ia spune mai, ce-o sa te faci cand o sa fii mare?
cand o sa fiu mare o sa ma fac vrajitor
hai ma Duduţă, poate vorbitor
nu mai Buni, vrajitor am zis
si cam ce fel de vrajitor?
pai inca nu stiu
am iesit din vorbele alea si am uitat drumul inapoi
toate zilele aveau chef de joaca
iar noptile cadeau rupte de oboseala pe prag si asteptau zorii
ca doar ce altceva stiu ele sa faca?
dintre toti si toate, doar oglinda prinsa-n rama facuta de Mosu Mare
ma privea zambitoare si spargea toata ziua lumina
scuipand cojile prin toate colturile
(oare stia ea mai bine ce-o sa fie?)
am lasat anii sa alerge de colo colo alungandu-se ca berbecii
si-am plecat prin viata dupa una-alta
mai o ocheada,
mai cateva fragi strivite printre buze
ori cate si mai cate şolticării
iar cand s-or dus ai batrani pana dincolo sa vada ce si cum
singurul lucru pe care l-am luat din casa a fost oglinda cea batrana
ea ma stie de cand ma stiu si nu m-a mintit niciodata
numai ca, bag seama,
nu-i placea locul in care am pus-o
si parca nici nu se mai uita dupa mine
ma lasa sa plutesc pe apele ei
fara nici un rost
de crescut am crescut ca oricare
de vorbit, mai putin dar nu sufera nimeni
numai cu vrajile nu le aveam
uitasem ca voiam sa fiu vrajitor (deh, vorbe de copil)
si-ntr-o zi, numai ce-o vad ca ma priveste asa mai intr-o doara
se stramba la mine, face ape-ape si ma-ntreaba cum numai ea stie din luciul sticlei:
da tu vrajitor cand te faci?
prima data m-am gandit sa-I spun c-am uitat
sau ca nu trebuie sa pui baza in vorbele unui copil
dar s-a uitat la mine ca la o umbra
si mai ca nu m-a facut mincinos
si ori de cate ori incercam sa-i prind o raza de soare
se-intorcea nu stiu cum, de nu mai vedeam nimic
si o tinea tot asa imbufnata
pana intr-o zi cand mi-am zis: fie ce-o fi, o fac.
am luat calimara cea mare si uscata a mosului
din trei creioane am tocmit pirostriile chiar acolo in fata ei pe covor
si-am azvarlit inauntru niste ierni (stransesem cateva asa ca aveam de unde)
am luat legatura de busuioc uscat si uitat
si-am inceput sa mestec
povestind cate in luna si-n stele
primii care-au aparut dintre vorbele mele au fost ghioceii
se umpluse lumea de albul crud si camera de mirosul lor proaspat
apoi a-nceput sa ninga cu stele logostele
scrise-n carnea vorbelor mele
si-nvartejeau visele de se umpleau zorile,
din adancurile calimarii se plamadeau nori grei
se ridicau pana deasupra noastra
si plouau primenind apele oglinzii dupa care, osteniti,
isi lasau rasuflarile pe sticla ferestrei
aburind-o putin intr-o parte
oglinda ma privea minunandu-se
si eram altul in privirile ei
printre stele, ghiocei, ploi si nori ce se aburesc usor
pana dincolo de ultima rasuflare.
Postări
