luni, 30 aprilie 2012

şi eu...

prima oară am învăţat să vorbesc // şi lumea se-mpiedica în tăcerile mele // scoţând rădăcinile-ntrebărilor // apoi am învăţat să merg // şi mă agăţam de privirile celor din jur // ocolind cu grijă indiferenţa // cu timpul am învăţat să tac // iar ceaţa se prelinge pe umeri săpând tranşee // în care se ascund toate mirările // acum, mai nou, exersez uitarea // cuvintele cad printre degete anchilozate // şi undeva, în cimitirul vorbelor…m-aşteaptă… //

duminică, 29 aprilie 2012

fulguiri...

ultima realitate, un sir de cuvinte sparte// literele-s moarte, gura-i un pustiu// degetele-s vreascuri, nu mai stiu sa scriu// esti realitate, am realitati// moartea e o suma de identitati// masca pentru iadul pe care il porti// *** sun-a doaga si-a caverna, degetele s-au uscat// inghitit-am pruncii-n fasa, nenascutii m-au uitat// sub a lacului oglinda cruci ce-mi vesnicesc cuvinte// o padure nesfarsita de trairi si de morminte//

Exerciţiu

Reinventând roata...
Mi-am înconjurat lumea viselor Cu cadavre, Să nu mi le fure careva. Şi le-am spus să nu se teamă Cât voi fi plecat. Şi-am fost, şi le-am găsit Tot mai sleite, Mai ostenite, Mai moarte. Treceam pe la fiecare Şi-i dădeam cu roşu-n obraji. Îi creionam buzele, Şi-i arcuiam cu negru Ochii goi. Zâmbeste! Dar strigătul Murea în gâtul plin de vată. Miră-te! Şi le-ntindeam buzele În cercul mirării, al smintelilor. Ochii nu se mai rostogoleau Reinventând cercul, Buzele nu mai stiau Să se toarne în rotundu-ntrebării În lumea mea Visele erau aidoma Mumiilor paznic.

sâmbătă, 14 aprilie 2012

aprilie

cândva, literele îmi creșteau în carne, rănindu-mă; și-atunci
rupeam din ele oferindu-mă: luați și citiți, acestea sunt cuvintele mele
cu sentimente, trăiri, temeri și spaime
iar lumea trecea, fără să bage de seamă sfâșierea

apoi, cuvintele s-au uscat, frunze-buze murind ghemuite-n rigolă
zemuind a tăcere și a putred
și venea iarna-n suflet și gerul se cățăra până la bolta lacrimilor
viforând și-aruncând în jur așchii însângerate

acum, taina mugurilor nu mai sparge în ferestre
storurile tăcerii filtrează lumina iar sufletul se sbate despărțit de mierea trăirilor
timpul mușcă-n carne, cariind esențele
iar eu, scorbura inutilă îmbrac lumea în amintiri