în labirint

blestemul cărților sunt eu, căci jertfa lor o cer mereu

cuvintele se-aduna-n pagini albe

și-aduc pe lume alte cărți

și cărțile dispar mereu

ducându-și doar uitarea-n spate

ritual cerut de jertfa pentru a-mi potoli nesațul

cărțile, june fecioare, mai citite, chiar uzate

din dorința de-împăcare mie îmi sunt aruncate

dar în van a lor speranță

ca vor potoli pârjolul

în taina labirintului cuvintele aleargă despletite

scăpare căutând și îmbunare

dar nu se poate.

fericite cuvintele libere

căci a lor fi-va plângerea și surparea

blestemele mi-au ferecat porțile sufletului

iar cuvintele care îmi scapă

schiloade sunt și greu de a le recunoaște

sunt goale, sunt  uscate, cochilii aruncate în desert

departe de orice cale umblata

neputința roade-n carne și-n ai mei pereții de piatra

viermuiala-i înzecită, aluat apocaliptic

și presimt ca nu-i departe

ziua când voi fi uitat

de cuvinte-intemnițate fi-voi eu eliberat

și-n a lor devălmășie pârjoli-vor totu-n jur

primenind anchilozarea punând nou în locul vechi

la-început a fost cuvântul ce tăria o desparte

și-aduna-vom iar cuvinte

sa tocmim prea sfânta carte