luni, 17 noiembrie 2014

moartea are întotdeauna buzele dulci


noaptea
când întunericul se întinde lângă tine-n pat
semilună caldă atingându-ți coapsa
te foiești puțin cautându-ți locul
lași pleoapele să alunece
și urmărești
dâra de lumină ce se topește
abia atunci
răsuflarea ta ostenită
se sprijină de umărul unei clipe
și se prelinge ușor în fotoliul rece
în timp ce amintirile
se strâng cuminți jur împrejur
sărută-mi fruntea
sărută-mi buzele
sărută-mi pieptul
sărută-mi restul
miruiește-mă te rog
cu umbra buzelor tale

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu