele se scurg ca orice gaz incolor și inodor

iată ca în sfârșit am aflat cauza acestei sărăcii

lucru nemaiîntâlnit în analele tăcerilor

cărțile mele nescrise

sunt cu totul altele decât cele ce-ar fi putut fi scrise

fiecare pe trotuarul destinat

așteptând sa poată trece strada cândva

mai bine sărac, cu litere mai puține

decât stăpân peste un harem de cuvinte fade si găunoase

(cel ce nu știe gustul buzei frematande

sa nu se laude cu schimnicia lui)

eveniment

am fost invitat la o intalnire cu poetul

dar ceva nu e clar

ori eu nu am ajuns ori el nu a venit

pentru ca m-am trezit singur in fata mea

penduland intre o mimica stupida si o tacere spectaculoasa

e clar ca nici eu nu eram pregatit sa-I ascult intrebarile

si nici el sa-mi imprumute cuvintele

cum poti ridica pod de cuvinte

intre un mut si un surd ?

tactil

mai lasă-mă să-ți mângâi visele

acolo departe de lumea dezlănțuită 

printre obcinele răsuflărilor

voi rătăci acoperit doar de roua visului

ce prinde contur și luminează

poate că mă voi rătăci

printre atâtea lucruri uitate

dar bucuria de a fi parte

acoperă teama reducându-i umbra

ca orice grădinar împătimit

voi săruta bobocul ce aduna seva-între petale

îl voi adăposti de soare și de vânt

și floarea viselor ne va purta spre altă zare

să plângem moartea dulcelui din noi

smogul ne cuprinde suflete în cămaşă de forţă

lăsând vederii cercul vânătului ostenit

am exilat iubirea dintre noi

avem butoane, prescurtări şi chat-uri dese

dar când răsare dintre aşternuturi spaima

ne agăţăm de răstignite amintiri

cândva trăiam experienţe în real

gustam, vedeam şi auzeam punctând prin voce  

tactilul era parte componentă-n ritual

intrând în viaţă cu-o senzaţie atroce

prezentul ne-amăgeşte cu miraje

trăieşte clipa la picioarele viţelului de aur

ne aruncăm cu capul înainte

şi-abandonăm tot ce înseamnă amintire

dulceaţa clipei rătăcită-i chiar pierdută

printre sipete şi clondire prăfuite

pe vremea când eram femeie

sunt atâtea lucruri pe care le-am făcut

dar au rămas atâtea nefăcute

încât nici eu nu mai disting între amintiri și déjà vu

poate că nu am avut niciodată portjartier

şi nu am fumat cu port țigaret

dar îmi aduc aminte

că-mi lăsam capul pe umărul drept

şi priveam lumea

prea goală pentru acel început

stau şi mă întreb

care lume este adevărată?

vorbind de bine

iubirea se strânge-n mine

rugându-mă s-o iau în braţe

ca prima oară

prima dată eram prea mic ca s-o-înţeleg

dar soarele mi-a deschis ochii

ploaia mi i-a spălat

şi vântul mi i-a şters

ca să pot vedea iar clar

fără poticnire

vai de cel căruia îi e dat întunericul gol

fără o stea măcar

pe care s-o urmărească

cu preţul nesomnului sau chiar al vieţii

şi mai ales vai de cel

ce nu-şi crede urechilor sau nu cuvântă

sub impulsul inimii

căci ale lui fi-vor rătăcirile

disperate

în căutarea iubirii

invitaţie

citeşte-mă ca pe o carte

nu te opri în semne, cute, riduri şi-amintiri

mi-e sufletul poveste ce se scrie

iar inima o călimară

în care-am strâns cenuşă din pustii

citeşte-mă în zori de zi

când lumea se adună dintre cioburi sparte

ori răsfoieşte-mă în asfinţit

şi-n clar de lună

tu, desprinde-mă dintre coperte moarte

descoperă-mă printre resturi de cuvinte

nu te opri la titlul mort demult

nu căuta cuprinsul şi nu te-aştepta

să vezi ce nu am putut scrie

când viaţa în tăceri trecea

privind cu detaşare

moartea nu poate fi privită,

pentru a fi înțeleasă ea trebuie trăită

până la ultimul licăr

pentru a fi cunoscută ea trebuie provocată

astfel încât

cu ultima răsuflarea să-i poți spune

sunt gata

nu am ştiut că viața-înseamnă

să poţi să dai şi să ştii să primeşti

gloanţe pentru fluturi morţi - varianta

suntem plini de inspiraţii şi odată cu aerul

tragem pe nas linia curbă a decepţiei

ce precipită întru orbirea

glonţului de-argint

orice expirare creează golul primordial

în care eclozează toate tăcerile

din care vor lua naştere

spaimele şi încrâncenarea nerostirii

cuvintele ies la foc automat

reculul scrie noi forme de comunicare

convenţional substituit

de mereea nonverbală a semnelor

dicţionarele îşi smulg foile şi biţii

cuvintele sunt abandonate pe treptele uitării

iar viitorul scormonind printre ruine

va întrebacum e sa ai fluturi in stomac?

gloanţe pentru fluturi morţi

suntem plini de inspiraţii şi odată cu aerul

tragem pe nas linia curbă a decepţiei

ce precipită întru orbirea

glonţului de-argint

dacă dragostea ar pluti în aer

polen alungat de vânt

atunci fluturii

nu ar mai trebui să zboare

dând ocol întregului pământ

spaimele lor pun cătuşe grele

libertăţilor noastre adultere

cuvintele toate sunt fugărite

iar gândurile sunt pironite

pe crucea tăcerii

bezna nopţii se întinde

florile se ofilesc

din stomac nu urcă fluturi

leşuri putrede roiesc

it’s time to do

there are things about we talk

and things about don't talk

things digging the pain foundation

but which buries cries

let the world behind you

abandon this crazy earth

and go deep inside

to find yourself

maybe someone will cry

maybe someone will forgot

but for sure they will not forgive you

the power to choose the freedom

antipoezie 1

atunci când nu mai nimic de spus

sau când prea multe gânduri  te ajung

zazen i-o stare de uitare şi confort

când tu alungi sămânţa ultimului gând

libertatea e o stare nu-i o coajă de cuvânt

nu-i sămânţa de fasole ce-ti arată alt pământ

libertatea este mugur, este floare, legământ

libertatea-i sensul vieţii pecete pe al tău gând

din cuşca zilei strimte, din chinga socială

nimic nu te salvează când toţi cer socoteală

sădeşte-ţi pacea-n suflet pe pleoape cerne-uitare

şi doar în adâncime tu vei găsi scăpare

posibil final

ziua de mâine ar putea fi ziua când furnicile

vor devora un furnicar de la vârful cozii până la vârful limbii lungi

încleiată în cuvinte searbede şi fără nici o valoare

sau poate la fel de bine ziua de mâine

va fi ziua când gropile îşi vor trage glugi de-ntuneric

sfărâmându-şi pietrele până la lacrimă

cu toate acestea, ziua de mâine

va fi ziua când ora trei devine ora patru

înfruptându-se cu o oră din somnul tău izbăvitor

şi totuşi...

unde se încheie

ziua de mâine?

iscodiri 7

sa nu-ti pierzi somnul cautand cuvinte

tacerea-i mai melodioasa

din cercuri de taceri sclipeste luna

si doar o buha aripa-si intinde

oglinda lacului boboci de nuferi creste

si taina infloririi le-o sopteste

drumul iti plateste-arvuna

pentru colbu-i dus departe

sunt oameni ce admira trunchiul

si oameni ce se-nchina radacinilor ascunse

daca omul n-ar presara amintiri de-a lungul anilor

si la batranete ar rataci aceleasi poteci in afund de padure

iscodiri 6

sunt cel ce nu am fost vreodata

un bun fiu si un bun tata

pe cat de simpla e povestea

pe atat de complicata-i viata din umbra ei

fie ca ceata din jur sa fie de mii de ori mai grea si mai deasa

decat ceata ce sufletul si pleoapa iti apasa

cand nu mai ai nimic a spune

lasa tacerea-n brate sa te adune

iscodiri 5

atunci cand omul isi pierde si ultima speranta

singurul lucru care ii mai ramane e trecutul in care se poate refugia

un om fara credinta e un om pierdut

nimic din ceea ce poate/ar fi putut realiza nu este oferit ofranda

setea de cunoastere este de mii de ori mai mare decat seceta desertului

orice fraza noua e o binecuvantare pentru buze si o binefacere pentru auz

eroul care nu moare la timp

va fi tarat prin noroaiele judecatilor fara valoare

in adancuri te-ai cufundat ca sa te primenesti

din mijlocul apelor te-ai ridicat cu sarutul botezului pe frunte