vene înfundate

pădurea mea cu pleoapele căzute

își plânge dispărutele licoarne

sângele gonește-n cale purtând vise la grămadă

malurile răvășite nu mai pot s-arunce nadă

albe cozi lucind sporadic printre stropii de culoare

locurile greu accesibile sunt pline de leucocite înțepenite

viața se oprește-n loc, vasele cedează la rupere,

când culoarea semaforului se schimba

intrarea în tunel marchează moartea luminii

undeva, întunericul învâscoșat strivește

și nu se mai aud decât bătăi surde

sfărâmați blocada, deschideți porțile

visele se vor scurge drenând tot întunericul

călcat în picioare de herghelii de inorogi

curcubeul se încheagă lent pe marginea patului

pătând albul ostenit