obol

noaptea în cimitir e linişte
ori a ostenit lumea ori s-a lăsat păgubaşă
căci totul nu-i decât deşertăciune
şi pe poartă aceea treci doar cu ce ai ascuns înăuntru
în adâncul sufletului
nici măcar amintirile nu sunt permise
numai setea lacrimilor
transfigurată
în pecete de aur
te ajută să treci nevătămat
vămile cerului şi ale pământului