indiferența cea perfidă și posacă

dacă n-ar fi lumina cu decalogul ei

curcubeiele ar fi gri

și viața s-ar freca de noi

lustruindu-ne cu încăpățânare

adusă de spate, strivită de propria-i greutate

indiferența se strecoară printre noi

lovindu-ne cu bagajele-i voluminoase

cutii goale, rame vechi, pungi inutile

și resturi putrezite de ură

nu știu dacă e mirosul ei sau al sarsanalelor

dar aerul se trage lăsând un gol în jur

și ea își vede de drum

cărându-și inocența ca pe-o copilă

adunată de pe străzi

căzut în viață ca-într-o-încăpere circulară

aștepți să vezi care ușă ți se deschide

apoi le încerci pe rând nerăbdător

și descumpănit te rezemi de zid

moartea are întotdeauna buzele dulci

noaptea

când întunericul se întinde lângă tine-n pat

semilună caldă atingându-ți coapsa

te foiești puțin cautându-ți locul

lași pleoapele să alunece

și urmărești

dâra de lumină ce se topește

abia atunci

răsuflarea ta ostenită

se sprijină de umărul unei clipe

și se prelinge ușor în fotoliul rece

în timp ce amintirile

se strâng cuminți jur împrejur

…

sărută-mi fruntea

sărută-mi buzele

sărută-mi pieptul

sărută-mi restul

miruiește-mă te rog

cu umbra buzelor tale

…

în labirint

blestemul cărților sunt eu, căci jertfa lor o cer mereu

cuvintele se-aduna-n pagini albe

și-aduc pe lume alte cărți

și cărțile dispar mereu

ducându-și doar uitarea-n spate

ritual cerut de jertfa pentru a-mi potoli nesațul

cărțile, june fecioare, mai citite, chiar uzate

din dorința de-împăcare mie îmi sunt aruncate

dar în van a lor speranță

ca vor potoli pârjolul

în taina labirintului cuvintele aleargă despletite

scăpare căutând și îmbunare

dar nu se poate.

fericite cuvintele libere

căci a lor fi-va plângerea și surparea

blestemele mi-au ferecat porțile sufletului

iar cuvintele care îmi scapă

schiloade sunt și greu de a le recunoaște

sunt goale, sunt  uscate, cochilii aruncate în desert

departe de orice cale umblata

neputința roade-n carne și-n ai mei pereții de piatra

viermuiala-i înzecită, aluat apocaliptic

și presimt ca nu-i departe

ziua când voi fi uitat

de cuvinte-intemnițate fi-voi eu eliberat

și-n a lor devălmășie pârjoli-vor totu-n jur

primenind anchilozarea punând nou în locul vechi

la-început a fost cuvântul ce tăria o desparte

și-aduna-vom iar cuvinte

sa tocmim prea sfânta carte

noaptea pe furiș se moare

orașul meu de asfalt și betoane

aștepți cuminte pomenile electorale

inchiziția nu a murit,

din adânc pandecte focul mocnit

al urii, al prostiei și-al micimii

copacii își așteaptă moartea și-și acceptă jertfa

de a cădea sub loviturile meschine

căci doar cu ruguri crude promisiuni poți tine

copacii dispar, noaptea de obicei

când citadinul prostit

se trage la pat, așteptându-și pomana

să-i umple de căldură

sufletul uscat ce așteaptă iarna

în containere cu rugina la vedere

azi un copac e urmă fără umbră

pe sub foi de brusture, rumegușul abundă

o vomă scuipată de drujbe în noapte

când sar la beregată, aducând moarte

haita de drujbe doboară copaci

și-n loc lasă… urme, umbre, regrete ? 

pustiu,

păcat că prea puțini înțeleg

și vorbesc 

știu

cuvinte umflate, cuvinte abandonate

eu mananc drojdie

si drojdia creste, da pe afara

se umfla, ma umfla, ma scoate pe gura

cuvant fara cuvant, elan fara avant

rana ce o sa doara

tu mananci drojdie

stransa in coaja de rodie

buzele tale pline de drojdie

lasa zeama stransa in coaja de rodie

sa te creasca, sa te-inaspreasca

el mananca drojdie

ea mananca drojdie

toate pronumele personale

consuma cuvinte lasate prin oale

cuvinte identice, crescute cu drojdie

noi am mancat drojdie

voi ati mancat drojdie

lumea toata e in primejdie

drojdia creste si da pe afara

toate cuvintele or sa moara

il triangolo

în mine s-au ascuns toți trei

Romeo cel visător și credul, Casanova repetitivul

și Sade cel inventiv și invectiv

cerându-și fiecare câte-o sorbitura

la masa de alături, aruncată pe-un spătar

o damă consumată,

o haină de blană pe care n-o mai vrea nimeni

în mijlocul verii

și pentru că exteriorul era complet distrus

m-am hotărât să-l refac pornind din interior

așa cum floarea își pregătește petalele

în adâncul mugurelui

zi după zi, o văd cum se strânge în jurul pistilului

distilând arome uitate în viitoarele petale

degetele mele descoperă armonii

ce niciodată nu au sunat adevărat, în carne

maree de noapte

arpegii colorând crescendouri

căutări febrile, ploi amețitoare, repaos

dimineți paraplegice, rugătoare

eu mă reinventez, ea se descoperă

eu pregătesc ieșirea ea îmbobocește prefigurând înflorirea

eu redevin rădăcina, ea explodează, 

feerie de petale, nectar, arome, așteptare... 

silabe...

”Furu ike ya                         balta cea veche

kawazu tobikomu                 sunetul unei broaşte

mizu no oto                          sarind în apă“.

 Matsuo Basho 

fulguiri...

lumină clară

ciocul păsării albe

înroşind frunza

întunericul

o pensulă uitată

picături de tuş

lumină tristă

parfumul zâmbetelor 

strânse în album

exercitii de imaginatie (6)

pe pat de cetini crude isi doarme somnul Pan

copita-i despicata, zvacneste…

vis in van

et in Arcadia ego

cuvintele nimfe in hora se prind

si rime captive cad prada

idei far’de seaman as vrea sa cuprind

in litera mea fada

numai cine n-a vazut-o nu-i cunoaste frumusetea

cei stiu nu o pot spune, ferecati sunt pe vecie

caci nimic din ce-am trait

nu-i in stare s-o cuprinda, si-n cuvinte s-o descrie

evrika: un corp scufundat in moarte

este redat amintirilor cu o forta bruta egala cu greutatea iubirii

pe care a-mpartasit-o semenilor

magia naiului nu poate estompa

necunoscutul ce ne-nvaluie in teama

dar toate spaimele, naiade alergand desculte

se strang topite, subjugate-n a lui plasa

tesuta-n carnea sunetelor negraite

el e fiul preafrumoasei

ce te-asteapta pe-al sau mal

Styxul susura alene

Spaland doruri si alean

exercitii de imaginatie (5)

a fost o vreme cand fericirea avea un singur nume: copilarie

eram stapan pe timpul si pe trupul meu

csnd nu ersam decat curiozitate

stransa-n ochi

dar vine o vreme

cand totul se prabuseste-n jur

acoperind mirajul libertatii

sub daramaturi

toate lumea imi cerea sa-nvat

numai ca unii imi spuneau sa cercetez lumea in detaliu

iar altii imi demonstrau ca perspectiva e mai importanta decat amanuntul

pentru ca te ajuta sa ai o imagine de ansamblu

am ratacit printre detalii

am descifrat maretia perspective

dar in final am inteles ca totul se reduce la ochi

si la ceea ce vrei sa vezi

ca sa scap din chingile si din gura lumii

am fugit in pustie

gasindu-mi lacas in pestera

alaturi de caprele mele

si departarile se pierdeau in detalii

iar apropierea imi descoperea perspective noi

si a fost liniste, si pace

iar ochiul meu alerga de la o zi la alta

fara teama de-ntuneric

prima greaseala:

daca nu-ti priveste-ti prietenii de aproape

vei observa urmarile dusmaniei

a doua greseala:

niciodata sa nu-ti faci prieteni

decat dintre cei de-o seama cu tine

viata mea s-a sfarsit in ziua in care mi-a infipt drugul inrosit in foc

si mi-am pierdut unicul ochi

ce destrama amanuntul

si tesea perspectiva

acum,

nu pot privy decat inlauntru

descoperindu-ma fibra cu fibra…

exercitii de imaginatie (4)

cand m-a primit in sanctuarul nesecatelor iubiri

mi-a spus ca nimeni nu-i vazuse chipul fara sa regrete

m-am multumit sa fiu copilul ce la sanu-i dulce

tihna si pacea somnului gaseam

luminile se tanguiau in mici caţuie

si frumuseti nebanuie se-ascundeau sub voal

eram nebunii somnambuli ai lumii

si pe altarul dragostei timpul ofranda-l aduceam

ziua ne cerne in crepuscul

noptile in zori ne-arunca

cu nectarul ei iubirea

viata-n jocuri ne-o-incanta

alungam momentu-n care

goi ne-om arata-n lumina

arzand jalnica-intrebare

ce ma strange in inele

vino noapte si-i asterne

somnul lin pe arse pleoape

voalurile ce-o ascund

m-or petrece asta noapte

licarul clipit al stelei

mi-a sorbit zbaterea vietii

iar uimirea sapa-n piatra

rece care m-a cuprins

moartea cu al ei miros

o alunga din visare

si-n tacerea ce ne scalda

eu, un trup far’ de suflare

ti-am spus ca nimeni chipul nu mi l-a zarit

far’ sa regrete-amarnic ratacirea

colectiei iubirii te dedic

statuie ce-mi impartasesti menirea

exercitii de imaginatie (3)

“spre casa, spre casa, rasuna indemnul

si vasla se-afunda ranind departarea”

sirenele-si unduie cantecu-n-valuri

si-alene se-agata de bordul triremei

se zguduie carnea, adanca-i chemarea

si pofta in coada lopetii se-aduna

spre casa prieteni, a noastra-i izbanda

si dopuri de ceara sa ne fie scut

eu insumi ma leg de catarg cu speranta

ca-n latul ispitei nu ma las prins

in mijlocul pietei , uimind trecatorii

cu parul valvoi si ochi ratacit

el cearta, indeamna,

ba rade, ba plange

in fuga si-n lupta

de lanturi oprit

smuceste si-agita

el prafu-l ridica

o lupta cu demoni de nimeni vazuti

desfraul rapace ce lumea o-ncanta

cu sunetul mortii in suflet infipt

nebun ce speria multimea

la stalpul infamiei  legat de-oranduire

el moartea isi asteapta cu ardoare

mireasa ce-l asteapta acasa

in tihna unui vis intrezarit

exercitii de imaginatie (2)

subjugat, vandut cuvantului, ratacit si ratacitor

port toate aceste etichete

in traista goala a surghiunului

dornic sa descopar cuvantul

rugi, blesteme, lacrimi si ura ma-nsotesc

caci cuvantul fuge mereu din calea mea

oful meu, se ridica asemeni fumului de tamaie

si desface baierele cerului

potopindu-ma

cuvintele

alearga despletite cautandu-ma

si fiecare atingere

le transforma

curatindu-le de toata tina

redandu-le stralucirea

si lumea se bucura de puritatea lor de aur

si nici macar nu le mai asculta

fiecare-si ia cate-un cuvant si-l aseza la loc de cinste

si fiecare casa se bate, dorindu-si cuvantul

daca in trecut mi-am dorit cu-nversunare sa gasesc cuvantul

astazi am ajuns sa-i urasc stralucirea calpa

poate ca lumea nu va fi de acord

dar eu nu mai vreau in jur

o mare de cuvinte moarte, fara suflare

pretuite doaar pentru

invelisul efemer

exercitii de imaginatie (1)

ca de obicei, planez si-ti arunc umbra in obraz

lanturile-ti zornaie speriate

si-ti doresti disperat moartea

datoria mea e sa-ti sfasii pantecul

si sa-ti ciugulesc ficatii

iar datoria ta

e sa mi te oferi in fiecare zi

ca-ntr-o poveste fara de sfarsit

ghearele sfasie pielea curate

sangele ma cauta

dar ciocul mortii stie doar gustul ficatului

sfartecat cu salbaticie de fiecare data

ametit de mirosul tau

ma desprind greu

din ziua ce sta sa moara

si a fost o zi si a trecut o noapte

iar zorii ma spala

pana cu pana

din varful ciocului

pana la ultima gheara

ciudat,

azi zborul nu mai are nici un gust

lumina izbeste in stanca

iar umbra sterge de praf oasele albe

imi place sa cred

ca povestea noastra continua